Pentru creştini

Francine RiversFrancine Rivers este o scriitoare creştină din Statele Unite. Se bucură de succes, mai ales că ideile pentru care pledează îşi găsesc deschidere într-o populaţie cu puternice influenţe evangheliste. Un studiu din primăvara acestui an arăta că unul din trei americani se declară evanghelist.

Şi ei au problemele lor cu preoţii (catolici – aşa zice studiul) care abuzează copii sau care fac fel de fel de mizerii. Cred că mediatizarea în sensul ăsta nu arată decât eroarea acceptabilă dintr-o pătură comparabilă cu cea a oricărei categorii sociale. Toţi sunt oameni, fie că slujesc banului sau Lui Dumnezeu.

Francine Rivers este o scriitoare de succes pentru creştinii din State nu doar pentru că abordează teme în care pilonul este Iisus, ci şi pentru că are un stil foarte uşor de îngurgitat. Blogul ei, simpluţ, dar elegant, vine să completeze informaţiile livrate pe coperta cărţii. Astfel, am aflat scopul pentru care scrie: să-şi răspundă întrebărilor pe care le are cu privire la Dumnezeu. Francine spune că, uneori, nici nu ştie unde o poartă scrisul, dar că lăsându-se în voia cuvintelor îşi clarifică unele probleme apărute în timpul citirii Bibliei sau a altor cărţi cu specific creştin. Mai precizează şi că, de cele mai multe ori, întrebările sale se transpun în preocupările personajelor principale. Astfel, nu doar scrie, ci îşi şi limpezeşte convingerile.

Prin secolul XIX, emigranţi din Anglia, sudul Scoţiei şi unele zone din Ţara Galilor au dus în America, mai ales în Munţii Appalachi, obiceiul devoratorului de păcate. Un bărbat din comunitate, ales prin tragere la sorţi, era izolat de populaţie şi chemat numai la moartea cuiva. Atunci, acest „devorator de păcate” mânca o pâine şi bea un pahar de vin, şi lua cu sine păcatele decedatului care, eliberat, putea merge împăcat în Rai. Asta e baza reală a ficţiunii scrise de Francine Rivers. O fetiţă de 10 ani, pe nume Cadi, suferind în urma decesului surorii sale mai mici, porneşte curioasă la identificarea devoratorului. Ajutată de prietenul său Fagan, Cadi trece cu succes prin tot felul de frământări moralizatoare, cam neverosimile pentru o fetiţă de vârsta sa. La sfârşitul povestirii, câţiva săteni se rup de tradiţia barbară şi devin creştini primindu-L pe Iisus în inima lor (un principiu mai puţin explicat în tradiţia noastră ortodoxă, dar benefic pentru relaţia strânsă cu Dumnezeu – întâlnit, din câte ştiu, la mai toate confesiunile protestante).

Pentru cei mai puţin interesaţi de religiozitatea cărţii, scriitura lui Francine Rivers ar putea fi utilă sub aspectul ridicării graduale a tensiunii. E plăcut cum ştie să şi întreţină această tensiune, prin schimbări dese de situaţii.

Amuzantă pe alocuri traducerea volumului, adaptată locului de baştină al editurii (Oradea). „Spune-i la tată-tău” e doar un exemplu… Oricum, contează mai mult conţinutul. Creştinii vor trece cu uşurinţă peste astfel de „glumiţe”.

Francine Rivers, „Ultimul devorator de păcate”, Editura Hypogrammos, 2007

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *