Dimineaţa

  •  
  •  
  •  
  •  

Se întâmplă în câte-o dimineaţă să-mi dau seama că oraşul în care trăiesc nu e atât de urât precum se spune şi că oamenii care îl populează pot fi mai civilizaţi decât le este renumele. Nu e perfect, dar uite că se mai ivesc încă acte şi persoane care întreţin speranţa. De pildă, azi am văzut o bătrână, îmbrăcată ţărăneşte, cu două sacoşe de rafie în braţe. Încerca să traverseze strada. Printre toţi cetăţenii grăbiţi să ajungă la biroul lor corporatist, bătrânica mi-a părut desprinsă din altă lume. Erau şi sub baticul ei griji, probleme, chestiuni nerezolvate, dar privirea spunea cu totul altceva. Avea ochi albaştri, senini, aşa cum e cerul când te tăvăleşti într-o căpiţă de fân proaspăt strâns. Faţa, cum altfel decât zbârcită, avea culoarea pământului secat. Îşi suflecase mânecile şi, pe braţe, venele ieşeau în relief, fibroase, muncite. Când s-a făcut verde la semafor, o doamnă, în semnificaţia deplină a termenului, a întins mâna către o sacoşă şi aşa, împreună, au trecut strada. Când au ajuns dincolo, bătrâna a rostit un “mulţumesc” adevărat, plin de recunoştinţă. S-au despărţit, pentru că mergeau în direcţii diferite, dar pun pariu că amândouă au zâmbit măcar câteva secunde după despărţire. Uite-aşa poate începe ziua într-un mod neaşteptat de elegant.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *