„Rostogol merge acasă” de Lavinia Branişte

O barză în pragul pensionării, doamna Flavia, un fel de bunicuță ai cărei copii au plecat departe, are de făcut un ultim transport înainte de retragerea din meserie. Are de dus un porcușor, ultimul dintr-o serie de 11. Însă porcușorul acesta, Rostogol, nu e chiar o sarcină ușoară, din moment ce are rău de înălțime. Așadar, doamna Flavia, ajutată ori, mai degrabă, încurcată, de un bărzoi tânăr și extrem de miop, care mai este dotat și cu un soi de GPS, trebuie să facă livrarea pe jos. Asta implică și ceva oboseală în plus, dar și câteva pericole deloc neglijabile, mai ales că pe traseu există și un vulpoi, dar și niște ciori nătăflețe, pe care parcă le-am mai văzut prin niște desene animate, cândva, demult.

Nu există spații moarte în povestea asta, care curge bine, printre numeroase liniuțe de dialog, așa cum se duce la vale un schior, la slalom. Există un oarecare suspans, pe care, ca adult, îl percepi cu siguranță altfel decât l-ar percepe un copil, după cum la tine, trecutul prin viață, ajunge altfel o serie întreagă de informații, la care copilul este doar tangent, dar nici nu riscă să piardă ceva din acțiune dacă nu înțelege chiar tot.

Cartea asta place pentru ritm, pentru poveste, dar mai ales pentru glume, adaptate și pentru cei care nu intră în categoria de vârstă 0-7 ani. Mai mult, este simpatică și pentru că nu pare să fie moralizatoare, ori dacă e, pe ici, pe colo, ideile respective sunt disimulate printre replicile personajelor.

Printre părţile care mi-au plăcut cel mai mult a fost momentul în care vulpoiul Scott, după ce-l răpeşte pe Rostogol, i se destăinuie:

„Eu de fapt nu vreau să te mănânc, îi zise el lui Rostogol, care stătea în continuare chircit şi scâncea. Hai, taci din gură, nu mă mai tâmpi şi tu de cap. Că te-am furat degeaba. Nici nu ştiu de unde să te apuc, dacă aş vrea să te mănânc. Şi oricum, dacă i te dau ei să te mănânce (n.m. ea fiind vulpiţa la care tânjeşte Scott), nu pot să i te dau întreg. Deci tre’ să-ţi fac ceva. Ce să-ţi fac?”

Cu desenele mai mult decât inedite ale lui Andrei Măceşanu (un stil cubist pe care nu l-am mai găsit în cărţile pentru copii), povestea Laviniei Branişte, care a câştigat secţiunea 0-7 ani a Trofeului Arthur, ediţia 2014, sparge zidul solid al traducerilor, mai bune sau mai rele, de care are parte literatura „mică”.

Livrarea lui Rostogol se termină parcă prea brusc, însă în acest an urmează să apară o continuare, tot la Arthur, care ar putea rotunji acţiunea. Aştept cu interes şi volumul doi, dar şi alte cărţi de-ale Laviniei Branişte, al cărei talent este confirmat şi în proza scurtă, şi în roman, şi iată, şi în literatura pentru copii.

Lavinia Branişte, „Rostogol merge acasă”, ilustraţii de Andrei Măceşanu, Editura Arthur, 2016

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro sau pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *