Leapşa „Dacă ai avea de ales…”

În prefaţa volumului „Libertatea urii”, pe care Poliromul a publicat-o în 2004, Cristian Tudor Popescu se întreba aşa:

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?”

Răspund abia acum la această întrebare, pentru că în urmă cu cinci ani, mi s-a părut ceva, aşa, care te cam lasă cu gura căscată şi-ţi dă voie să te scarpini „în cap” a nedumerire. Răspund fără ca măcar să am pretenţia că stimulez curiozitatea cuiva şi sunt sută la sută sigur că domnul Popescu nu va citi rândurile astea. Nu acum. Iar dacă va da de ele vreodată, îşi va da seama că, măcar între paginile unei cărţi, articolele nu sunt „fiicele ploii”.

Răspunsul meu: dacă aş avea de ales, nu aş muri şi nici nu mi-aş lăsa cuvintele să plece. Să zicem că aş lua DEX-ul şi l-aş mânca, foaie cu foaie. Sau poate că m-aş înveli cu ziare şi aş aştepta ca paginile să se îngălbenească, le-aş simţi cum se strâng pe mine şi cad ca nişte frunze întârziate. Şi-apoi m-aş întinde pe spate uitându-mă la trecerea norilor. Din poziţia asta, aş revedea filmul tuturor paginilor citite şi scrise de-a lungul timpului, iar când paginile se vor fi terminat, îl voi ruga pe Dumnezeu să mai pună o dată DVD-ul acela în care eu, acel cineva de demult, stau cu o foaie albă în faţă şi mă gândesc să-i răspund CTP-ului. Iar dacă El îmi va spune că nu mai are ce să-mi facă şi că trebuie, domnule, să alegi şi matale, odată, că toţi au făcut-o la vremea lor, iar matale ţi-a cam sosit vremea, atunci îl voi ruga să-mi îngăduie o ultimă dorinţă. Nu, nu i-aş cere să fumez o ţigară, chiar dacă ar mirosi a ziar proaspăt tipărit, ci aş încerca aşa: „Leagă-ne, Doamne, la ochi, pe mine şi pe cuvintele mele, şi cheamă-ţi îngerii, cu tolbele lor, să-şi încerce săgeţile. Joacă-te puţin. Facă-se voia Ta! Dacă săgeţile mă vor nimeri, atunci fie, cuvintele vor rămâne cu Tine în locul meu, iar eu mă voi apleca spre viermi, să fiu uitat şi şters. Iar de nu, atunci voi închide ochii cât timp vei îngropa toate cuvintele mele, după care o voi lua de la capăt, chiar şi izgonit, cu o frunză acoperindu-mi ruşinea”.

Cam asta aş face eu, dacă aş avea de ales. Sunteţi liberi să preluaţi întrebarea. Consideraţi-o un fel de leapşă.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Leapşa „Dacă ai avea de ales…””

  1. Dumnezeu doar a zis si s-a facut lumina! De aceea si eu, chip si asemanarea Sa, incerc ca, prin cuvintele carora le dau viata scriindu-le sau pur si simplu rostindu-le, sa aduc macar un pic de lumina in sufletul si in mintea cui le primeste. Motiv pentru care sunt si foarte atenta la ce vorbe se nasc din gandurile mele; ma ghidez, e drept, si dupa principiul conform caruia trebuie sa fim atenti la gandurile noastre, caci ele vor deveni mai intai vorbele, apoi faptele, caracterul si in final destinul nostru. Si cred foarte tare ca, gandite pentru-a lumina, cuvintele pot duce la un destin echivalent cu o viata vesnica. N-as ingropa decat cuvintele care in loc de lumina aduc cu ele durere, intristare si suspin. Si dac-as avea ce ingropa, ce rost si-ar mai avea viata mea, fie ea si vesnica?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *