Cum scrie Camilla Läckberg

Este suedeză şi scrie romane poliţiste. De fapt, se spune că e cea mai tare scriitoare de romane poliţiste din Suedia, iar prima ei carte, „Prinţesa gheţurilor” va deschide o colecţie de 10 romane care va ieşi cu „Gazeta Sporturilor” începând cu 2 februarie. Am scos aici câteva idei dintr-un interviu publicat în „Jurnalul Naţional”. Mulţumiri lui Marius pentru semnalare.

Scriu având aproape un document în format Word în care schiţez un rezumat al poveştii. La început, am doar câteva rânduri cu ideile prin­ci­­pale şi câteva observaţii. Apoi, pe baza lor, schiţez şi rezumatul în sine. Încep să scriu şi, pe măsură ce scriu, îmi vin tot mai multe idei despre personaje şi despre dezvoltarea intrigii. Imediat ce-mi vine o idee, o notez în rezumat. După aceasta, primele 50-70 de pagini sunt cel mai greu de scris. Atunci trebuie să „găsesc” povestea şi să construiesc toate personajele – mă rog, majoritatea vin ceva mai târ­ziu. Dar grupul de personaje de bază trebuie stabilit de la bun început. Şi lucrurile nu încep să meargă cu ade­vă­rat decât după ce am scris în jur de 100 de pagini.

Nu poţi să stai şi să aştepţi clipele de linişte ca să scrii, la fel cum nu poţi să aştepţi să te lovească inspiraţia. Am mai spus-o şi o repet: tot ce poţi face e să te aşezi pe un scaun. Nimic altceva nu funcţionează. Nu e ca şi cum o linişte ca în budismul zen s-ar pogorî deodată peste tine, după care ar începe să curgă şi cuvintele… Ritualul meu e destul de simplu: mă foiesc prin jurul computerului ca o găină clocitoare, găsindu-mi tot felul de scuze şi motive să mă aşez pe scaun şi să lucrez. Dar întotdeauna am grijă, de exemplu, să am un ibric de cafea proaspătă aproape şi o cană plină lângă mine, când mă apuc efectiv de scris.

Şi de regulă scriu în living, în faţa televizorului, sau în bucătărie cu căştile în urechi, ascultând muzică. Nu-mi place să lucrez în linişte. Totuşi, trebuie să fiu sinceră şi să recunosc că ajută foarte mult şi să ai un partener de viaţă care să te sprijine. Şi fostul meu soţ, la fel ca actualul meu partener de viaţă, a fost alături de mine şi a avut grijă de copii de fiecare dată când eram absorbită în procesul creaţiei.

Mai multe date despre autoare şi interviul integral aici. Sursa foto.

0 comentarii la „Cum scrie Camilla Läckberg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *