Papillon

  •  
  •  
  •  
  •  

Mi-ar fi plăcut să citesc „Papillon” pe la 18 ani. Cred că aceea ar fi fost vârsta cea mai potrivită. Altfel, romanul este uşor de citit. Chiar îi spuneam unei prietene că, sub aspectul profunzimii, „Papillon” mi s-a părut la fel de plat ca o baltă. Făcusem afirmaţia respectivă când nici nu terminasem primul volum. O menţin, dar aş adăuga faptul că, dacă ar trebui să-i găsesc o cheie, aceea ar fi încercarea continuă a individului de a fi liber. Papillon, închis pentru omor în Guyana franceză, are nenumărate încercări de evadare, dar parcă nu contează doar evadarea în sine, ci mai ales ideea de a-şi răscumpăra trecutul. Dincolo de înfăţişarea lumii puşcăriaşilor cu specificul ei, romanul acesta aduce în faţă încercarea de reîncadrare în societate a unor oameni puşi la colţ. Toţi cei care vor să evadeze, dar mai ales Papillon, îşi urmăresc scopul parcă ghidaţi de ambiţia de a dovedi că au fost nedreptăţiţi şi că mai pot fi utili. Asta chiar dacă au ajuns în Guyana din cauza unor crime, violuri sau furturi.

Pe de altă parte, s-a spus despre cartea asta că n-ar fi autobiografică, aşa cum a pretins scriitorul. S-a ajuns la concluzia că Henri Charriere nu a făcut altceva decât să lipească fragmente povestite de alţi puşcăriaşi. Tind să cred această variantă. Mi s-a părut neverosimil tot cursul acela de evadări-capturări în care este implicat Papillon, un erou cu însuşiri excepţionale. Dacă omul Papillon a existat exact cum e descris în carte, atunci orice Superman trebuie să-şi scoată „pălăria”… Apoi, se ştie că a apărut un anume Charles Brunier care a pretins că Charriere i-a „furat” viaţa, acest Brunier identificându-se cu personajul Papillon (fusese în Guyana şi avea un fluture  – fr. „papillon” tatuat pe piept).

Privit strict literar, aproape că nu contează de unde se trage inspiraţia romanului. Marele merit al lui Charriere e că a pus toate acele păţanii în paginile unei cărţi şi a făcut acest lucru cu talent în susţinerea suspansului. Apoi, a ştiut să aducă în prim-plan modul de a trăi al unor oameni din diverse locuri de pe glob, mai puţin accesibile europeanului de la mijlocul secolului XX (cartea a fost bestseller în 1969). A mai dat de lucru şi unor actori ca Steve McQueen şi Dustin Hoffman (al doilea mi-a plăcut în rolul lui Dega) pentru filmul din 1973. Recomand cartea ca lectură de vacanţă sau pentru o călătorie cu trenurile româneşti, dar şi filmul, numai că ecranizarea nu a reuşit să prindă decât parţial aventurile din roman.

Henri Charriere, “Papillon”, Adevărul Holding, 2008

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *