in citite

Când ficţiunea depăşeşte pragul durerii

Nici când l-am întâlnit pe Burhan Sönmez la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, în decembrie 2015, nici când am aflat că romanul Istanbul Istanbul, cel de-al treilea al scriitorului turc, aduce cu un Decameron modern, nu am bănuit forţa paginilor sale. Peste forţa pe care aveam s-o regăsesc din plin aici, s-au mai aşezat şi zilele tulburi din Turcia, cele cu lovitura de stat eşuată, zile în care am citit cartea lui Burhan Sönmez cu senzaţia că mi se dezvăluie chestiuni deloc prăfuite, chiar extrem de actuale, îngrijorător de actuale.

Atent la evoluţia evenimentelor din realitatea de dincolo de Marea Neagră, am citit poveştile înlănţuite ale celor patru personaje din Istanbul Istanbul cu o înfiorare deloc regizată.… Citeşte în continuare

„Ai uitat să râzi” – Bogdan Munteanu

La vreo cinci ani de la precedenta carte, Bogdan Munteanu, cu răbdarea de scriitor împinsă spre limită, a scos un volum calculat de proză scurtă. De ce spun calculat? Pentru că „Ai uitat să râzi” nu e o simplă amestecătură de proze scurte, cele mai bune scrise în ultimii ani de Bogdan, ci lasă impresia că este o selecţie, una care să-i permită scriitorului nişte conexiuni între proze, din moment ce unele personaje reapar, mai mult sau mai puţin întâmplător, în alte texte.

Aşa se întâmplă, de pildă, cu un bătrân care spune poveşti frumoase contra bere şi ţigări în prima proză şi reapare ca un coate-goale care primeşte de pomană într-o proză dinspre jumătatea volumului.… Citeşte în continuare

Lecţia Nadiei

Ca unul care nu era nici măcar proiectat în acel moment, am trăit în reluare faptele de legendă cu care Nadia Comăneci a uimit lumea la Montreal. Cu precădere în slow-motion-urile lui Ioan Chirilă, din cartea pe care încă o mai zăresc pe la câte un cetăţean abrutizat de băutură, vândută la preţ de dumping. Şi, sigur, din înregistrările video, tot mai puţine şi tot mai rar difuzate, ca şi cum un zeu rău şi flămând ar căuta să-nghită tot ce e fantastic de frumos în istoria unei generaţii care a crescut cu setea de afirmare a sportivilor săi.

Am trăit în reluare şi pentru că, din fericire, încă nu am cei 40 de ani împliniţi acum de momentul acela ireal în care tabela electronică de afişaj nu a ştiut cum să deseneze perfecţiunea.… Citeşte în continuare

Poezie pe verticala interioară

Poate şi pentru că nu o înţeleg, cam fug de poezia contemporană. Citind pe ici, pe colo, din realizările poeţilor români de astăzi, mă simt ca în faţa unor picturi de Barnett Newman sau Franz Kline, preţuite la peste 40 de milioane de dolari. Închid ochii, îi mai deschid o dată, repet procedura şi tot nu pricep „care-i scopul”. Similar, citesc, rar, ce-i drept, unii poeţi de azi, şi nu-mi dau seama de miez. Nu-i miez, nu-i emoţie.

Mi-ar plăcea, totuşi, să-i menţionez pe Ioan Es. Pop şi pe Andrei Dosa, pentru că mi-au plăcut unele dintre poeziile lor (de la primul, aş aminti volumul „Unelte de dormit”, iar de la al doilea, „American Experience”).… Citeşte în continuare

„Elizabeth a dispărut” – Emma Healey

Ca mulţi dintre cititorii naivi, ajung mai uşor la o carte premiată decât la una care n-a primit nimic. Ştiu, snobism. Doar că atunci când ai zeci de cărţi necitite care te trag de mânecă, trebuie să aplici nişte criterii de selecţie, oricât de inocente sau habarniste ar fi ele. O bulină pe care scrie şi că volumul respectiv a luat un premiu, dar şi că e vorba despre un roman de debut, mişcă măcar puţin plăcile tectonice ale selecţiei.

Emma Healey a primit pentru „Elizabeth a dispărut” Premiul Costa – Roman de debut. A mai avut şi câteva nominalizări importante, pe care nu le mai amintesc, poate şi pentru că, mai mult decât acestea, mi se par importante aprecierile cititorilor – o notă de aproape 4, din 5, pe goodreades, nu-i de colo – ori referinţele media, cele aşezate cu nesaţ de editori pe coperta a parta, dintre care am ales să exemplific cu o alegere Litera pentru ediţia în limba română: „Un roman de debut fascinant” (New York Times).… Citeşte în continuare

Sporuri de băiat bun

Tot ce trebuie să fac este să mă ridic din pat. 10 la sută. Până ajung să mă spăl pe dinţi, mai încasez două sporuri, pentru trecut pragul dormitorului şi pentru deschis uşa toaletei. Fiecare, trei la sută. E bine, pun mâna pe periuţă cu un zâmbet larg, nici nu se poate altfel, din moment ce spălatul pe dinţi îmi asigură un spor de cinci la sută. Am dinţii curaţi, respiraţia proaspătă, oau, îmi vine să deschid fereastra. Nu ziceţi nimănui, o fac din plăcere, dar şi pentru că-mi creşte salariul cu cinci la sută. O fi vreun risc, nu mă întrebaţi, tot ce e posibil. Dar nu cred că la riscul ăsta s-au gândit când au dat sporul pentru deschis fereastra, pentru că există separat şi un spor de risc.… Citeşte în continuare

Pur-tuuuu-gal!

Există o poveste a înfrângerii, aşa cum există una a victoriei.  Una a tristeţii şi alta a bucuriei. Între ele, mii de molii, pe faţa lui Ronaldo, pe lacrimile lui Ronaldo, pe piciorul lui bandajat, ca mii de virgule într-o proză scurtă care-şi caută cheia şi n-o găseşte decât în momentul în care un portughez trage la poartă împotriva închipuirilor şi înscrie.

Există cel care se-ntinde după minge, cu braţul împingând pe cea mai importantă orizontală din viaţa sa, agonizând, încercând să salveze o naţiune, însă realizând că totul se opreşte aici, între palma sa nefericită şi bara aceea nepăsătoare. Răpus, aude aripile moliilor, Pur, Pur, tuuuu, gal, e învinsul din războiul lumilor, Lloris e numele său, Purtugal, blestemul, iar el zace acum întins, cu braţele impotente, privind cerul în timp ce moliile şi genunchiul acela rănit şi cetăţenii aceia în roşu şi verde îi răpesc bucuria.… Citeşte în continuare

„Până şi asta o să treacă” – Milena Busquets

Citeam aseară din „Nu cred în sfârşitul lumii”, carte coordonată de Marius Chivu şi apărută la Editura Art, care cuprinde cam tot ce se poate afla despre traducătoarea Antoaneta Ralian, şi mi-am dat seama de o paralelă cu această Milena Busquets, pe care doar în aparenţă poţi să o citeşti doar ca o lectură de vară. Există un text despre fumat în volumul Antoanetei Ralian, care exprimă foarte frumos modul în care pasiunea se infiltrează peste tot:

„Când lucram, bineînţeles, fumam pentru inspiraţie şi forţă, când mă odihneam – nimic mai relaxant decât o ţigară; când eram nervoasă şi supărată – singurul calmant, ţigara; când eram veselă, mă regalam cu o ţigară; succesele profesionale erau celebrate cu o ţigară; eşecurile, atenuate cu o ţigară.”

La Milena Busquets, ţigările sunt înlocuite cu sexul.… Citeşte în continuare

Primul meu bâzâit recunoscător

Exact genul de moment în care mi-ar fi plăcut să mă transform într-o viespe, după cum scria cândva Antoaneta Ralian. O viespe care să fi înţepat pe cineva pe care-l detesta. În cazul meu, detestatul era un bărbat la vreo 35 de ani, bărbos, care se proptise la nici jumătate de metru de cartea mea. Încercam să citesc în autobuz – ştiu, plictisitor; frate, tu n-ai smartphone, să-l mângâi un picuţ? – şi-n timpul legănatului, domnul cu pricina s-a ivit în dreapta mea, aparent fără nimic remarcabil. Fireşte, ca unul care nu mai poate fi atent la lectură când îi este invadat spaţiul intim, am privit uşor iritat înspre picioarele dumnealui.… Citeşte în continuare

Cum m-am decis să predau Bookhub.ro

Din martie 2015, mă ocup de ce înseamnă coordonarea editorială a site-ului Bookhub.ro. Unul creat la iniţiativa mea şi a doi prieteni open-minded, care m-au sfătuit să intru într-un astfel de proiect imaginându-şi că pot face treabă bună şi în echipă, nu doar pe un blog personal.

În acest interval, am corectat şi editat fiecare articol publicat pe bookhub.ro (fix 571 de articole). Am ales fotografiile, am creat mii de linkuri, am ţinut legătura cu editurile, am intrat în parteneriate la anumite evenimente, am fost cât de cât o voce nouă în lumea literară de la noi.

Am creat o echipă, mai puţin sudată decât mi-aş fi dorit, dar cu câteva nume care s-au impus uşor şi care acum sunt cunoscute pentru calitatea scriiturii lor.… Citeşte în continuare