„Losing My Religion” de Anna Erelle

Acum câţiva ani, când Statul Islamic încă nu era ce este astăzi, o jurnalistă din Franţa a avut curajul de a intra într-un joc cu unul dintre liderii acestei organizaţii. Jocul lor de la distanţă, care a implicat dese convorbiri pe Skype, a ajuns până în punctul în care respectivul, Abu Bilel, a cerut-o pe jurnalistă de soţie, iar ea a zis că o să meargă la el. Aventura a fost povestită pe îndelete în volumul „În pielea unei jihadiste”, publicat la noi tot de Editura Polirom, în urmă cu doi ani. Acea carte se încheia cu presupusa moarte a lui Abu Bilel, dispărut într-o explozie, iar jurnalista îşi exprima nesiguranţa legată atât de acel deznodământ, cât şi de felul în care Statul Islamic avea să privească situaţia. Ea îşi imagina că Abu Bilel fusese ucis chiar de Statul Islamic, drept pedeapsă pentru uşurinţa cu care fusese atras în cursă de o femeie din occident.

Losing My Religion” vine ca o continuare la acea poveste şi prezintă consecinţele primei cărţi. Am senzaţia că transform tot ce ating într-o butelie de gaz”, scrie Anna Erelle. Că nu obţin decât victorii lipsite de strălucire şi bucurii terne.

Lumea pare să se fi schimbat pentru ea. Sub protecţia acestui nume, Anna Erelle, ea continuă să meargă la redacţia ziarului în care publicase fragmente din ce trăise, însă atitudinea celor din jur este acum diferită. Nu mulţi sunt cei care se feresc de ea, inclusiv dintre cei apropiaţi, prieteni sau cunoscuţi. Cumva, ea este făcută răspunzătoare pentru unele măsuri de securitate luate la sediul redacţiei. Şi când nimeni nu e capabil să-i spună că, de fapt, ce a făcut ea a fost muncă de cercetare, că produsul muncii ei chiar a avut o utilitate, mai apar şi atacurile teroriste care zguduie Franţa (Charlie Hebdo şi cele de după), astfel că, pe de o parte, ea se simte ostracizată de cei care altă dată îi erau apropiaţi, iar pe de altă parte se vede ameninţată de teroriştii pe care până acum îi credea la distanţă.

Cu rare excepţii, doar chipurile noi mă felicită. Prietenii de ieri, colegii, tovarăşii de o viaţă au plecat departe de Anna. În timp ce oameni total necunoscuţi îmi arată afecţiune, cu ochii umezi şi, unii, cu mâna pe inimă…”

Pentru că „În pielea unei jihadiste” s-a vândut foarte bine şi a ajuns bestseller în numeroase ţări, Anna Erelle nu se poate închide, ci trebuie să călătorească mult, chiar şi în Statele Unite, în turnee în care cititorii vor să o cunoască. Dar ce anume să cunoască? Pentru că ea este nevoită să-şi pună mască şi să ceară ca nimeni să nu o fotografieze. Permanent sub protecţie, ceea ce trăieşte Anna Erelle este dincolo de limitele unei vieţi normale, dar totul ar fi mai uşor de suportat dacă toată presiunea pe care o resimte nu s-ar transforma în autoincriminare:

Ceea ce mă afectează cel mai mult nu se vede. Prizonieră a secretelor mele şi a propriei identităţi, sunt în parte răspunzătoare pentru tot ce sufăr, şi aceasta e cu siguranţă constatarea cea mai dură pe care o am de făcut despre mine”.

Cartea aceasta te face să te întrebi ce ai fi făcut dacă ai fi fost în două ipostaze: în locul jurnalistei, la început, înainte să intre în joc, şi în locul unuia dintre cei care, odată publicată povestea, a preferat să nu o mai caute pe Anna. Răspunsurile nu sunt deloc comode.

Anna Erelle, Losing My Religion, Editura Polirom, 2017, 232 de pagini, traducere de Nicolae Constantinescu

Text publicat şi în Observatorul militar.

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *