Cum a deraiat Premiul literar „Augustin Frăţilă”

De la scriitorul care te amenință – „lasă că aflu eu cum ai ajuns tu blogger!” până la criticul care rupe o aşa-zisă prietenie, cum e ea definită de Facebook, prin cartonaşe galbene şi roşii, lumea literară de la noi e ca un lichid pe care-l simţi şi dulce, şi amar. Bei, că-ţi place, iar pe măsură ce bei, devii dependent.

Probabil sunt dependent de literatura română prezentă. De aceea am acceptat trei ani la rând să fac parte din juriul de bloggeri al Premiului literar „Augustin Frăţilă”. Un premiu foarte bine intenţionat, din moment ce nimeni în ţara asta n-a mai dat vreodată atâţia bani unui scriitor drept recompensă pentru o carte bine scrisă („cea mai importantă recompensă pentru roman din România” – Matei Vişniec).

Pentru cei care nu ştiu mecanismul premiului, îl amintesc pe repede înainte: se înscrie cine vrea, iar un juriu de critici literari alege, din cele câteva zeci de romane (peste 60, de obicei), cinci finaliste. Pe cele cinci urmează să le citească un juriu de bloggeri, care le notează cu note de la 1 la 5, iar suma punctajelor bloggerilor dă clasamentul final. Autorul romanului cu cel mai mare punctaj primeşte 10.000 de euro. Se obţine astfel o validare din partea publicului. Cel puţin asta este intenţia (cred).

Însă, ceva s-a întâmplat de la prima la a treia ediţie. Cărţi extraordinare n-au intrat în votul juriului de bloggeri fie pentru că autorii s-au disociat de premiu (cum a fost cazul Martei Petreu, care nu şi-a înscris „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, deşi, după mine, ar fi avut şanse), fie pentru că juriul de critici literari a ales împotriva oricăror evidenţe, cum a fost la ediţia din acest an când „Soldaţii” (Adrian Schiop), „Negru şi Roşu” (Ioan T. Morar), „Lunetistul” (Marin Mălaicu-Hondrari), chiar şi „Cum să faci primul milion” (Bogdan Costin), „Urma” (Adrian Alui Gheorghe) sau „Călugărul negru” (Şerban Tomşa), au fost lăsate în spatele topului final al criticilor, deşi mulţi dintre bloggerii care scriu constant despre literatură au sperat altceva, mai ales în privința romanului lui Adrian Schiop, dacă îmi dați voie să extrag un singur titlu despre care am observat că a fost apreciat de mulţi cititori obişnuiţi, eventual bloggeri, eventual jurnalişti culturali (dar nu critici literari implicaţi în acest premiu). A fost și motivul pentru care Alina Purcaru și Jovi Ene s-au retras din juriul de bloggeri.

Până la urmă, fiecare juriu are dreptul incontestabil de a juriza după cum îl duce capul. Dar dacă nu oferă public nişte criterii de selecţie (după decernare, desigur, așa cum li se cere și bloggerilor să-și publice punctajul), alegerile sale pot fi uşor contestate. Şi au fost. Şi pentru că au fost contestate, juriul a răspuns cu aroganţă, ironie sau infantilism, cu print screen-uri la dialoguri care se doreau lămuritoare, cu ameninţări sau cu cartonaşe şi ruperi de aşa-zise prietenii. Unii critici literari, care ar trebui să fie ambasadori ai lecturii, se comportă ca şi cum ar fi loviţi în orgoliu. Şi, vai, dacă lumea noastră literară nu are orgoliu!… Oho! „Lasă că aflu eu cum ai ajuns tu blogger!”

coperta1Totuși, înainte de a mai comenta puțin, să nu uit că eram dator cu punctajul meu şi cu anunţarea câştigătorului. Ei bine, iată cum am notat eu:

(5 puncte) „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013
(4 puncte) „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013 (câștigătorul)
(3 puncte) „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013
(2 puncte) „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013
(1 punct) „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013.

Să revin… 🙂 Câtă vreme juriul de critici nu anunţă nici măcar nişte note, cum ni se cer nouă, bloggerilor, nu consider că-mi trebuie justificare pentru modul în care am notat. Ţin doar să precizez că am citit cele cinci cărţi, aşa cum le-am citit şi pe cele despre care am spus că juriul de critici le-a lăsat pe lângă. Multe dintre ele sunt prezentate deja pe blog şi pot fi găsite cu uşurinţă. Şi tocmai pentru că am citit, susţin că topul final este fals.

Am ţinut să vă spun ce gândesc, pentru că îmi pasă, nici eu nu ştiu de ce, de literatura noastră. Iar dacă organizatorii premiului m-au invitat trei ani consecutivi în juriul de bloggeri, înţeleg că au avut încredere în mine (mulţumesc!). Aşa cum aş vrea ca, pe lângă voi, cititorii blogului, să vadă rândurile astea şi cei care dau banii. Cei 10.000 de euro.

Cred că în lista de cinci romane finaliste trebuie să intre crema, pentru că miza şi reclama le asigură acestor cărţi o expunere foarte bună pentru piaţa noastră literară. Când în finală intră romane proaste, cititorul care caută să descopere literatura română de azi doar pentru că a auzit titlurile finaliste are mari şanse să creadă că scriitorii noştri sunt slabi. Pentru că are o miză atât de mare, premiul ăsta îşi asumă o responsabilitate pe măsură. Şi, când lasă pe margine romane excelente, însă propulsează afinităţi, în loc să ajute la promovarea literaturii române, o faultează.

Categoric, la ediţia recent încheiată, în pofida faptului că a câştigat un roman bun, selecţia a făcut un deserviciu literaturii române. Este părerea mea. Iar dacă susţinătorii financiari doresc să-şi asocieze în continuare numele şi banii cu aşa ceva, este problema lor. Însă felul în care a fost construit premiul îi implică pe bloggeri drept validatori. Unii, cei care citesc, validează pe măsură, alţii (ştiu cel puţin un caz elocvent), prea „busy” cu altceva pentru a găsi timp să acopere cele cinci cărţi, punctează după ce aud într-o parte sau alta, după ce simt sau mai ştiu ei despre scriitorii propulsaţi printre finalişti.

Trei ani la rând am fost onorat de ideea în sine, de a face parte dintr-un juriu literar care poate aduce o schimbare în viaţa unui scriitor. Pentru că, în România, să te trezeşti, ca scriitor, cu atâţia bani, nu e puţin lucru. Am fost onorat. Nu mai sunt. Pentru că premiul a deraiat. Nu are transparenţă, promovează ierarhii false, orgolii şi e, mai degrabă, ceva urât învelit în staniol.

coperta1Pe de altă parte, nu ştiu cum s-a făcut de, în fiecare an, a câştigat câte un roman onorabil. Şi chiar dacă „Negustorul de începuturi de roman”, cartea care a câştigat acum, este bună, autorul ei, Matei Vişniec, ar face un gest ok dacă i-ar da o bere lui Adrian Schiop. La pet, în Ferentari.

Am vrut să mă retrag din juriu după ce criticii literari şi-au prezentat alegerile şi mai ales după ce unul dintre ei a răspuns ciudat solicitărilor de a lămuri anumite aspecte. Însă am rămas pentru că aşa am considerat că e demn, să merg până la capăt, şi-mi era ruşine de cei care-mi propuseseră să fiu aici. Anul viitor, în condiţiile în care nu se modifică regulamentul premiului, iar juriul de critici nu-şi justifică în niciun fel deciziile, aş dori să nu mai fiu inclus în marea de „validatori”.

Cititorilor blogului le recomand să caute titlurile lăsate de criticii literari în afara listei cu romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”. Vor descoperi o literatură română foarte bună.

Sursa foto.

36 de comentarii la „Cum a deraiat Premiul literar „Augustin Frăţilă”

  • 11 decembrie 2014 la 10:48
    Permalink

    Ai dreptate în tot ceea ce ai scris. Se vor găsi însă mereu alți bloggeri care vor legitima acest concurs, premiul va continua însă din inerție unul-doi ani, pentru că sunt multe interese pe acolo 😀

    Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 11:44
    Permalink

    Salut, Constantin, felicitari pentru faptul ca iti sustii public o opinie pe care multi altii o impartasesc. Multumesc si ca m-ai inclus printre cei lasati pe dinafara pe nedrept, cu toata lipsa de modestie zic ca sunt sigur ca am scris un roman mai bun decat vreo doua din cele incluse in top 5, dar nu asta e discutia oricum. in cazul meu a fost grav ca mi-am dat seama ca DC-E nici macar nu citise romanul meu, desi era obligatia lui ca membru al juriului. In plus, omul se mai lauda ca a fost si remunerat anul acesta pentru rolul sau in acest proiect.
    Ce as vrea sa fac e sa incerc sa iti corectez un pic perspectiva, tie si lui Jovi al carui comentariu l-am citit mai sus: nu e vorba de a legitima in continuare un concurs care a deviat de la cursul sau firesc si bun ca intentie. Nu e vorba despre bloggeri care vor accepta in continuare sa fie in juriu. cred ca si voi va trebui de la anul sa va intoarceti in juriu. Eu bag mana in foc ca nu exista nici o intentie necurata la compania care da banii acestia multi unui scriitor. Ei doar au ales un juriu din renumiti critici literari si spera ca acestia isi fac cel mai bine treaba. Dar ei nu o fac, ci doar incearca evident sa orienteze purcoiul de bani catre cine cred ei ca trebuie. Aici trebuie tras un semnal de alarma organizatorilor (si articolul tau e unul necesar) si sunt convins ca Phillip Morris vor actiona in consecinta pentru ca ei nu au nici o intentie ascunsa de a premia anumiti scriitori. Adica vor lucra la componenta juriului de critici literari profesionisti. Ca mai sunt multi altii lasati pe dinafara care ar putea sa faca bine mersi parte din acest juriu. Poate chiar ar fi o treaba cinstita sa schimbe an de an componenta juriului de critici literari profesionisti. Tot ce vreau sa zic e ca nu trebuie sa va intoarceti impotriva acestui proiect, ci doar, prin opinii bine argumentate, sa incercati sa-l schimbati in bine. Salutari!

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 12:58
      Permalink

      Nu vor face nimic. Criticii nu vor pleca, mai ales că acum sunt și plătiți pentru ”efortul” lor.

      Răspunde
      • 11 decembrie 2014 la 13:04
        Permalink

        Jovi, io zic ca nu e dupa ei, criticii. In cazul asta eu cred ca ei nu au nici o putere, adica sa zica „Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa!”. Cu atat mai mult cu cat acum sunt platiti, au devenit ca niste angajati. Deci pot fi dati afara. Nu-s alesi pe viata, nu e ca in mediul de stat unde unii dintre ei se simt ca pestele in apa. E vorba de o companie privata, iar astea sunt extrem de sensibile la PR negativ si cu siguranta dornice sa il rezolve pozitiv 🙂 Iar daca oameni ca DCE aduc PR negativ acestui proiect, el va putea fi dat la o parte lejer.

        Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 12:42
    Permalink

    E a doua ora in ultimele 24 de ore cand aud pomenit romanul lui Ioan T. Morar, Rosu si negru, ca meritand sa fi intrat in competitia finala. WTF?Atat de slabe sa fi fost toate celelalte?

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 14:16
      Permalink

      Nu pot să-ţi recomand decât să citeşti. Sunt de părere că oricare dintre romanele amintite de mine, deci inclusiv cel al lui Ioan T. Morar, face reclamă mai bună literaturii române faţă de cel puţin unul din cele alese de critici.

      Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 13:50
    Permalink

    Eu pun pariu cu voi ca ăsta e ultimul an în care se mai decernează premiul. Așa cum zice Constantin, premiul a deraiat și nu cred că mai poate fi pus înapoi pe șine. Cel puțin asta e părerea mea.

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 14:17
      Permalink

      Sper să se mai ţină, dar oamenii care dau banii să arate că le pasă pe ce îi dau.

      Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 14:12
    Permalink

    Sincer, initial ma gandeam ca mi-ar fi placut si mie sa fac parte din juriul de bloggeri. Dupa ce am vazut ce s-a intamplat, mi-am dat seama ca, de fapt, nu m-as fi inteles absolut deloc cu situatia.

    Categoric nu as vrea sa fac parte dintr-un astfel de juriu. Nu ca as fi un mare deontolog sau mai stiu eu ce, dar e timpul si blogul si investitia mea, mica, infima e adevarat, in literatura de pe la noi. Or in niciun caz nu as permite nimanui sa-si bata joc de timpul meu. Si sa ma mai ia si la trei pazeste dupa aia.. Pfoai, pai ma enervez, cum sa nu ma enervez, daca vor sa ma enerveze? 🙂

    Foarte fain, obiectiv si bine adresat articolul. Eu cred ca daca bloggerii care si-au anuntat deceptiile se tin de cuvant, in vreo doi ani o sa fie si premiul asta cum trebuie. Zic doi ani pentru ca la anul, daca bloggerii se tin de cuvant, o sa fie un juriul de bloggeri varza, o sa dea cu bata-n balta, dupa care o sa fie nevoiti sa se intoarca la cei care au cat de cat habar de literatura.

    Parerea mea

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 14:27
      Permalink

      Ce se doreşte printr-un astfel de premiu este alegerea unui roman foarte bun, care să fie validat de către un public variat. De popor, cum ar veni. Adică şi de cei care citesc mai puţin. Este exclusiv problema celui care dă banii cui îi cere părerea. Însă când imaginea literaturii române poate avea de suferit, problema se extinde şi ar trebui şi alţii să intervină. Nu ştiu cum, că sunt doar un amărât de blogger (aici cineva poate face print screen), dar ar trebui.

      Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 15:06
    Permalink

    Când e vorba de sume mari și care mai sunt date în scop cultural apar discuții, vrei, nu vrei. Eu sunt cititoare, nici măcar nu sunt blogger. Dar de spus ceva tot am de zis. Cine câștigă acest premiu în România va intra în malaxorul unor false discuții despre calitate, merit etc. Toată atenția asta acordată premiului a fost polarizată pe falsul conflict „critici – bloggeri”; să fim realiști, nu e nevoie de 2 tabere, cum nu e nevoie de un conflict armat, alimentat sau cum vrei să-i spui, de un critic. E unul singur. Dintr-o categorie întreagă. Problema e că din juriul acestora mai face parte un critic, care a reușit să gafeze recomandând recent o carte care e cu mult sub nivelul recomandărilor „e de citit”. Ca să mă exprim elegant. Scopul unui astfel de premiu nu e să împartă oamenii în două tabere și să se dea cartonașe galbene-verzi-albastre cui nu este de acord. Scopul e promovarea literaturii și, mai ales, încurajarea scriitorului român să scrie. Iar noi, cititorii, să citim!
    Eu, după o asemenea paradă aș putea rămâne cu ideea că „mult zgomot pt nimic”. Dar … am ceva cărți citite la activ ca să mă opresc la zgomotele de petarde produse de ciocnirile dintre tabere.

    Felicitări câștigătorului! Să-i citim cărțile și să sperăm că premiul primit va rodi frumos.

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 15:09
      Permalink

      În privinţa criticului respectiv, cred că fiecare pasăre pe limba ei moare.

      Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 19:57
    Permalink

    Dragă Costi, înainte de orice vreau să-ți spun că nu am citit romanele despre care amintești, cele despre care zici că ar fi meritat mai mult. Știu, desigur, că Hondrari scrie mișto (i-am citit primele două cărți de proză), pe Adrian Alui Gheorghe îl știu doar ca poet. Pe Schiop nu l-am mai citit de la „pe bune/ pe invers” (am mai citit câteva zeci de pagini din „Zero grade Kelvin”, dar să zicem că astea nu se pun). Pe ceilalți, din păcate, nu i-am citit deloc. Sper că-i voi citi. Prin urmare, nu contest, din moment ce nu am citit cărțile despre care vorbești, că ai putea avea dreptate, însă trebuie să-ți spun că nu cred că ar fi vorba despre rea-credință atunci când vorbim despre opțiunile celor trei critici. Putem să nu fim de acord cu ce au ales, dar sunt de părere că Ștefănescu, Urian și Cristea-Enache au făcut-o pe bune (nu pe invers 😀 ). Dacă ar fi să-i găsesc o bubă majoră acestui juriu, aceasta cred că ar fi mult prea apropiata viziune critică a celor trei. Sunt, prin urmare, oameni cam de același gust (nu spun că e un gust bun sau rău). Din câte știu despre preferințele literare ale celor trei critici, era greu de crezut că literatura lui Schiop va avea trecere în acest concurs. Pe scurt, juriul ar mulțumi mai multă lume dacă ar fi format (și) din critici cu viziuni contrastante. Ar fi mult mai dificil să se obțină lista de 5 titluri, dar oare nu este acesta scopul unei jurizări, să încerce să analizeze cât mai multe variante? Aș spune și că ar fi nevoie de un juriu format din cel puțin patru oameni, dar, în fine, poate că mă gândesc prea departe.
    Și îndrăznesc să îți mai spun ceva. Scrii așa: „Şi chiar dacă „Negustorul de începuturi de roman”, cartea care a câştigat acum, este bună, autorul ei, Matei Vişniec, ar face un gest ok dacă i-ar da o bere lui Adrian Schiop. La pet, în Ferentari”. Iertare, cred că aici exagerezi. Repet, n-am citit „Soldații”, accept ideea, așa cum am spus, că e posibil să fie un roman mai bun decât al lui Vișniec, dar Vișniec este un mare scriitor și tu sugerezi că Vișniec ar trebui să recunoască, dându-i lui Schiop o bere, că a câștigat Premiul Frățilă pe nedrept. Nu mi se pare în regulă față de Vișniec, un autor care nu a greșit cu nimic în toată povestea asta, mai ales că nu știm (sau știm?) dacă „Soldații” ar fi fost pe primul loc în topul bloggerilor. E ceva cu totul subiectiv să spui treaba cu berea. Zic și io, nu dau cu paru’. 🙂

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 20:07
      Permalink

      Dragă Ciprian,
      Ar fi frumos ca sponsorul să ţină cont de părerea ta legată de juriul de critici. Sunt de acord.
      Vişniec este un foarte mare scriitor (un trendsetter :), aş zice, deşi nu ştiu dacă folosesc bine termenul în context). Berea mi-ar plăcea să i-o dea amical. Măcar atât să primească şi Adrian Schiop. Sigur că Vişniec nu are nicio implicare, doar că dacă sunt câţiva bloggeri care citesc şi care spun că Schiop ar fi avut şanse, eu chiar cred că ar fi avut. Am încredere în cinstea mea şi a celor la care fac referire. Chiar dacă, da, ştiu, sunt subiectiv, la fel ca ei. 🙂

      Răspunde
      • 11 decembrie 2014 la 20:24
        Permalink

        Ce spui matale e cam ca faza aia cu Kawabata și Mishima, primul spunând că de fapt ar fi meritat Mishima să câștige Premiul Nobel, nu el. O-ho-ho, pardon de comparație. Problema e că Vișniec nu cred că l-a citit pe Schiop, deci cum ar putea să recunoască Vișniec superioritatea unei cărți pe care nu a citit-o?! 🙂 Apoi, și aici sper să nu-mi sari în cap, să nu uităm totuși de greutatea criticului în raport cu cea a bloggerului. În lista de bloggeri care formează juriul sunt câțiva excelenți, dar nu cred că ar fi OK ca un premiu de o astfel de greutate (fie că gândim această greutate doar în… euro 🙂 ) să fie acordat ținându-se cont doar de părerea bloggerilor. Să zicem că un juriu de trei bloggeri ar fi pus pe primul loc romanul lui Schiop, iar juriul de critici – romanul lui Visniec. Ei, ce era de facut?
        Repet, cred că ar trebui un juriu format din critici cu mai mari diferențe de gust, altfel bloggerii vor fi nemulțumiți în fiecare an. Desigur, asta nu înseamnă că e musai să existe diferențe de opinie. Pot fi critici diferiți, dar care să fie în consens în privința unei/unor cărți. O carte foarte bună poate să convingă și cei mai diferiți critici.

        Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 20:31
    Permalink

    Ciprian,
    Chestia cu berea poţi s-o iei ca pe o glumă. M-ar distra să se întâmple în realitate 🙂
    Subiectiv cum sunt, cartea lui Schiop mi-a placut mai mult decât a lui Vişniec. De aici gluma.
    Altfel, eu n-am zis să decidă bloggerii. Ci criticii să aibă altă atitudine. Fără aroganţe şi cu transparenţă în jurizare. Cred că n-am cerut nimic anormal.
    Dar poate că juriul de critici va fi stârnit de polemică şi va scrie despre cum a gândit selecţia. Nu neapărat de ce Schiop nu a intrat în primii 5, ci de ce cei 5 şi nu alţii. Măcar un minim de respect faţă de ceilalţi participanţi.

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 20:53
      Permalink

      Știu, Costi, că a fost o glumă, că doar nu-mi imaginez că ai vrea să-l caute Vișniec pe Schiop pt. a-i da o bere. :))) Și îți respect părerile. Voi căuta cartea lui Schiop. Și nici n-am afirmat că ai fi zis că trebuia să decidă bloggerii. Am vrut doar să spun că părerea criticilor, oricare ar fi ei, e posibil să fie alta decât a voastră. În privința transparenței, nu sunt în măsură să mă pronunț. Oare după acordarea marile premii din străinătate se dau explicați despre alegerile făcute? Se vorbește despre alegerea câștigătorului, dar nu știu dacă se oferă explicații despre nealegerea altora. Desigur, în cazul Premiului „Augustin Frățilă” e o situație specială, fiindcă juriul e împărțit în critici și bloggeri. Prin urmare, e ciudat ca voi, bloggerii să fiți obligați să spuneți ce și cum, iar criticii nu. Îți înțeleg păsul. Vă simțiți desconsiderați. În concluzie, sunt de acord cu esența mesajului tău: trebuie schimbat ceva. Sau poate că nu trebuie. Naiba știe. Până la urmă, e un premiu privat. Așa că dacă x dorește să dea 10000 de euro în aceleași condiții, e treaba lui. Voi nu puteți decât să părăsiți această întreprindere. Regret, dar asta e situația. Dacă era un premiu acordat de Ministerul Culturii, de ICR sau de mai știu eu cine, atunci era altă situație. Of!

      Răspunde
      • 11 decembrie 2014 la 21:17
        Permalink

        Chiar aş vrea să-ţi faci timp şi să citeşti „Soldaţii”. Sunt curios să aflu părerea ta de scriitor 🙂
        Nu ştiu cum se procedează în afară la astfel de premii. Dar la noi este nevoie de aşa ceva, de ceva mai multă „delicateţe” faţă de public. Şi poate aş fi trecut şi peste selecţia de anul ăsta, dar peste stilul de comunicare al criticului amintit la începutul textului, nu aveam cum. Nu l-am pus fără rost în acelaşi paragraf cu scriitorul acela cercetaş.
        Premiul poate creşte şi ca PR, iar o comunicare arţăgoasă e chiar antiPR.

        Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 22:28
    Permalink

    Și mai adaug ceva, Ciprian, poate scriu mâine mai multe. Marele critic (pe care eu îl văd din ce în ce mai mic și alții asemenea) nu cred că a citit toate romanele. Exemplul lui Bogdan Costin este elocvent în acest sens, a dovedit că un critic nu i-a citit romanul. Cum putea vedea valoarea dacă nu a citit toate romanele? Mai ales că romanul lui nu e din cele proaste, pe care le abandonezi de la primele pagini…
    Noi, bloggerii, am citit anul ăsta, anii precedenți, toate cele cinci romane din finală, așa cum era regulamentul. Așa cum criticii pot lăuda premiul și corectitudinea lui, și noi, participanți, îl putem critica.
    La final, mie mi se face lehamite de lauda asta adusă criticilor… O literatură se poate dezvolta pe baza publicului, a cititorilor, care trebuie atrași de către scriitori prin ceea ce scriu și printr-o promovare pe măsură… Criticii nu (mai) sunt citiți aproape deloc, cel puțin cât timp au anumite interese. Și nu, nu cred că în acest juriu nu au fost anumite interese, spre deosebire de ceea ce scrii tu. A fost în fiecare an cel puțin un nume între finaliști care a fost impus. Părerea mea.

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 22:38
      Permalink

      Şi eu am avut senzaţia asta legată de impunerea cuiva, însă fără dovezi, rămân doar nişte păreri. A mai fost o chestie, dacă îţi aminteşti, cu sondajul de la Europa FM, în primul an, când Lucian Dan Teodorovici a ieşit din acel top pentru că avuseseră nişte probleme cu nu ştiu ce soft şi „se stricaseră” cifrele. Şi votul ăla electronic a fost ciudat. Bănuieli, păreri… Parcă prea multe, nu?

      Răspunde
      • 11 decembrie 2014 la 22:54
        Permalink

        Sunt păreri, Costi, de acord.
        Dar faptul că suntem independenți (sau cel puțin așa ne considerăm) ne lasă să facem orice afirmații, majoritatea legitime, să primim cartonașe și să nu ne pese deloc ce frății, bisericuțe sau interese afectăm… Mie puțin îmi pasă ce rău mi-ar putea face marele DCE sau mulții lui trendsetteri sau toți criticii literari din România atunci când îi critic, așa cum mă amenința primul și pe mine și pe un alt editor al meu cu chemarea în judecată. Sunt, ca și tine, un om care stă pe propriile picioare și literatura e doar o plăcere. De aceea, laud mai puțin și încurajez criticile argumentate, la noi nu sunt publicate (așa cum fac multe bloguri mult-lăudate) doar părerile pozitive despre o carte. Suntem din ce în ce mai puțini, dar suntem liberi.
        Nu, eu cred că renumitul DCE e un impostor, un om plin de un ego nemăsurat și care înșeală ”prietenii” de pe FB cu promisiuni nemărturisite public de recenzii favorabile. Un om care, îi spuneam azi unei colege pe Fb, al cărui loc e într-o grădină zoologică/antropologică a oamenilor care merită studiați pentru viitorul umanității… Îmi e scârbă de o asemenea lume și ăsta e unul dintre motive pentru care nu ajung la evenimente literare pentru a asculta oameni care nu aduc critici, ci doar laude… Un autor, pentru a se dezvolta, nu trebuie să primească doar laude…

        Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 23:08
      Permalink

      Jovi, nu știu dacă a citit sau nu romanele. N-am urmărit replicile dintre voi. În fine, trebuie să vii cu dovezi. Apoi, sunt romane care, așa cum spui și tu, după câteva pagini îți dai seama că n-are sens să le citești în întregime. Nu mă refer la romanul lui Costin. Sunt convins că, dacă voi ziceți, romanul lui e în regulă. Spuneam doar că nu e nevoie să citești în întregime toate cele 60-70 de cărți (sau câte au fost) pentru a-ți da seama care pot fi luate în seamă pt lista de 5 și care nu. Că nu sunt citiți criticii, ăsta nu mi se pare un lucru de lăudat. Sunt cărți de critică literară care merită să fie citite, sunt cărți din care avem ce învăța. Să spui că nu e așa înseamnă deja să-ți asumi o mai mare pricepere decât toți criticii noștri, să crezi că pentru înțelegerea unei literaturi e suficientă doar critica de blog. Nu cred că soluția pt ieșirea din criza în care se găsește relația voastră cu criticii poate fi încercarea de subminare a criticilor, de anulare a rostului și valorii lor (ca instituție în primul rând, apoi a criticilor importanți, atâția câți sunt). Poate că vei dovedi că Daniel Cristea-Enache (îi poți spune numele, știe toată lumea că despre el vorbești) are un caracter deficitar, nu știu, nu e treaba mea, dar cred că îți va fi mult mai greu să dovedești categoric că omul acesta nu știe să scrie critică literară (nici eu nu sunt de acord uneori cu ceea ce spune, mi se pare orgolios, i-am și spus asta și ne-am certat, așa că mi-a dat unfriend pe facebook). Omul are evidente calități de critic, nu mă voi lăsa dominat de ultimele mele discuții cu el, contestând aceste calități. Și eu sunt de acord că existe găști, interese, se văd lucrături aproape peste tot, dar n-aș arunga stigmatul acesta al neprofesionalismului asupra tuturor criticilor. Și revenind la cât de citiți sunt criticii, vreau să spun că este evident că nu publicul larg citește cărțile lor, dar cred că noi, cei din interiorul fenomenului literar ar trebui să o facem. În fine, e doar o părere. Sper să nu te superi.

      Răspunde
  • 11 decembrie 2014 la 23:04
    Permalink

    Jovi, susţin finalul răspunsului, mai puţin epitetele legate de critic. De acord şi cu începutul. Din păcate, ai dreptate şi în privinţa modului în care sunt prezentate multe cărţi la noi, pe clientelism, prietenii, şuşanele. Oricum, fiecare îşi câştigă şi pierde credibilitatea cum ştie mai bine. Aşa că, te rog, să nu jignim.

    Răspunde
    • 11 decembrie 2014 la 23:24
      Permalink

      Jovi, mă retrag. Nu sunt de acord cu limbajul tău. Nu cred că așa poți dovedi ceva.

      Răspunde
  • 12 decembrie 2014 la 02:59
    Permalink

    Trebuia să scriu: „sunt romane pe care”. Am vrut să elimin o repetiție, am tot sucit fraza si… Scuze pt. greșeala asta și pt. celelalte, dacă mai sunt! Din păcate, aici nu se poate corecta.

    Răspunde
  • 12 decembrie 2014 la 06:21
    Permalink

    Iata cum se incinge o discutie serioasa si placut de urmarit 🙂 Sau cu alte cuvinte, nu a fost necesara decit o parere sincer exprimata. Iti garantez ca sincerele felicitari plus doua paragrafe de limbaj de lemn n-ar fi atras atitea comentarii 🙂 Admir luarile de pozitie… cum cer un oarecare curaj. Nu am citit decit Kinderland (i-am facut si-o scurta recenzie pe blog). Un cer deasupra.. nu in totalitate, cum nu prea mai am rabdare sa citesc carti „traite” in comunism, dar am apreciat-o ca fiind dificil de scris si i-as fi acordat probabil un puctaj ok. „Jurnalul unui cintaret” luata ca e-book si abandonata dupa 30 de pagini ca fiind slaba. Felicitari lui M. Visniec, intrucit si-a dedicat o multime de timp scrisului, teatrului, promovarii culturii romanesti, si merita zic eu o recunoastere. Ce-am fi zis daca lua Soseaua Catelu premiul AF acum doi ani? Ca a iesit pe locul 2 daca nu ma insel 🙂 Problema f multor carti care ajung selectate aici la noi, din punctul meu de vedere, este faptul ca-s tentat sa le las oricind deoparte pt a reciti bucuros Numele meu e Rosu de Pamuk (e doar un exemplu 🙂 ). P.S. Iar imi pare rau ca mi-ai refuzat cartea pe care ti-am propus-o cadou, acum ceva timp. Poate ca s-ar fi gasit si ea acum printre nedreptatitele tale 🙂

    Răspunde
    • 12 decembrie 2014 la 08:26
      Permalink

      Ce-am fi zis, ce n-am fi zis? N-a luat si gata. Bine așa. 🙂

      Răspunde
  • 12 decembrie 2014 la 06:24
    Permalink

    Nu pot avea totusi un usor regret (extrem de subiectiv) gindindu-ma ca 10000 de euro ar fi insemnat cu totul altceva in miinile unui scriitor care traieste, scrie si se zbate in Romania.

    Răspunde
    • 12 decembrie 2014 la 08:30
      Permalink

      Puțin important. Dacă trăiește, scrie și se zbate în România nu înseamnă că scoate un roman mai bun decât unul care pe-afară are un trai mai liniștit.

      Răspunde
  • 12 decembrie 2014 la 06:25
    Permalink

    Scuze, sint feminist de felul meu… si mi-a scapat. „Scriitor/scriitoare” – evident 🙂

    Răspunde
  • 12 decembrie 2014 la 15:01
    Permalink

    Sa va zic o poveste, cer iertare daca ma intind nitel, incerc sa sintetizez cat pot de mult ca trebuie s-o iau pe fata de la gradinita si n-am facut inca piata.
    Acum un secol, la rugamintea sotului meu, am scris vreo 200 de pagini in italiana. Intentia nu era sa iasa o carte, nici pe de departe. 5 ani mai tarziu, caci atat i-a luat sa ma convinga un profesor de istorie si italiana, scriitor si el, pe numele sau Nicolae Luca, a luat manuscrisul si l-a tradus in limba romana, i l-a dat mamei sa-l citeasca si daca tot incepuse o treaba si-a zis s-o termine. A cautat pe net niste edituri, da de All si un nume: Mario de Mezzo. ”Valeu, uite un italian de-al ei”, si-a comentat in gand. Nu conteaza ca Mario habar n-avea cu ce se mananca limba italiana.
    Dupa 48 de ore eram chemata sa vin in tara sa semnez contractul.

    Doi ani mai tarziu m-am trezit finalista la Premiul Augustin Fratila.
    Considerati va rog, ca pagina de FB mi-am deschis-o acum doi ani. Si ca n-am vorbit niciodata, repet, niciodata despre carte. Nici un status, nici un apropo, prietena mea a publicat poze de la lansare, m-a invatat ea cum sa fac, si Ura si la gara. Considerati ca nici editura nu s-a ocupat deloc de promovarea acestei carti, nu ma plang, am auzit ca toate fac la fel. (lucru inadmisibil in Italia, dar ma rog, nu caut polemica. Cred.)
    Eu nu zic ca nu e o carte slaba, din punct de vedere literar, sunt la fel de surprinsa ca si voi de cum s-a deplasat ea pe piciorusele ei in mainile si inimile oamenilor dar au trecut doi ani de atunci si inca primesc zeci de mesaje pe luna. Doi ani. Continuand sa nu pomenesc vreodata de carte, nici astazi, pe pagina mea Fb. N-am cerut o cronica nimanui, niciodata. Deci un motiv o exista ca inca se vorbeste despre asta, distinsii mei domni, sau nu?
    Am prins curaj si am contactat o agentie, la Roma. Dupa 7 zile mi-au pus si ei un contract la dispozitie, 5000 de euro in mana, si un tiraj de 5000 de exemplare. Ce inseamna asta? Ca le-a placut, dar n-au incredere ca o sa se vanda, Roberto Saviano, cand a scris prima carte, tot 5000 a primit si tot in tiraj de 5000 de exemplare a iesit, initial. Bibilesc la carte de vreo 6 luni, intelegeti unde vreau sa bat? Faptul ca oamenii investesc de la bun inceput in tine bani, incredere, risc si asa mai departe, te responsabilizeaza enorm.

    Cum am ajuns eu la Augustin Fratila? Pai sa-mi ziceti voi. Considerand ca cu un an inainte Mario de Mezzo m-a invitat la prima editie si m-am trezit asezata la masa langa Enache si Stefanescu, doua persoane de care nu auzisem in viata mea dar de care si sa fi vrut sa aflu era imposbil dat fiind faptul c-am fost tratata extrem de rece, ca sa nu zic nepoliticos, cand Enache a auzit ca traiesc la Roma a strambat din nas, ca vezi Doamne ce oras vulgar si ce mancare proasta, imi venea sa-i sar la gat, cum sa vorbeasca asa de Mamma Roma mea…, imaginati-va daca am crezut vreodata ca or sa ma citeasca…sa fim seriosi. Ba ne-am mai luat si la harta, pe un status de-al sau, acum vreo doi ani, eu voiam sa fiu politicoasa, el mi-a taiat-o scurt, eu m-am comportat ca o tiganca, admit.
    Ce-am mai facut eu ca sa-mi merit locul doi la Augustin Fratila? Ma boicotam. I-am scris Ruxandrei Predescu si lui Andrei Mantog, vazand ca scrisesera cronici pozitive la adresa Soselei Catelu, amenintandu-i in fel si chip daca indraznesc sa-mi dea punctajul maxim, si nu ravnitul punctaj minim. Intrebati-i, sunt sigura ca-si amintesc.

    Ce s-ar fi intamplat daca as fi castigat premiul? Pai intrebati-l pe Mario de Mezzo, de data asta.
    Donam toti banii, omul se uita ca la o nebuna, i-am explicat ca vreau sa ii investesc in tinerii talentati, sau in cei care scriu primul roman, asa cum se procedeaza si afara. Mi-a explicat ca nu exista asa ceva aici. Atunci i-am spus ca-i donez celorlalti finalisti, ca nu ma intereseaza, sa-mi gaseasca el formula.

    Parca va vad ca si acum o sa strambati din nas si cine stie ce replica ma asteapta, ”uite snoaba, uite asta care vrea sa ne arate ca banii pt ea nu conteaza”, nu dragii mei, nu, nimic din toate astea,e ceea ce m-au invatat artistii italieni, americani sau nemti, cu care m-am intersectat.
    1. Cand ai noroc sa nu uiti sa-l dai mai departe.
    2. Exista un loc sub soare pentru noi toti.

    Drama adevarata, dupa parerea mea, nu este ceea ce am citit mai sus, scris de voi, ci faptul ca traiti intr-un stat care nu investeste DELOC , ce rusine, in actori,filme de toate genurile, in scriitori, in artisti plastici, in balet, in muzica simfonica, etc.
    Am auzit ca nici scriitorii de mare valoare in Romania nu incaseaza de pe urma cartilor lor….
    Iar de salariile colegelor mele de breasla, angajate la Teatrul de Comedie sau National sau Bulandra, mi-e si rusine sa pomenesc.
    Va doresc un sistem de promovare al artei asa cum se face in orice tara decenta.
    De critici nimeni nu este interesat, nimeni, sa ma ierte categoria, dar chiar nimanui nu-i pasa ce parere au dansii despre noi. Publicul decide daca ai valoare. Doar publicul, dar pentru asta, desigur, s-au inventat acolo agentiile, ca sa te promoveze alla grande, ca sa afle amaratul asta de public ca existi. N-o fac din altruism, stati linistiti, isi iau 10-15 la suta din ceea ce castigi, ceea ce mi se pare si normal.

    O zi buna
    Ps. Inca ceva am mai invatat de la ei. Sa respecti decizia cititorilor, nu te poti caca in gusturile oamenilor..

    Răspunde
    • 12 decembrie 2014 la 15:09
      Permalink

      1. Mulţumesc pentru timp.
      2. Cine este Enache?
      3. Trimiteţi agenţiile aici.

      Răspunde
  • 23 decembrie 2014 la 20:12
    Permalink

    D-le mă pui pe gânduri!Dintre cărţile şi autorii în discuţie pe lângă laureat l-am mai citit pe Stanca.Calificativul meu este:SCRIITORI.
    D-le dumneata vrei să spui că la jurizare este ca la A.N.RP.????

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *