Toamnă şi nervi

  •  
  •  
  •  
  •  

Nu-mi plac zilele în care frigul merge la braţ cu ploaia. Când din spate mai şopteşte şi frigul, parcă m-aş declara fericit cu un film de groază în locul unei plimbări în aer liber. Nu doar vremea e cea care mă deranjează în astfel de zile, ci şi starea psihică pe care o induce. Oamenii îmi par mai necăjiţi decât sunt, iar nervozitatea şi pasiunea pentru critică se lăfăie printre încruntări şi închideri în sine.

Nu-mi plac zilele de genul ăsta şi nici oamenii care, indiferent de moment, trebuie să găsească o pată, de parcă ar trăi frustrarea eternă. Totul merge prost, totul e prăpastie, nerv, balamuc. Fără a fi conştienţi (probabil) de dezastrul interior în care se cufundă, cei care corespund profilului trag după sine, precum gura unei clepsidre, tot ce înseamnă fiinţă şi îndrăzneşte să vieţuiască prin preajma lor. Rezultă o stare de spirit negativă, chiar cancerigenă, în care, ca personaj încă neatins de „maladie” eşti nevoit să te descurci.

Nu ştiu ce m-aş face dacă aş fi obligat să trăiesc o toamnă veşnică alături de oameni de genul ăsta! Doamne fereşte!

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *