Tratament cu post, amatorism şi nepăsare

„Spovedanie la Tanacu”, prezentat ca primul roman non-ficţional din literatura română, a pornit de la povestea unei tinere, Irina Cornici, care a ajuns la mănăstirea Tanacu de lângă Vaslui, la recomandarea prietenei sale din copilărie, devenită între timp măicuţă. Alături de fratele ei, Vasile, Irina crescuse la casa de copii. Printr-un program internaţional, ea urma să fie chemată spre înfiere de o familie din Germania, la care mai fusese pentru perioade scurte.

Ajunsă la mănăstire, Irina s-a spovedit, dar nu a trecut multă vreme şi a început să aibă un comportament ciudat, ca o posedată de diavol. De fapt, asta crede şi stareţul, părintele Daniel, care, din „ambiţie” călugărească, încearcă să o vindece, prin post cu pâine şi apă, şi canoane de genul celui care este dat ca leac împotriva blestemelor: „spunând necurmat rugăciuni, înconjurai mai întâi biserica de 33 de ori, vârsta Mântuitorului, apoi de 66 de ori, anii Fecioarei Maria, apoi de 3 ori câte 33 pentru Sfânta Treime. Cine vroia putea să facă acest canon mergând în genunchi”. Irina ajunge totuşi la spital, la secţia de psihiatrie, unde primeşte un tratament cu medicamente antipsihotice. Inutil. Ba chiar, tratamentul medicamentos şi încercările părintelui Daniel, căruia Irina îi spunea „tati”, dau greş. Tânăra moare, după ce este legată cu lanţuri şi chinuită cu bestialitate.

Ştiam povestea din presă, redată la vremea respectivă (iunie 2005), dar parcă nicio variantă gazetărească nu m-a informat atât de bine precum acest roman non-ficţional. Că e primul sau nu de acest gen din literatura noastră prea puţin contează. Spre deosebire de ficţiunea pură, aici se respectă în proporţie mare realitatea, care este redată cu atenţie la detalii. Şi ce am prins mai bine decât din ziare este vina colectivă a părintelui, măicuţelor şi cadrelor medicale în grija cărora a ajuns Irina Cornici. O fată cu probleme emoţionale a fost tratată cu post, amatorism şi nepăsare într-o lume care, aşa cum „frumos” redă Tatiana Niculescu Bran, seamănă cu „reprezentarea nemiloasă a unei minţi rătăcite”.

Pe de altă parte, romanul, în ciuda unor expresii izolate, nu impresionează stilistic, dar este, pur şi simplu, povestea unei realităţi triste, din aceeaşi serie cu „Moartea domnului Lăzărescu”.

Tatiana Niculescu Bran, „Spovedanie la Tanacu”, ediţie revăzută (e-book), Editura Polirom, 2012 

0 comentarii la „Tratament cu post, amatorism şi nepăsare

  • 8 mai 2012 la 23:53
    Permalink

    si eu cunosteam povestea, e impresionanta… credeam insa ca vina a apartinut in mare parte preotului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *