„Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak

Pentru Sakiz Sardunya, viaţa de copil nu e deloc uşoară. Drumul către şcoală, mereu de coşmar din cauza ironiilor colegilor din autobuz. Ora de culcare, veşnic prea devreme pentru a putea face loc lecturilor preferate ori pentru a mai avea timp de TV, aşa cum şi-ar dori. Şi temele, Doamne, temele, cum o fi viaţa fără teme?

„Viaţa celor mari era mai uşoară. Ei nu erau conştienţi de asta. Pentru că uitaseră prin ce trecuseră în copilărie. Dacă şi-ar fi amintit, ar fi înţeles cât de norocoşi sunt. Dar ei se plângeau mereu.”

Şi cum o fi viaţa fără un astfel de nume, Sakiz Sardunya? Cum adică să te cheme Muşcata Curgătoare? Ce nume e ăsta? Mai mult decât orice, Sakiz Sardunya îşi urăşte numele. Îi este mai antipatic chiar şi decât profesorul de matematică, domnul Sinan, care o pedepseşte dându-i teme în plus şi o face să-şi dorească să fie în altă parte a globului pământesc.

De altfel, chiar un glob îi va schimba felul de a privi lumea. Mergând la biblioteca şcolii, în spatele romanului Cuore – oh, Cuore, inimă de copil, ce amintiri! – găseşte acest glob, care aparent nu are ce să caute acolo. Mai ales că nu l-a mai văzut niciodată, deşi trece des pe aici, şi că, în comparaţie cu ordinea şi curăţenia din bibliotecă, este murdar şi prăfuit. Şi mai ciudat, când ia globul în mână, pietricelele de pe el încep să pâlpâie. Globul acesta este cu atât mai interesant cu cât pare să lumineze mai puternic atunci când se află în apropierea cărţilor. De ce? Ei bine, o fetiţă curioasă precum Sakiz Sardunya (care, printre altele, întreabă la şcoală „de ce numim Japonia Orientul Îndepărtat?”) va dori să afle ce este cu acest glob, ce mistere ascunde el, mai ales după ce, nevoită să petreacă o vreme cu bunicii, va cunoaşte doi copii tare ciudaţi, care măcar la prima vedere nu sunt din lumea asta…

Elif Shafak, pe care eu, unul, o ştiu din „Onoare” şi din „Ucenicul arhitectului”, două romane foarte bine scrise, se dovedeşte extrem de pricepută şi la poveştile pentru copii. Am regăsit aici ceva ce întâlnisem şi în romanele pentru „oameni mari”:

„Într-una din cărţile pe care le citise a aflat că toată lumea de pe pământ ar avea un seamăn în spaţiu. Că, orice ar face omul aici, geamănul lui de pe altă planetă face acelaşi lucru. De exemplu, când tu plângi aici, geamănul tău plânge acolo; când tu râzi aici, geamănul tău râde acolo.”

Sakiz Sardunya învaţă că, asemenea broscuţelor ţestoase de care are grijă şi pe care le numeşte simplu, Ziua şi Noaptea, fiecare avem nevoie de o carapace sănătoasă. Iar din carapacea asta, din protecţia asta, face parte imunizarea în faţa prejudecăţilor – precum cea că numele tău nu sună prea bine –, precum şi nevoia de poveste. Globul arată mai bine atunci când este aşezat între cărţi, ba chiar un continent necunoscut, care seamănă cu o carte, devine vizibil doar când cărţile îşi pot exercita influenţa asupra acestui glob prăfuit. Metafora lui Elif Shafak, evidentă pentru un adult, poate marca experienţa de cititor în devenire a unui copil.

Cartea, recomandată copiilor de peste 10 ani, este una dintre primele apariţii ale colecţiei Junior, pe care o coordonează la Editura Polirom Bogdan-Alexandru Stănescu. Vedeţi toate titlurile: aici.

Elif Shafak, „Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său”, Editura Polirom, colecţia Junior, 2016, 152 de pagini, traducere din limba turcă de Sunia Iliaz Acmambet, cu ilustraţii de Zafer Okur

Vârsta recomandată: 10+

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro sau pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *