Skip to content →

O librărie nouă: Humanitas Takumi

Fiecare nouă librărie e ca o veste bună. De aceea, m-am simțit onorat, dar mai ales bucuros, să mă număr printre primii vizitatori ai noii librării Humanitas Takumi, din București, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 36.

Librăria se deschide oficial mâine, 12 aprilie, iar astăzi după-amiază, jurnaliști, blogeri, dar și numeroși scriitori i-au trecut pragul, pentru a lua primul contact cu noul concept de librărie, în care arta japoneză are un loc aparte.

Sigur că am fost curios să mă plimb mai ales prin zonele exclusiv japoneze ale librăriei, dispuse imediat în stânga intrării. Însoțit de Iulian, coordonatorul echipei de librari de la Humanitas Takumi, am văzut tot felul de obiecte decorative, produse din ceramică, genți din piele (piele naturală, din zona Kobe), textile lucrate manual (din Kyoto), ceainice din fontă, lucrate de asemenea manual, evantaie din mătase, pictate (ați ghicit) manual și, locul în care am stat puțin mai mult, un spațiu cu câteva vitrine în care străluceau cuțitele japoneze.

Ca o constatare rapidă, prețurile sunt puțin cam măricele, în ce privește produsele japoneze. La cărți, sunt ca peste tot, la o librărie clasică. Însă când afli că tot ce e japonez e adus din Japonia și, mai ales, că 99 la sută din ce e la vânzare este handmade, parcă înțelegi mai ușor prețul.

Altfel, cele câteva încăperi ale librăriei atrag prin lumina caldă, prin atenția librarilor și prin felul în care au fost împărțite cărțile pe categorii. Remarcabile sunt rafturile cu cărți în trend, acolo unde librarii așază acele titluri care intră în atenția cronicarilor (am inclus aici bloggerii și criticii, sper să nu supăr pe nimeni).

Ca orice pasionat de carte, am stat în librărie ca în mijlocul unui spațiu magic. Iar când au început să apară marii autori Humanitas, chiar că mixul de artă japoneză și cultură română au făcut din Humanitas Takumi un loc special.

Mult succes!

Published in evenimente

Leave a Reply

Comentează primul!

Notify of
avatar
wpDiscuz