„Teoria tăcerii” de Iulian Tănase

173 de texte despre tăcere. Unele, mai lungi, altele, mai scurte, ca tăcerile. Unele, filosofice, altele, literare, ca nişte proze foarte scurte, ori personale, nostalgice, precum amintirile oricui ajuns la 40 de ani, convins că, în lumea asta, dominată de „un dialog al surzilor bolnavi de vorbărie”, „e timpul să învăţăm cum se poate tăcea”.

Numai că e cam greu să înveţi cum să taci. Ştiai, cândva, cum se face lucrul ăsta:

„Înainte de a mă naşte, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simţeam ca peştele în apă. Mama a ştiut, aşa cum numai mamele pot şti, că poartă în pântece un înotător de performanţă, şi a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriaşă. Aveam acum la dispoziţie un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puţine. Înotam într-o tăcere perfect etanşă. Luni de zile m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit ţipând. La gât aveam o medalie însângerată.” („Se poate tăcea în interiorul unei surdităţi materne”)

Adaptarea la lume se face ţipând sau vorbind aproape fără încetare. De aici şi dificultatea cu care te confrunţi atunci când îţi dai seama că ar fi bine să mai şi taci. De altfel, Iulian Tănase, care a scris despre tăcere şi înainte de această carte, numai că hardul pe care memorase fişierele i s-a stricat şi nu a mai reuşit să-l recupereze, aşadar Iulian Tănase, care a scris mult pe tema asta, cât pentru cel puţin două cărţi, a ajuns la concluzia că „tăcerea nu e pentru oricine”. Şi nu oricine valorizează tăcerea. Nu oricine înţelege că există şi o muzică a tăcerii, o muzică a spaţiilor dintre note, ca în conceptul japonez ma, în care tăcerea devine muzicală.

Cele 173 de texte nu te învaţă cum să taci, însă dacă ai mintea deschisă, te ajută să înţelegi că aşa nu se mai poate şi că, pentru o viaţă sănătoasă, ar fi bine să consumi câte doi litri din apa tăcerii în fiecare zi.

Cred că într-un singur loc m-am aflat în disonanţă cu Iulian Tănase. Acolo unde el susţine că tăcerea nu provoacă durere. „Tăcerile sunt mai suportabile decât verbiajul aiuritor al cuvintelor”, spune el, comparând tăcerea cu ambalarea adevărului în cuvinte. Sunt de părere că există situaţii în care tăcerea poate fi mult mai dureroasă faţă de adevărul rostit. Când rudele nu îşi vorbesc mult timp, din raţiuni ce ţin de orgoliu, tăcerea devine canceroasă şi doare mai tare, pe termen lung, faţă de adevărul spus direct, scurt, tranşant. E doar un exemplu, în care tăcerea este o alternativă greşită în raport cu „verbiajul aiuritor”.

Oricum, să mai şi tăcem, că de vorbit, de multe ori, vorbim mult şi prost. Aş zice că şi de scris. Câţi nu au impresia că fără părerea lor lumea stă în loc? Că nu se mai învârte planeta dacă nu spun şi ei două cuvinte, dacă nu scriu şi ei ceva, măcar un volumaş recenzat „pe online”, scos pe speze proprii, lansat la o farfurie cu pişcoturi?

Lor şi atâtor altora, care produc un zgomot de fond la fel de perturbator ca şi ţânţarii din pădurea Băneasa, o dedicaţie: 4’33” – cea mai cunoscută şi mai controversată lucrare a lui John Cage, „o compoziţie în trei acte pentru orice instrument sau combinaţie de instrumente, pe care muzicienii le menţin tăcute pe întreaga durată a reprezentaţiei. Tot ce se aude sunt sunetele pe care le scoate auditoriul: respiraţii, foşnete de haine, un acces de tuse, poate, fâlfâitul unui picior aşezându-se peste celălalt picior, diverse uimiri şi surâsuri de o sonoritate reţinută, un strănut izolat, pocnetul unui deget sau al unui genunchi, un chicot pe bază de extaz, o şoaptă complice, oftaturi discrete şi tot felul de zgomote şi sunete neprevăzute care intră în alcătuirea liniştii”.

„Teoria tăcerii”, Iulian Tănase, Editura Herg Benet, 2015, 296 de pagini

Sursa foto principală: arthistoriesroom.wordpress.com – Michael Sweerts, Portretul unei tinere servitoare, 1660.

Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro, libris.ro sau de pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *