in interviuri

Rony Oren: „Starea noastră naturală este fericirea”

Ne-am întâlnit la cea mai recentă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, când Israel s-a aflat în centrul atenţiei ca ţară invitată. Prins în nenumărate acţiuni de promovare, Rony Oren şi-a făcut timp pentru un scurt interviu care, deşi nu aşa am stabilit, a apărut în „Observatorul militar”. Despre bucuria creaţiei şi despre fericire, pentru că toţi oamenii asta urmăresc, fiecare în felul său. 🙂 Dincolo de ce a intrat în interviu, am mai vorbit şi despre familie, chestiuni chiar foarte personale, Rony dovedindu-se un partener de discuţie extrem de jovial şi, mai ales, un foarte bun psiholog.

Domnule Oren, ați condus nenumărate ateliere de lucru în toată lumea. Copii şi adulți, deopotrivă, empatizează cu arta dumneavoastră.Citeşte în continuare

Note despre câteva picturi, la ele „acasă”

Creat de Regele Ludwig I la mijlocul secolului XIX ca primul muzeu public din Europa dedicat artei contemporane, Neue Pinakothek este unul dintre cele mai frumoase muzee din Munchen. Include lucrări de Monet, Van Gogh, Klimt sau Gauguin, iar duminica intrarea costă numai un euro, ca la orice alt muzeu public din oraş. Şi poţi poza cât vrei, fără taxe. M-am lăsat copleşit de picturile din cele peste 20 de săli ale muzeului, iar la unele am notat nişte gânduri…

Din 1860, un domn are ochii scoşi din orbite în pictura lui Honoré Daumier, Drama. Este un spectator al unei piese de teatru în care se petrece o dublă crimă. Este doar un spectator şi totuşi pare să creadă totul.Citeşte în continuare

Gluma la care nu mai râde nimeni

Din şirul ironiilor triste cu care m-a mângâiat această ediţie a Jocurilor Olimpice, faptul că rămâne cu imaginea neafectată numai cea care nu a mers la Rio mi se pare un soi de croşeu la adresa intenţiilor lui Pierre de Coubertin. Nu mai este important să participi, ci să-ţi salvezi pielea de critici. Contează prea puţin că, în scopul acesta, inventezi pretexte.

Când eram în Academie, bunica mi-a murit de vreo trei ori, chiar şi după moartea naturală. Ea murea cu condescendenţă în caietul de permisii de fiecare dată când nu aveam altă soluţie ca să prind lotul celor fericiţi. O dată, nici aşa nu m-am calificat, pentru că moartea bunicii ajunsese un motiv prea fumat ca să mai conteze în faţa celor care aveau taţi prin diverse structuri, taţi cu telefoane şi cu grade.… Citeşte în continuare

Îmbătătorul sentiment al libertăţii

Nepoata scriitorului François Mauriac, Anne Wiazemsky, a fost hărăzită şi cu un tată-prinţ, Ivan Wiazemsky, conte Levachov, dintr-o familie nobiliară rusă. Mai mult, Anne s-a născut la Berlin, în 1947. Şi mai mult, s-a îndrăgostit la Paris de cineastul franco-elveţian Jean-Luc Godard, cu care avea să şi împartă o căsnicie pentru vreo 12 ani.

Aşadar, din start, Anne este un personaj interesant. Dincolo de orice talent, legăturile familiei sale îi asigură, în anii fundamentali ai educaţiei, 60-70, o deschidere la care puţine tinere ar fi avut acces. Debutează la 18 ani în filmul lui Robert Bresson, „La întâmplare, Balthazar”, după care viaţa ei intră într-o buclă a fericirii, care coincide cu perioada Nouvelle vague şi surprinde de la distanţă starea socială dinaintea evenimentelor din mai 1968.… Citeşte în continuare

Anomaliile noastre

De fiecare dată când sunt călător prin țări străine, mai ales prin cele vestice și dezvoltate, le remarc plusurile. Nu fără invidie și nu fără aviditatea celui care ar vrea să păstreze cât mai mult din minunăţiile pe care le întâlneşte, să le bage cumva în buzunar şi să le ducă acolo de unde vine, de unde se trage.

Nu ţin jurnal. Jurnalul meu este cel al amintirilor mele, unele mai degrabă greu de suportat astăzi, când decalajul în orice îmi stă în gât. Şi n-am pretenţii de scriitor ori de unul ale cărui gânduri să fie luate în seamă şi peste o sută de ani, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale lui Iancu Alecsandri, care se minuna demult cum exista în Londra o berărie unde se consumau zilnic zeci de mii de litri de bere.… Citeşte în continuare

Ce s-a schimbat după Colectiv?

Această întrebare nu vine de la mine, ci de la una dintre supravieţuitoarele incendiului de la Clubul Colectiv. Ataşată la capătul unui mesaj de numai câteva paragrafe emoţionante, ai zice că nu are cum să te lase indiferent. Doar că realitatea a demonstrat contrariul. Incendiul însuşi, în loc să ne ardă relele şi să ne transforme măcar în oameni mai buni – dacă sistemul atât de blamat se urneşte mai greu – ne-a lăsat perplecşi o perioadă, martori la tragedia altora, după care, ca şi cum am fi visat urât, am luat-o de la capăt, hlizindu-ne şi arătându-ne un pic îngrijorarea ori bruma de emoţie umană la vreun atac terorist îndepărtat ori la moartea prea grăbită a vreunui artist.… Citeşte în continuare

Burhan Sönmez: „Uneori, a fi tăcut înseamnă să ascunzi adevărul” (interviu)

L-am întâlnit pe scriitorul turc Burhan Sönmez la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti din 2015. Romanul „Istanbul Istanbul” încă nu fusese tradus în limba română, însă modul cum l-au prezentat scriitorul şi Bogdan Alexandru-Stănescu, din partea Editurii Polirom, cea care avea să-l publice, mi-au întreţinut interesul. Am descoperit un roman cu multe faţete, profund, care vorbeşte extrem de bine şi despre Turcia de azi, deşi poate nu asta i-a fost intenţia. Cum am păstrat legătura cu scriitorul, l-am rugat să-mi răspundă câtorva întrebări prin email. Sper să vă convingă să-i căutaţi romanul, al treilea scris de el, însă primul publicat în limba română.

 

Domnule Sonmez, undeva în cartea dvs.… Citeşte în continuare

Conferință susținută de Octav Bjoza (fost deținut politic)

Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer și în parteneriat cu Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești, vă invită la conferința despre represiunea comunistă și experiența carcerală, susținută de Octav Bjoza, fost deținut politic și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Evenimentul va avea loc duminică, 7 august, de la ora 15:00, la Muzeul Județean de Artă din Ploiești și reprezintă prima conferință din cadrul proiectului „Ploieștiul își aduce aminte”.

Arestat în 1958 pentru apartenență la organizația anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Brașov, Octav Bjoza a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A trecut prin închisorile Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Văcărești și Jilava, precum și prin lagărele de muncă de la Strâmba, Stoienești, Salcia și Periprava, la ultimul loc cunoscând regimul de detenție condus de către Ioan Ficior.… Citeşte în continuare

„Diavolul din Oraşul Alb” – Erik Larson

Daţi-mi voie să încep cu nişte cifre: 820 de cazuri de diaree, 154 de cazuri de constipaţie, 21 de cazuri de hemoroizi, 434 de cazuri de indigestie, 365 de cazuri de corpuri străine în ochi, 364 de cazuri de durere severă de cap, 594 de episoade de leşin, sincopă şi epuizare, 1 caz de flatulenţă extremă şi 169 de cazuri de dureri puternice de dinţi. Toate, în Oraşul Alb, Chicago, sfârşitul secolului XIX.

O enumerare nu este chiar cel mai potrivit mod de a începe un articol, însă faptul divers mă ajută să neglijez această „lege”. Mai ales că m-a amuzat cazul de „flatulenţă extremă” 🙂 Iar dacă numeroasele cazuri de diaree pot fi justificate, cele de corpuri străine în ochi ar putea da un studiu interesant despre unde şi cum te poţi uita fără vreun pericol atunci când te afli la o expoziţie de anvergură.… Citeşte în continuare

Când ficţiunea depăşeşte pragul durerii

Nici când l-am întâlnit pe Burhan Sönmez la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, în decembrie 2015, nici când am aflat că romanul Istanbul Istanbul, cel de-al treilea al scriitorului turc, aduce cu un Decameron modern, nu am bănuit forţa paginilor sale. Peste forţa pe care aveam s-o regăsesc din plin aici, s-au mai aşezat şi zilele tulburi din Turcia, cele cu lovitura de stat eşuată, zile în care am citit cartea lui Burhan Sönmez cu senzaţia că mi se dezvăluie chestiuni deloc prăfuite, chiar extrem de actuale, îngrijorător de actuale.

Atent la evoluţia evenimentelor din realitatea de dincolo de Marea Neagră, am citit poveştile înlănţuite ale celor patru personaje din Istanbul Istanbul cu o înfiorare deloc regizată.… Citeşte în continuare