Pe când o „Granta” românească?

Am ieşit „la încălzire” pentru „Febra stadioanelor” (joc de degete, alergări cu paginile la cotor şi alte alea) şi am terminat rapid „Antologia Granta – cei mai buni tineri romancieri britanici”, volum descoperit cu încântare pe unul din rafturile minunatei librării Humanitas din centrul Sibiului. Pentru că e criză, iar banii de cărţi sunt tot mai sfioşi, am stat cu mintea agăţată de rafturi vreo 20 de minute, timp în care am luat în calcul diverse variante cantitate-calitate-preţ. Am dat 30 de Ron pe antologie, pentru că aveam ocazia să citesc 20 de autori britanici, între care l-am distins pe Ben Rice, cel care mă câştigase pe viaţă cu „Pobby şi Dingan” din colecţia Cotidianul.

Ce este cu antologia? La fiecare 10 ani, revista „Granta” editează o culegere cu 20 de proze scurte ale unor autori pe care un juriu îi desemnează drept promiţători. Primul volum al antologiei a apărut în 1983 şi a inclus necunoscuţi, pe atunci, gen Salman Rushdie, Ian McEwan sau Julian Barnes.

Ediţia asta mi s-a părut ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte, în sensul că unele proze m-au dezamăgit, iar altele m-au încântat. Există şi categoria de mijloc, scrieri acceptabile, dar asta e doar o apreciere de novice. De pildă, mi-a confirmat aşteptările Ben Rice cu povestirea „Uită-te la mine, sunt frumoasă!” şi m-au surprins plăcut David Mitchell, Andrew O’Hagan, Sarah Waters, Alan Warner, Monica Ali şi Rachel Cusk. Nu mi-au plăcut Toby Litt („Iepurele sălbatic” – o fi vreo chestie de gust, nu ştiu, sau nu am citit-o la momentul potrivit), Nicola Barker („Echilibrul” – n-am înţeles nimic, cred să suntem incompatibili) şi Hari Kunzru („Lila.exe” – idem Toby Litt). Restul până la 20 sunt aşa şi aşa. I-aş include oricând pe lista asta pe, aleg la întâmplare, Florin Lăzărescu („Lampa cu căciulă”), Dan Lungu („Cheta la flegmă”) sau Petru Cimpoeşu („Băi, fiţi postmoderni, altfel nu ne primeşte în NATO”). Poate n-ar fi rău să avem şi în România un fel de antologie din asta, dar care să apară mai des decât „Granta”. La trei ani ar fi numai bine. Altfel, cum Dobrin nu a jucat la Real Madrid, deşi ar fi meritat-o din plin, nici ai noştri nu sunt încă la fel de sus pe cât ar merita (măcar de-ar auzi tot românul de cei trei sus-pomeniţi).

Şi, pentru că tot am amintit de Florin Lăzărescu, am văzut că a povestit pe blog cum şi-a aruncat (a se citi „făcut cadou în neştire unor ţigani”) cele mai bune haine cu ocazia unei campanii de „rebranduire” a locuinţei. Amuzantă nu e doar povestirea pe care vă invit să o citiţi, ci şi comentariile, mai ales cele ale lui Gică (savuros, spune că a cumpărat o „giacă” de la nişte ţigani, care ar fi tocmai unul dintre obiectele „aruncate” de Florin).

„Antologia GRANTA – cei mai buni tineri romancieri britanici”, Curtea Veche, 2006

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *