in Accente

Iar soarele intra în spuma unei halbe

Parcă de la „Medgidia” lui Cristian Teodorescu nu am mai plonjat aşa de înfierbântat în răcoarea unui tărâm cvasiimaginar. Dacă acolo oraşul era uşor de localizat în timp şi spaţiu – Medgidia e, totuşi, Medgidia – iar fascinaţia locului era întreţinută de galeria personajelor, aici, Herina aduce mai degrabă a Macondo ori Yoknapatawpha, ţinuturile construite atât de bine de Marquez şi Faulkner, plăsmuite din realitate, însă oarecum îndepărtate de ea, cu ceva realism magic şi cu faptul divers expus ca o măsea stricată pe care pacientul o priveşte uşurat în mâna stomatologului.

Marian Ilea explică Herina ca un tărâm imaginar de vreo 20 de kilometri, pe care mintea sa l-a amplasat în Carpaţii Păduroşi, undeva în Ucraina, o zonă cu care a avut de-a face ani la rând datorită unei colaborări a postului local de televiziune pentru care lucra cu televiziunea ucraineană.… Citeşte în continuare

O lansare inedită pentru „Central Park”

Am fost astăzi unul dintre cei aleși să participe la o lansare inedită de carte, așa cum, după mine, ar trebui să fie cele mai multe. Cartea cu pricina este, desigur, „Central Park” de Guillaume Musso, pe care am avut plăcerea să o redactez pentru Editura ALL, însă vă rog să mă credeţi că n-am ştiut nimic despre ce avea să se întâmple cu prilejul lansării.

Locul: Puzzle Rooms, pe Strada Grigore Cobălcescu, din Bucureşti – pentru cei familiarizaţi cu locul, la câţiva metri de Policlinica militară şi de sediul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război. Puzzle Rooms e o casă ca toate celelalte. Până când intri în ea. 🙂 Înăuntru înţelegi că se potriveşte de minune cu celelalte instituţii de pe stradă.… Citeşte în continuare

Cum am intrat în povestea din spatele poveştilor

Guillaume Musso, cu romanul său „Central Park”, este primul pe care-l citesc nu doar ca un pasionat de lectură ori ca blogger, ci şi ca redactor.

Pentru mine, sună extraordinar. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la faptul că am citit cartea aceasta înaintea majorităţii fanilor (şi, mai ales, fanelor) din România ai/ale acestui scriitor foarte cunoscut, parcă devin şi mai păcătos decât sunt. Asta, în măsura în care acceptaţi că mândria e un păcat.

Da, sunt mândru că o editură, în acest caz chiar un grup editorial (ALL), m-a acceptat ca redactor de carte şi că, astfel, am ajuns în postura fericită de a lucra la o poveste, de a o face „să sune” pe placul cititorilor români.… Citeşte în continuare

Pentru o mai bună cunoaştere a spiritului românesc

Intră în frumoasa tradiție a ultimilor ani, popularizată nu doar de Editura Polirom, la care am remarcat cele mai multe volume de gen, să readucă în prim-plan jurnalele de călătorii. Amintesc numai două titluri de excepţie: Mihai Tucan Rumano, Sub soarele Africii răsăritene, şi Dimitrie Ghika-Comăneşti, O espediţie română în Africa, ambele bucurându-se de câte o prefaţă din partea profesorului Mircea Anghelescu, care face aici, în Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română, ceea ce, poate, mulţi istorici şi critici literari ar trebui să facă: o sinteză care, pe „felia” lor de pricepere să contribuie la o mai bună cunoaştere a spiritului românesc.

La prima vedere, poate părea scorţoasă o astfel de carte încadrată la critică şi istorie literară, însă nu e deloc aşa, pentru că domnul Anghelescu a scris nu un volum rece de consemnări şi comparaţii şi interpretări elitiste, ci mai degrabă o colecţie de poveşti pe înţelesul tuturor despre literaţii importanţi ai României, călătoriile şi impresiile lor şi, mai ales, despre modul în care aceştia înţelegeau să-şi folosească oportunităţile în interes naţional.… Citeşte în continuare

Liliana Corobca, despre un personaj care stă să se nască

„un mic secret literar:

viitoarea mea femeie e un cenzor!

Şi vine din sutele de dosare de la arhivă. Nu visează la bărbaţi şi dispreţuieşte scriitorii. Dar are şi ea un du-te vino (sper şi pentru cititorii viitorului roman).”

V-am dezvăluit pe blog impresiile mele despre două dintre cărţile Lilianei Corobca, scriitoare pe care am avut plăcerea s-o întâlnesc, recent, la un eveniment organizat de Goethe-Institut București.

Vă recomand atât „Kinderland” (Cartea Românească, 2013), cât şi „Imperiul fetelor în floare” (Cartea Românească, 2015).

Când am rugat-o să scrie pentru „olografe”, a ales să-mi „povestească” despre eroina viitorului său roman. Spor la scris şi inspiraţie, Liliana!

 

„Războiul nu are chip de femeie” – doar o carte?

Cum am văzut Liverpool – Dortmund conştient că e de neegalat în memoria meciurilor din ultimii zece ani (poate chiar mai bine de atât), citesc zilele astea „Războiul nu are chip de femeie”  cu nişte noduri în gât cum nu ţin minte să mai fi avut din pricina vreunei cărţi în aproximativ aceeaşi perioadă. Istoria partidelor de fotbal şi cea a cărţilor citite nu suportă altă comparaţie în afara celei care vorbeşte despre intensitate. Însă nu pentru comparaţie m-am gândit să scriu despre doamna Aleksievici, cât pentru a-mi controla cât de cât sentimentele vizavi de cartea dumneaei publicată recent la Editura Litera, ca o reeditare cu adnotări la traducerea lui Ion Covaci care am impresia că a fost publicată pentru prima dată în România la Editura Militară, prin 1989 (era, de altfel, primul titlu al recentei nobelizate publicat la noi).… Citeşte în continuare

Despre lumea în care diavolul stă pitit în salată

O poveste nu atât despre o tânără răpită de forţele Daesh/ISIS, cât despre comunitatea din care ea face parte. Yazidiţii formează un grup religios de origine kurdă, cu tradiţie îndelungată, dar şi cu principii călăuzitoare cel puţin interesante. Mai mereu persecutaţi de-a lungul istoriei, inclusiv pe vremea Imperiului Otoman, când au fost nevoiţi să ia calea exilului şi să formeze comunităţi prin Armenia, Georgia sau Rusia, yazidiţii slujesc o religie ancestrală, cu un calendar vechi de mai bine de 6750 de ani, cu un singur Dumnezeu atotputernic şi cu şapte îngeri, precum şi cu o figură-simbolică centrală: Malek Tawus, Îngerul-Păun, cel mai venerat dintre cei şapte îngeri, despre care se spune că s-ar fi aşezat în locul în care arca lui Noe a lovit muntele, pentru a reconstrui lumea.… Citeşte în continuare

Proze cu parfum marin

Când Pascal desenează corăbii, te simţi alături de el şi, simultan, singur. Pentru că aşa pare şi el. Veşnic în mişcare, între un aici şi un acolo, mereu cu o destinaţie în minte, cu o misiune, cu ceva de reparat pe o navă, cu o chestiune umană de reglat, întruna într-o căutare şi niciodată fixat undeva, nici măcar în dragoste, care e un soi de tânjire, după cum o simte cel care este salvat din ape de către delfini, iar ulterior se uită cu jind şi semificaţie după ei.

Textul meu despre cartea lui Radu Niciporuc, „Pascal desenează corăbii” (Editura Cartea Românească, 2016), integral, în revista Timpul: aici.

„Un erou al timpului nostru” – M. I. Lermontov

Am ajuns la eroul lui Lermontov nu de dragul său, ci mai degrabă din curiozitatea de a citi singurul roman terminat al acestui scriitor, considerat unul dintre cei mai influenţi romantici. Şi mai ales am ajuns la Lermontov cam în cheia modernităţii: domnule, scriitorul ăsta a murit la nici 27 de ani, ucis în duel! Cum ar fi să moară azi unul într-o situaţie din asta? Ar vinde mai bine ca Boia? Ar vinde, zic, măcar câteva luni…

Mai degrabă poet şi dramaturg, cu poeme de mare întindere, precum Cerchezii, Corsarul ori Îngerul morţii, cu teatru şi nuvele, Mihail Iurievici Lermontov a scos la iveală aici un alt fel de erou.… Citeşte în continuare

Un fel de „Mama și copilul” pentru ea, dar și pentru el

„Despre cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă (Editura Univers, 2015), am văzut aproape în unanimitate păreri feminine entuziaste, deși sunt convins că lângă unele doamne și domnișoare care au citit confesiunile de aici s-au așezat și niște domni ori prințișori curioși.”

Pentru cronica integrală, vă rog să cumpăraţi revista Timpul, în format ebook, de aici.

Sursa foto: https://pixabay.com