Skip to content →

„Recolta”, Jim Crace

tn1_crace_-_recolta_final_2015
Editura Allfa, 2015; traducere din limba engleză de Iulian Curuia; nr. pagini: 208

Ca într-un joc pe calculator, Jim Crace a creat în „Recolta” un teritoriu cu ritualuri proprii şi cu personaje stranii. Nu a dat „play” înainte de a-şi alege drept „player” un soi de outsider, un tip care nu aparţine prin naştere locului, ci doar printr-o adopţie de lungă durată. 12 ani ar părea destui pentru ca adopţia să devină un altoi prins în totalitate, numai că în teritoriul proiectat de Jim Crace, unul extrem de primitiv şi de reticent la nou, outsiderul rămâne aşa indiferent de situaţie. „12 ani aici nu sunt de ajuns să mă facă să mă simt chiar ca acasă…”, spune naratorul lui Crace, unul de care e greu să nu te ataşezi, mai ales când vezi cât de frumos se foloseşte de autoironie pentru a-şi destinde raportarea la acea comunitate închistată:

„…după socoteala mea, am rămas un tip sfrijit, palid şi cu braţele subţiri, dar cu o claie de păr neobişnuit de şaten pentru locurile acestea. Sunt frumuşel chiar, aş zice. De fapt, mi s-a şi spus că arăt bine, mai ales cu pălărie sau căciulă. Şi chiar eram arătos, ultima oară când m-am uitat într-o oglindă. Dar n-am mai văzut o oglindă de ceva ani.”

Teritoriul proiectat de Jim Crace este, de fapt, „pământul conaşului Kent” – câteva case, ale căror locatari au drept ocupaţie de bază cultivarea orzului, într-un sat care, privit de sus, „seamănă cu profilul vânjos al unui om cu capul mare – seamănă cu un bust, de fapt”. Gâtul şi umerii sunt pe post de păşuni. Într-o margine, Căcăstoarea – se subînţelege pentru ce e folosită 🙂

Se munceşte mult, mai ales neproductiv. „Aici, belșugul venea mână în mână cu nerodnicia.” Constituţia fizică a ţăranilor s-a tot adaptat muncii câmpului şi chiar şi unul din afară, cum este naratorul nostru, sosit pe pământul acesta cvasimistic odată cu conaşul Kent, îşi modifică braţele şi picioarele asemenea oricărui mamifer care se adaptează schimbărilor mediului pe care îl populează. „Trăim într-un cuib de corbi. Un cuib de rubedenii (…) Ca şi corbii, am început să arătăm şi să vorbim la fel. Atâtea figuri morocănoase, atâtea blonde cu părul ca grâul, atâtea bărbi lunguieţe şi ondulate, atâţia ochi de smarald, atâtea mâini şi picioare butucănoase, că nici nu mai e nevoie să le pomeneşti, ba nici măcar nu le mai observi (…) Dar până şi eu m-am procopsit cu mâini şi picioare butucănoase, deşi când am ajuns aici eram la fel de sfrijit şi de stângaci ca domnul Scârţa-Scârţa.”

Un cadru populat de brute, oameni care muncesc doar pentru a avea ce să pună pe masă o dată pe zi şi pentru care orice element de noutate este o ameninţare. O combinaţie ciudată de „duri, fricoşi, mândri şi supuşi” – se mişcă în turmă, în bloc, molcom, dar hotărât, atunci când ameninţarea le tulbură liniştea. Un astfel de moment apare când, dinspre locurile în care conaşul îşi depozitează agoniseala, iese primul fum. Cumva, apare un incendiu. Este momentul declanşator al tensiunii în roman. Acele bătăi ale vântului care anunţă norii şi furtuna.

Nu trece mult şi, dintr-un colţ al pământului sacru, iese alt fum. Conform tradiţiei, când cineva se stabileşte pe un teritoriu nou, îşi face o vatră şi aprinde un foc, poate considera că locul respectiv îi aparţine. Principiul funcţionează ca o lege nescrisă, după care, de altfel, s-au stabilit pe locul acesta toţi cei care, acum, fac parte din această comunitate „selectă”. Numai că, printr-un joc narativ pe care „playerul” lui Crace îl stăpâneşte foarte bine şi îl amestecă nu de puţine ori cu ironie şi umor, cele două fumuri intră în conştiinţa satului ca o unică ameninţare, astfel că nou-veniţii sunt asimilaţi ca duşmani.

Este incredibil cât de departe se poate merge de la „puţin” fum. Povestea devine din ce în ce mai intensă şi ajunge să fie luată în calcul chiar şi continuitatea comunităţii pe „pământul conaşului Kent”. „Recolta” are parfumul unui roman mare (de altfel, a şi câştigat International IMPAC Dublin Literary Award, în valoare de 100.000 de euro) şi este clar unul dintre preferatele mele pentru acest an. Şi asta nu pentru că ar propune cine ştie ce idei legate despre viaţa brută din comunitatea construită de Jim Crace, ci pentru că lumea fabricată pare adevărată. Naratorul are darul de a te face parte la acţiune, ca şi cum tu ai fi unul dintre cei cu mâinile şi picioarele butucănoase, interesat direct de cursul vieţii cultivatorilor de orz.

Dacă ţineţi cont de note, i-am dat 5 pe Goodreads. Se întâmplă rar.

Published in citite

Leave a Reply

Comentează primul!

Notify of
avatar
wpDiscuz