Skip to content →

„O viaţă măruntă” de Hanya Yanagihara

Poate că sistemul de notare al site-ului goodreads, acolo unde-mi ordonez lecturile, nu este cel mai onest cu putinţă (cu steluţe, nota maximă 5), însă măcar câteodată poţi trage nişte concluzii limpezi. Cum e în cazul acestui roman, „O viaţă măruntă” de Hanya Yanagihara, care, la ora la care mă încumet să-l recomand, are nu mai puţin de 72.555 de notări, cu o medie de 4,26. 5 stele înseamnă „it was amazing”, 4 – „really liked it”.

Arătaţi-mi un scriitor român care n-ar fi fericit să afle că media notelor a 70.000 de cititori din lumea asta, legată de unul dintre romanele sale, este peste 4 din 5.

De dragul comparaţiei, „Solenoidul” lui Mircea Cărtărescu are aceeaşi medie, dar din numai 258 de notări, iar „Exerciţii de echilibru” al lui Tudor Chirilă, nota 3,93 din 1338 de aprecieri. E de discutat aici în legătură cu traducerile cărţilor pe care le comparăm, de unde sunt scriitorii în cauză, la ce premii sunt „expuşi” ori cărei reţele de marketing se subordonează, dar discuţia s-ar lărgi şi nu acesta este obiectul textului meu.

Ideea este că atunci când 70.000 de cititori susţin că o carte este bună, te poţi apuca liniştit de ea.

Fiind un roman atât de comentat şi de apreciat, orice nouă prezentare a sa poate omite eventualul rezumat, care este uşor de găsit ori pe site-ul editurii, ori pe acelaşi goodreads.com, unde cititori de tot felul, din toată lumea, au indicat ce le-a plăcut sau displăcut. Trebuie totuşi să spun că este vorba, în principiu, despre patru tineri, care termină aceeaşi şcoală din Massachusetts şi se mută în New York. Ei sunt Willem, care visează să ajungă actor, JB, pictor aspirant la celebritate, Malcolm, arhitect, şi nu în cele din urmă, Jude, un tip genial, care-şi face o carieră în drept şi al cărui trecut reprezintă temelia acestei cărţi.

Cei patru sunt urmăriţi printr-un flux continuu înainte şi-napoi, timp de câteva decenii, de la începuturile carierei până către înmugurirea bătrâneţii – sper să nu fi fost prea preţios cu expresia asta, însă romanul e unul care te provoacă la astfel de formulări. Fiecare dintre cei patru este expus cu trecutul său, cu familia sa, însă cel asupra căruia insistă cel mai mult scriitoarea este Jude, al cărui trecut este dezvăluit foarte, foarte greu, după cum şi Jude nu i se confesează nimănui, din motive cu care cititorul va empatiza cu siguranţă.

Două remarci facile, pe care le-am notat după primele pagini. Prima ţine de ironia titlului – „O viaţă măruntă”, măruntă pe 700 de pagini, după cum „Scurtă istorie a şapte crime”, aşadar scurtă, are 656 de pagini. Interesant e că romanele acestea au fost în centrul atenţiei la Man Booker Prize 2015 („Scurta istorie” chiar a câştigat, iar „O viaţă măruntă” a fost „doar” nominalizat). A doua remarcă: dezinhibarea sexuală; n-ai cum să anticipezi preferinţele sexuale ale personajelor, care cuprind cam toate posibilităţile. Şi dacă Hanya Yanagihara nu indică limpede anii în care se petrece acţiunea, poţi deduce câte ceva în sensul acesta din astfel de, cred eu, moduri de funcţionare a societăţii. Impresia este că sfârşitul romanului este în prezent, iar începutul său, prin anii ’70, însă scriitoarea nu a stabilit nişte limite fixe parcă tocmai pentru a spune că a fost interesată de altceva.

Cred că, deşi cartea aceasta are atât de multe aprecieri, ea nu va fi gustată de toată lumea şi că unii i-ar putea găsi lesne puncte slabe (n-ar fi foarte greu, ţinând cont de numărul de pagini, să găseşti nişte „burţi” ori nişte puncte pe care scriitorea fie le-a omis, fie nu a insistat asupra lor, din varii motive). Ca atmosferă, eu l-am asemănat cu filmul „Manchester by the Sea”, şi cred că va fi foarte bine apreciat mai ales de cititorii cu o sensibilitate peste medie şi cu răbdare pentru construcţiile ample.

Este o poveste despre prietenie, prietenie în sens de camaraderie.

„Prietenia, camaraderia: prea des sfida logica, prea des îi ocolea pe cei merituoşi, prea des se oprea asupra celor ciudaţi, celor răi, celor vătămaţi.”

Dar este şi una despre suferinţă, multă suferinţă, pentru că viaţa „măruntă” a lui Jude este plină de episoade care-l afectează iremediabil. Răbdarea cu care e scris romanul te face să empatizezi cu Jude şi să-i înţelegi opţiunile. Suferinţa lui este şi a ta, şi n-ai cum să stai indiferent când el îşi face singur rău. Cum paginile sunt multe şi scrisul mărunt, nu poţi citi romanul pe repede înainte, ci trebuie să te întrerupi şi să te întorci la el, ca şi cum ai umări un serial tv câteva seri la rând. Până la urmă, cei patru prieteni, toţi supuşi parcă aceluiaşi destin tragic, îţi devin familiari, iar scriitura Hanyiei Yanagihara devine cu adevărat mare când ai impresia că-i cunoşti de-o viaţă pe cei despre care vorbeşte ea.

Nu în ultimul rând, am apreciat cartea asta şi pentru că spune multe despre cât poţi să te sacrifici pentru fericirea ori binele altuia. Un rol important aici îl joacă un doctor, Andy, dar şi Harold, cel care-l va adopta pe Jude pentru a umple un gol din viaţa sa. Ambii au gesturi şi reacţii pe care le întâlneşti doar la cei care ştiu ce e aceea prietenia şi sunt cei care-l ţin cât de cât pe linia de plutire pe Jude.

Mulţi au scos în evidenţă faptul că femeile sunt abia schiţate şi joacă un rol nesemnificativ în carte. Sunt convins că aşa şi-a dorit scriitoarea. Nu e deloc o scăpare. Romanul acesta scris de o femeie este despre bărbaţi, iar Hanya Yanagihara dovedeşte o capacitate uriaşă de a-i înţelege. Probabil că suferinţa e aceeaşi indiferent de sex ori poate că scriitoarea a avut nişte modele pe care le-a putut studia pe îndelete. Oricum, ce a reuşit ea în cartea asta este excepţional.

„O viaţă măruntă” se citeşte în linişte, cu un carneţel de notiţe lângă tine şi cu multe post-it-uri, pentru a marca pasajele deosebite. Sunt multe de genul acesta, multe la care sigur te vei întoarce peste ceva vreme, pentru că poţi extrage din ele chestiuni care să te ajute să mergi mai departe. Am extras numai câteva şi mi se pare că din ele se degajă foarte bine atmosfera întregului roman, astfel încât poți aprecia dacă te-ai încumeta să citești acest roman, pe care eu, unul, îl voi aşeza pe raftul cu cărţile de care nu mă voi despărţi niciodată.

„…în drept există numeroase căi către răspunsuri numeroase, pe când în matematică există numeroase căi către un singur răspuns. Şi, de asemenea, cred că dreptul nu vizează de fapt adevărul, ci guvernarea, în timp ce matematica nu e nevoie să fie convenabilă, practică sau administrativă; trebuie să fie doar adevărată. Mi se pare însă că mai au ceva în comun. În matematică, la fel ca în drept, ceea ce contează mai mult – sau, mai bine spus, ceea ce e important – nu e ca procesul, cazul sau demonstraţia să fie câştigate sau soluţionate, ci frumuseţea şi parcimonia cu care se ajunge acolo.”

„Ai dreptate: cana aceea înseamnă mult pentru mine. Dar tu însemni mai mult. Aşa că, te rog, încetează să te mai chinuieşti singur! Dacă aş fi alt gen de om, aş putea spune că acest incident este o metaforă pentru viaţă în general: lucrurile se mai strică, uneori se mai repară, dar de cele mai multe ori îţi dai seama că, orice s-ar vătăma, viaţa se restructurează în aşa fel încât să compenseze pierderea pe care ai suferit-o, uneori în mod miraculos.”

„Acum nu înţelegi ce vreau să spun, dar într-o zi vei înţelege: singurul secret al prieteniei, cred eu, este să găseşti oameni mai buni decât tine – nu mai deştepţi, nu mai interesanţi, ci mai buni la sufelt, mai generoşi şi mai iertători – şi să-i apreciezi pentru ceea ce poţi învăţa de la ei, să încerci să-i asculţi când îţi spun ceva despre tine, oricât de bun – sau de rău – ar fi acel ceva, şi să ai încredere în ei, iar ăsta e cel mai greu lucru. Dar şi cel mai bun totodată.”

„Frica în sine era un virus în stare latentă, de care n-aveau să poată niciodată să se debaraseze. Bucurie, nepăsare – pe acestea fuseseră nevoiţi să le înveţe iar şi le învăţaseră; dar frica n-aveau să trebuiască niciodată s-o înveţe din nou, fiindcă frica dăinuia în ei…”

Hanya Yanagihara, „O viaţă măruntă”, Editura Litera, 2017, 706 pagini, traducere de Adriana Bădescu

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Published in citite

Leave a Reply

Comentează primul!

Notify of
avatar
wpDiscuz