„Downshifting” de Alexandru Done

S-a cam umplut paharul literaturii româneşti de astăzi cu publicitari care fie află cum se face primul milion ori constată că „sfârşitul a fost aproape” (Bogdan Costin), fie mor şi ajung în Iad, doar pentru a reveni pe pământ cu o misiune (Ovidiu Eftimie), fie, ca aici, sunt nevoiţi să-şi recompună viaţa.

M-a convins să citesc romanul lui Alexandru Done desemnarea lui drept câştigător al concursului de debut al Editurii Polirom, ediţia 2017. Aveam încredere că lectorul principal al romanului, Mădălina Ghiu, care şi-a păstrat „jucăria” de la Cartea Românească – mă refer la concursul de debut – nu-l alesese degeaba pe Alexandru Done.

Probabil nu o să mai citesc prea curând un roman scris de (sau care are drept personaj) vreun publicitar, pentru că mi-a cam ajuns, dar „Downshifting” şi-a meritat timpul pe care i l-am alocat. S-a dovedit o lectură fluentă, iar meritul îi aparţine acestui Alexandru Done, despre care nu ştiam nimic şi parcă nici n-aş vrea să ştiu prea multe, pentru că mai bine-l păstrez în mintea mea drept scriitor.

Cel mai mult şi cel mai mult mi-a plăcut ritmul frazelor, şi mi-a fost clar că el chiar simte literatura, ştie cum să-şi structureze frazele astfel încât să le păstreze alerte şi neplictisitoare.

Nici povestea nu este de dat la o parte. Mihai, publicitarul lui, un tip fără realizări în afara jobului (unde este foarte apreciat şi îşi umple dosarul de diplome şi premii), este nevoit să joace rolul unui taximetrist într-o reclamă. Reclama îl arată cam grobian, după cum e construit tiparul taximetristului bucureştean (fără supărare, stimaţi taximetrişti), iar prietena lui din acel moment, Bianca, o tipă din „famelie” bună, nu suportă ofensa. Cum să se mai afişeze ea cu un astfel de caracter? De aici, dar şi după ce lui Mihai i se refuză o aşteptată promovare în firmă, romanul capătă evoluţia care îi justifică titlul, în sensul că Mihai se convinge că trebuie să schimbe ceva fundamental. Nu voi povesti mai departe pentru a nu vă afecta plăcerea lecturii, însă ce pot să mai spun este că, în cea mai mare parte, romanul curge de la sine. Are naturaleţe şi ritm, dar şi întâmplări care te fac să citeşti mai departe.

Universul din „Downshifting” este atât cel al redescoperirii sinelui prin pictură (chiar dacă asta înseamnă să pictezi un palat ţigănesc cu scenele unei întoarceri din moarte clinică), precum şi cel al experimentării (chiar dacă asta înseamnă să-ţi duci iubita, cu o sticlă de şampanie, lângă o groapă de gunoi).

Iar dacă debutul lui Alexandru Done suferă pe alocuri, atunci când replicile pierd din naturaleţe pentru că deviază în monologuri, el arată surprinzător de bine când leagă tot felul de povestioare şi de cadre spectaculoase. Peste ele, printr-un artificiu verosimil, pluteşte spectrul maestrului Mircea Eliade, întâlnit cândva de câteva dintre personajele cheie ale cărţii.

Pentru mine, cele mai interesante momente au fost cele în care Mihai negociază cu un director de editură (şi critic literar) publicarea unei cărţi, cu tot ce ţine de costurile ei (inclusiv redactarea unei prefeţe elogioase, în cazul căreia fiecare termen critic elogios este clar cuantificat în euro), precum şi cel în care într-un cartier de palate ţigăneşti are loc un soi de ziua porţilor deschise.

Un roman de genul acesta poate să prindă foarte bine în rândul corporatiştilor, care se vor întreba cum ar fi să procedeze asemenea lui Mihai şi să-şi întrerupă ciclul zilelor trase la xerox cu o escapadă în care să nu mai ţină cont de nimeni şi de nimic, în afară de propriile intuiţii.

„Până la urmă, aşa funcţionează sistemul: după un timp, te scuipă afară feliat ori, dimpotrivă, te aruncă într-un proces superior de macerare. Totul, firesc şi de la sine. Iar când ţi se propune o avansare, o accepţi fără prea multe întrebări.”

Cititorul de literatură română contemporană nu se va simţi înşelat. Debutul lui Alexandru Done este unul reuşit, care respectă standardul pe care l-a avut de-a lungul timpului concursul pe care l-a coordonat şi sper să-l continue cât mai mulţi ani Mădălina Ghiu. Numele noi sunt binevenite şi puţini sunt cei dispuşi să extragă din teancurile de maculatură manuscrisul care poate avea un viitor. Cum puţini sunt dispuşi să încerce, asemenea lui Mihai din „Downshifting”, o reorientare totală a propriei vieţi.

Alexandru Done, „Downshifting”, Editura Polirom, 2017, 280 de pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *