„O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

Veronica D. Niculescu, la a zecea sa carte (prima pentru copii), mi-a părut la fel de lirică, deşi ceva mai accesibilă, faţă de cum am aflat-o în „Spre văi de jad şi sălbăţie”.

Mi-a amintit de Lavinia Branişte, care a publicat o proză, „Zoo”, acum câţiva ani, în volumul ei de debut în proză, „Cinci minute pe zi”. În acel text, era vorba despre un vultur pleşuv, transportat cu un ARO la grădina zoologică.

La originea romanului „O vară cu Isidor” stă povestirea „C şi O şi N şi Dor”, publicată de Veronica D. Niculescu într-o antologie de acum câţiva ani şi transformată în capitol de roman după mici modificări.

Aici, o fetiţă de 13 ani din Bucureşti, Serena, vrea să-l salveze pe cel mai bătrân locatar al grădinii zoologice de la Băneasa, un condor pe nume Isidor. Doar că, după zeci de ani de captivitate, condorul, deşi a dobândit calităţi uluitoare – a învăţat să scrie şi să citească – nu mai ştie să zboare.

Sigur că, atunci când citeşti ca adult o carte pentru copii, trebuie să uiţi puţin de seriozitatea vârstei tale. Şi să accepţi nişte reguli de bun-simţ din domeniul ficţiunii de acest gen. Altfel, unele lucruri vor părea implauzibile. În „O vară cu Isidor” nu trebuie să te gândeşti la modul în care o fetiţă poate călători fără probleme cu un condor în bagaj şi la cum poate locui nestingherită într-o casă, fie şi de vânzare, dintr-o staţiune de munte.

„Nopţile erau tot mai line şi calde. Dormeam sub cele patru pături, îmbrăţişaţi şi neîntorşi, de cum se lăsa întunericul, până se crăpa de ziuă.”

„O vară cu Isidor” este mai ales o poveste de dragoste. Relaţia dintre Serena şi Isidor e cea dintre două fiinţe care ştiu că important este visul. Serena vrea să-l ajute pe Isidor să-şi redescopere plăcerea zborului şi să-şi depăşească temerile, iar Isidor o învaţă pe fetiţă, printre altele, faptul că libertatea nu este doar atunci când zbori, ci şi atunci când ştii să priveşti.

Pentru cine acordă atenţie acestui detaliu, romanul are capitole scrise de Serena, dar şi capitole scrise de Isidor. Are şi câteva desene drăguţe, realizate de Radu Răileanu, dar dincolo de asta, cred că este importantă forţa poveştii de a te transpune. E posibil ca, la sfârşitul lecturii, să te uiţi pe cer, în căutarea unui punct, care ar putea fi condorul Isidor. Ori, mergând la Sinaia, să priveşti în sus, către balcoanele vilelor ori către turnurile Pelişorului, că poate, poate, îl vei vedea pe Isidor căutând-o din privire pe Serena.

Mai mult lirism şi mai puţină acţiune faţă de alte cărţi pentru copii citite de mine în ultimul timp. Faţă de traduceri, romanul acesta are şi mult mai puţine desene, şi am văzut în asta o reverenţă în faţa prozei. Care proză cred că le-ar plăcea în primul rând copiilor care au deja răbdare cu cărţile. Ei sunt convins că nu vor uita povestea asta. Ceilalţi ar putea fi câştigaţi cu alte cărţi, gen „Jurnalul unui puşti”. Asta e altceva.

Veronica D. Niculescu, „O vară cu Isidor”, Editura Polirom, 2017, 224 de pagini

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *