“Teroristul”, John Updike

Ahmad (mi-ar fi plăcut Ahmed) este un tânăr islamist, crescut doar de mama sa, de origine irlandeză. Tatăl său, egiptean, a dispărut imediat după naştere. Copilul este destul de bine educat ţinând cont de cadrul familial dezorganizat. Totuşi, asta e numai o aparenţă, pentru că stabilitatea sa se sprijină pe credinţa în Mahomed aşa cum îi este adusă la cunoştinţă de un imam, ce se va dovedi ulterior membrul unei organizaţii teroriste. Când termină liceul, Ahmad este sfătuit de imam să nu dea la facultate (aşa cum îi recomanda consilierul şcolar, datorită aptitudinilor sale), ci să se facă şofer de camion. Totul este mascat de planul pe care teroriştii îl aveau cu Ahmad.

Tânărul merge pe varianta imamului, intră în transportul de mobilă, dar treptat observă cum afacerea este doar o perdea pentru spălarea banilor. Tocmai atunci, credinţa acţionează asupra sa cu maximum de efect şi Ahmad este convins să ducă la îndeplinire un plan care presupunea transportul unui camion cu substanţe explozive într-un loc aglomerat şi să-l detoneze în stil kamikaze. În ziua derulării planului, Ahmad este lăsat singur de parteneri (prinşi de agenţi sau ucişi) şi încearcă să facă totul de unul singur. Aici apare din nou consilierul şcolar care reuşeşte să-l convingă de absurditatea acţiunii.

Dacă ar fi să găsesc un episod criticabil, acela ar fi tocmai momentul în care consilierul reuşeşte să-l întoarcă din hotărâre pe Ahmad. Updike se foloseşte şi de jocul unor copii, aflaţi în maşina din faţă, care, chipurile, i-ar trezi emoţii tânărului terorist. „Antecedente” pentru sensibilitatea aceasta, mai puţin normală pentru unul care se vrea terorist, fuseseră dezvoltate atunci când Ahmad văzuse un gândac întors pe spate. Când l-a readus în poziţie normală, pentru că nu putea să-l omoare de greaţă (sic), gândacul n-a mai mişcat. E puţin ciudat cum unul care aspiră să omoare nu ştiu câţi „necreştini” nu reuşeşte să pună capăt vieţii unui gândac. Apoi, în ultima noapte dinaintea zilei Z, Ahmad dovedeşte din nou sânge de călău. Doarme ca lemnul… 🙂 Mă aşteptam ca emoţiile unuia care nu omoară gândaci să tulbure măcar somnul, dar de unde? Omul se trezeşte, îşi face duş cu apă rece, se bărbiereşte şi pleacă spre moartea „sfântă”. Construcţia mi s-a părut neconvingătoare, dar cine sunt eu să-l critic pe Updike? Un fel de chibiţ care spune că Ahmad ar fi putut fi împiedicat altfel să-şi ducă planul la capăt. Aşa, în câteva minute, raze de soare, zâmbete de copii şi vorbe ale consilierului, teroristul se cuminţeşte. Deh… Poate m-am uitat la prea multe filme. 🙂

Oricum, cartea merită. Este ultima pe care a publicat-o Updike şi chiar dacă a riscat jonglând pe tema absurdităţii unor chestiuni religioase, a reuşit să-şi spună punctul de vedere. Tineri din familii dezorganizate ajung pe mâini nepotrivite şi pot deveni chiar terorişti. Mai sunt şi alte mize, dar e bine să le descoperi singur în paginile lui Updike.

teroristul_1_fullsizeJohn Updike, „Teroristul”, Humanitas ficiton, 2007

Sursa foto: psnews.ro

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *