Moartea, îmbrăcată-n roz

Turnul sinucigasilorRar am dat peste o carte scrisă cu atâta lejeritate, cum mi-a părut a fi „Turnul sinucigaşilor”. Într-un fel, ştiam la ce să mă aştept din partea lui Nick Hornby după ce am stabilit primul contact cu „Febra stadioanelor”. Mi-am dorit să-l văd cum se descurcă şi cu un subiect mai „serios” decât fotbalul şi l-am găsit într-un roman în care se joacă lejer, relaxat, dar profund, cu moartea.

Patru persoane se întâlnesc în noaptea de Anul Nou pe acoperişul unei clădiri din Londra, clădire botezată sugestiv „Turnul sinucigaşilor”. Martin e un prezentator TV ratat, fost în închisoare pentru pedofilie, Jess e o adolescentă rebelă, Maureen, o doamnă care are grijă de un copil handicapat, iar JJ, singurul american din peisaj, e rockerul eşuat, atât în dragoste, cât şi în muzică. Toţi vor să se sinucidă din motiv de colaps psihic, dar în urma întâlnirii şi a diverselor întâmplări prin care trec, după vreo 90 de zile de la momentul care s-ar fi putut dovedi fatidic, hotărăsc să meargă mai departe cu viaţa.

Mi-a plăcut polifonia pe care a fost scris acest roman. Acţiunea trece pe rând prin gândurile fiecărui personaj, lucru care cred că i-a dat dinamism scriiturii. Apoi, umorul, deja marcă Hornby, nu m-a surprins, decât poate prin alăturarea de tema morţii.
Puncte slabe? Nu prea mi-a fost clară distincţia vocilor interioare a celor patru personaje… Jess, adolescenta zănatică, este mai bine creionată, individualizată, dar ceilalţi mi-au părut construiţi cam pe acelaşi calapod, nediferenţiaţi în stilul de a diseca realitatea. Toţi se frământă la fel, toţi parcă au aceeaşi profunzime, deşi nivelul pregătirii intelectuale nu este acelaşi. Totuşi, poate că asta a vrut să scoată în evidenţă Hornby: în situaţii limită, se produce o egalizare a tensiunii interioare şi oamenii ajung să simtă la fel acţiunile celorlalţi.
Tot la puncte slabe aş include coperta. Culoarea, predominant roz, mi s-a părut nefericită, dar aş putea să-i înţeleg alegerea dacă mi se va spune că Humanitas a încercat o trecere către stilul american de editare. Mai rămâne să văd marginile paginilor colorate în verde sau roşu… Apoi, tot pe copertă, printre recomandările volumului a fost inserat un citat din Johnny Depp. OK, mare actor, mare caracter. Dar în ce mod poate certifica Johnny Depp calitatea unui roman?
Oricum, pentru că am pomenit la început de lejeritatea stilului, trebuie să mai adaug plăcerea şi comicul de bun-simţ pe care le oferă acest roman în fiecare pagină. După mine, e o lectură care nu dezamăgeşte. O scriitură atent organizată, inclusiv prin începutul abrupt: „Dacă pot explica de ce-am vrut să mă arunc de pe acoperişul blocului?”. Enjoy!

Nick Hornby, „Turnul sinucigaşilor”, Humanitas fiction, 2007

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *