Diferit de orice altceva – Boris Vian

Pentru că nu mai citisem nimic de Boris Vian, am fost surprins de stil. Cine l-a citit deja mă înţelege. Vian e, în cuvinte puţine, diferit de orice altceva. Incomparabil. „Spuma zilelor” e catalogată de mulţi drept o poveste de dragoste tulburătoare. Este. Unii au gustat cu plăcere forţa imaginaţiei. Are. Alţii au apreciat balansul dintre umor şi dramatism. Este din plin.

„Spuma” rămâne în mintea mea pentru ciudăţeniile sale: soneria care se desprinde din perete pentru a-şi anunţa proprietarul, pianul care produce diverse băuturi în funcţie de piesa cântată, şoricelul acela simpatic, cu rol consultativ în viaţa personajelor, nufărul din plămânul lui Chloe, ţiparul care urcă pe ţeava de scurgere a chiuvetei, micşorarea apartamentului în funcţie de suferinţa îndrăgostiţilor, armele care cresc în funcţie de căldura corpului uman etc.

O miză importantă a cărţii este calificarea muncii drept înjositoare pentru om. Muncind, omul se apropie de statutul de maşină. Drept urmare, Colin, soţul lui Chloe, caută de muncă numai atunci când punga i se subţiază atât de mult încât nu-i mai poate cumpăra soţiei florile care o ajută să se simtă mai bine (a observat că nufărul din plămân nu mai creşte la fel de repede atunci când sunt alte flori în preajmă).

La Vian, totul este bine sedimentat sub un strat de simboluri. Scria efervescent, avea o putere extraordinară de concentrare şi scotea un roman în două săptămâni. Am citit de el şi proza scurtă „Omul-lup”, despre un lup care devine om şi trăieşte o zi în civilizaţie. Ajunge să fie uimit de agitaţia vieţii umane şi, când vine miezul nopţii, se întoarce în pielea lupului, mulţumit că nu e condamnat la rolul de om.

Şi, pentru că mi-am amintit de postarea despre „Maestrul şi Margareta”, aş spune că accept entuziasmat fantasticul suprarealist al lui Vian. În schimb, nu pot uita cum „a urcat-o” Bulgakov pe Margareta pe mătură, ca să zboare ca o vrăjitoare. Aş fi vrut ca partea aia să o scrie Boris Vian.

Boris Vian, „Spuma zilelor”, Editura Humanitas, traducere de Sorin Mărculescu, 2003, 173 de pagini

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *