„Cartea pisicii” de Cristian Teodorescu şi Mardale

Se ia un apartament bucureştean, deja populat de animăluţe domestice, în special căţei şi pisici. Şi se mai ia şi un cuplu, ea, medic, el, scriitor, cu doi băieţi, mari deja, cu viaţa şi carierele lor.

Apoi, în „decorul” acesta, este introdusă încă o pisică. Slabă, cu un singur ochi valabil, celălalt fiind transformat într-un fel de corn de melc, pisica aceasta supravieţuieşte miraculos. I se spune chiar Ochi şi este adoptată de acest cuplu mărinimos.

În timp, Ochi îşi descoperă o calitate rară: ştie să scrie la calculator, deşi trecutul ei „rural” nu i-ar fi permis astfel de „acumulări”. Bine, pisicile au tot felul de calităţi pe care uneori nici gazdele lor nu le înţeleg decât târziu. Nu ştiu sigur, că nu am pisică, dar presupun. 🙂

Iar Ochi chiar are talent. Descrie cam ce se întâmplă prin casă, cum s-a adaptat printre ceilalţi colocatari, cum a descoperit ieşiri secrete şi cum a ajuns să comunice la mare distanţă cu pisicile unor celebrităţi. Savuroase sunt poveştile unor vecini de cartier, pe care Ochi le prinde cu abilitate din discuţiile dintre Daniela şi Cristian, ori cele ale altor pisici.

Nu e de neglijat umorul, ba aş spune chiar că e unul dintre condimentele care dau gust acestor istorii scrise din încheietura unei lăbuţe de pisică.

„Miţa (n.m. o căţea) a descoperit că ar putea avea o relaţie sexuală cu mine. Şi vrea să mă înveţe ce ar trebui să-i fac dacă aş fi câine. Asta face şi afară, când o scoate la plimbare vreunul de-ai casei. Miţa îi învaţă pe căţeii pe care-i întâlneşte cum ar trebui să se comporte cu ea.”

Dacă-mi amintesc corect, doar două dintre texte sunt scrise de Cristian. În rest, Ochi îşi face damblaua, dar la sfârşit, pentru că nu are de ales – ce editor serios ar intra în discuţii cu o pisică? – cedează către Cristian drepturile de autor.

„Când m-am apucat să scriu aceste poveşti sau ce-or fi ele, am făcut-o pentru mine şi pentru pisicile cu care am intrat în contact. Dacă nu le-aş fi scris în româneşte, poate că acum aş fi fost bogată, după cum mi-a spus o prietenă din America.”

Pentru Cristian Teodorescu, completat minunat de Mardale, ale cărui desene se găsesc printre texte, scrierea cărţii trebuie să fi fost o joacă. Aşa am şi privit cartea aceasta, cu zâmbet şi relaxare, mulţumit să văd că scriitorul ştie să fie autoironic şi să nu se ia prea în serios.

Cristian Teodorescu, Mardale, „Cartea pisicii”, Editura Polirom, 2017, 200 de pagini

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *