„Întâmplări şi personaje”, Florin Lăzărescu

Editura Polirom, 2015, 304 pagini
Editura Polirom, 2015, 304 pagini

Florin Lăzărescu are ochi și urechi. Surprinzător, nu? Șocant chiar. 🙂 Iată un scriitor cu ochi și urechi. Orice ați spune, nu sunt atât de mulți cei care se pot mândri că au ochi și urechi. Unii sunt într-o ureche, iar alții nu știu să privească. Unde mai pui că mulți văd și aud, dar nu au condei? Sunt foarte puțini cei care au talentul de a vedea și auzi bine, și, pe deasupra, să se mai și priceapă ca din auzitele și văzutele lor să creeze literatură.

La Florin Lăzărescu, impresia este că, oriunde l-ai așeza, îți va scoate cel puțin o proză (foarte) scurtă: în taxi, tramvai sau autobuz, la magazin, la un târg de carte, la spovedanie, la spital, la dentist sau la vreun service. Iar când nu te mai uimeşte talentul său de a scoate povestea şi din piatră seacă, te întrebi cum de, Doamne, iartă-mă, lui i se întâmplă numai lucruri deosebite? De altfel, chiar şi el se declară conştient de modul în care realitatea „lui” este atât de intensă încât pare neverosimilă:

„E frustrant pentru mine că asemenea întâmplări par invenţii livreşti. Niciodată n-am reuşit să inventez lucruri mai şocante, mai absurde decât cele pe care le-am văzut cu ochii mei…”

Secretul, uşor de intuit, este că ochii şi urechile lui Florin Lăzărescu sunt altfel faţă de cele ale majorităţii. Ca un aparat foto performant, posesorul lor ştie să filtreze picătura de realitate cu farmec, să extragă evenimentul, păţania, cadrul şi omul care sunt altfel în raport cu zona comună a existenţei. Dovezi sunt romanele sale (de la primul, „Ce se ştie despre ursul panda” – 2003, până la cel mai recent, „Amorţire” – 2013), povestirile din „Lampa cu căciulă” (2009), iar acum cartea aceasta, „Întâmplări şi personaje”, în care a selectat numai câteva texte (deşi sunt peste 200) din cele publicate în mai bine de zece ani pe diverse site-uri, inclusiv pe cel personal, florinlazarescu.com. Textele sunt, în majoritate, amuzante sau ironice, şi vorbesc despre absurdităţi şi ciudăţenii româneşti (în genul nonstopurilor închise la unu noaptea) ori despre situaţii neobişnuite prin care a trecut scriitorul sau prieteni de-ai săi. Pentru că atunci când pare că nimic senzaţional nu se petrece în jurul său, Florin (re)povesteşte ce li s-a întâmplat amicilor ori ce îşi mai aminteşte el din alte timpuri. De câteva ori în succesiunea de texte cu esenţă comică, apare câte o povestioară de familie, care te apropie de scriitor, pentru că ai impresia că ţi se destănuie. La sfârşitul unui text despre sora lui, Otilia, despre cât de neschimbată de-a lungul timpului a fost dragostea dintre fraţi, scrie:

„Şi mă gândesc că există oameni – din fericire, am şansa să fiu înconjurat de vreo câţiva – care fac uneori mai mult pentru tine decât însuşi Dumnezeu…”

Iar la capătul unei scurte istorisiri legate de o vizită acasă, la părinţi, când îşi găseşte tatăl cântând în vie:

„Griji s-ar mai găsi, că am avut în ultimii ani, toţi din familia noastră, o perioadă nu tocmai grozavă din anumite puncte de vedere. El însă găsise motive de a cânta.

Şi-am avut brusc impresia că totul e bine, că trăim în cea mai bună şi frumoasă lume posibilă.”

Alternanţa de „întâmplări şi personaje”, de povestioare scurte, care mai amuzante, care mai sensibile, care mai înţepate, care mai blânde, te ajută să nu te plictiseşti, pentru că eşti curios să citeşti ce i s-a mai putut întâmpla lui Florin Lăzărescu. Eu, unul, i-am terminat cartea închipuindu-mi-l ieşind la fereastră şi căutând din priviri pisica pentru care scriitorul e un fel de Dumnezeu, pentru că-i aruncă tot felul de bunătăţi. „O văd destul de des sub fereastră, aşteptând liniştită în poziţia şezi!, ca un câine. Din când în când priveşte în sus. Am întâlnit-o de mai multe ori pe pământ, când duc gunoiul, am încercat să-i vorbesc, dar dispare glonţ la apropierea mea. Proasta!”

„…o carte la care scap de întrebarea pe care o primeam la celelalte ale mele. Cât la sută e realitate și cât e ficțiune în ceea ce scrieți? Aici e sută la sută realitate. Dar o realitate care de multe ori îmi întrece imaginația.” – Florin Lăzărescu

Autor foto: Florin Lăzărescu (de pe pagina sa de Facebook, unde apare cu explicaţia: Autoportret în tricoul meu cu minioni, venind cu mașina de acasă (acolo unde îs luminile din dreapta) )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *