Nu citi! E despre moarte

  •  
  •  
  •  
  •  

În ultima vreme, m-am întâlnit des cu moartea. Actori, cântăreţi, sportivi, oameni simpli sau cunoscuţi au murit. Diferit şi la fel. Moartea lor a fost alta, după caz. Însă toţi au ajuns în aceeaşi postură, fie că au fost mai bogaţi sau mai săraci din punct de vedere material. O căsuţă de lemn, ceva pânză albă şi cineva stând acolo, mut, cu mâinile tot mai uscate, privind cu ochii închişi lumânarea.

Scuzaţi tristeţea din aceste rânduri! Moartea, reîntâlnită, m-a obligat să mă gândesc la o chestiune. Dacă mor mâine, cum se va vorbi despre mine? Un tip de treabă, politicos, amuzant? Un ciudat, dar despre morţi numai de bine? Probabil, ca la oricine, se vor povesti întâmplări de care sunt legat ca un timbru. Tot ca la oricine, se vor aduce flori, iar oamenii se vor închina, unii vor plânge, alţii poate vor ţine capul în jos, să nu li se vadă slăbiciunea din ochi, iar restul, restul nu va şti cine sunt, dar va întreba. Şi restul acesta va afla de la restul celălalt câte ceva despre mine. Dar va fi oare de ajuns ca să mă fac cunoscut? Şi, ce rost mai are să fii cunoscut după ce mori? Să te gândeşti de sus că n-ai murit degeaba? Nu e şi ăsta un fel de egoism?

“E posibil să mor chiar mâine şi pe pământ n-o să rămână nimeni care să mă fi înţeles întru totul. Unii or să mă considere mai rău, iar alţii mai bun decât sunt. Câţiva vor spune că eram un om bun; alţii că am fost o canalie. Dar amândouă aceste opinii vor fi la fel de greşite.” (Lermontov – “Un erou al timpului nostru”, citat preluat de la djerzinski)

Citeşte şi:

0 comentarii la „Nu citi! E despre moarte”

  1. Moartea e ceva firesc, si frica de ea sau de tot ce e legat de ea seamana cu frica de bau-bau a copiiilor.
    Ma refer la moartea naturala, la care sau pe care o astepti chiar, la un moment dat. Poate cand o sa fi mai matur o sa intelegi…

    1. @o semnez anonima
      Maturitatea inseamna si sa stii sa conjugi corect verbul a fi. Iti doresc o moarte fireasca! P.S. Sigur, nu acum, Doamne fereste, ci cand va fi sa fie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *