Aminul pe sticlă

  •  
  •  
  •  
  •  

Aseară, pe la 8-9, la OTV era transmisă înregistrarea înmormântării lui Toni Tecuceanu. Treaba asta mi s-a părut revoltătoare din mai multe motive:

1. Imaginile pe care le-am văzut timp de vreo 20 de secunde (cam atât am rezistat) erau chiar de lângă siciriu. Cameramanul se plimba în jurul mortului filmându-i rudele şi, Slavă Domnului, evitând să prindă în obiectiv faţa ascunsă de giulgiu (cel puţin în secundele respective nu am văzut decât marginea sicriului şi ceva alb, difuz, dincolo de margine);

2. Încerc să înţeleg durerea familiei. Dar ce căuta cameramanul la înmormântare? Oare chiar îi place cuiva să păstreze imagini de la un astfel de moment?

3. Am impresia că foarte puţini români ştiau cine este Toni Tecuceanu înainte de a muri. De asta cred că subiectul nu avea relevanţă datorită popularităţii actorului, ci pentru a specula un moment sensibil în slujba ratingului. Câţi dintre telespectatorii fideli ai OTV (există şi aşa ceva) nu s-au întrebat aseară: dar cine a fost Toni Tecuceanu?

4. Nu ştiu ce păzeşte CNA-ul şi cum de permite astfel de imagini. Există anumite limite în prezentarea evenimentelor de genul ăsta, dar mă întreb cât de etic poate fi să te plimbi cu camera în jurul unui mort? Şi apoi să mai şi afişezi imaginile respective pentru deliciul naţiunii?

Unii s-ar putea să râdă. Etic? Ce e aia? Alţii ar putea să mă sfătuiască să văd şi partea pozitivă a lucrurilor. Care parte pozitivă? Îmi amintesc şi de înmormântarea lui Marian Cozma, când unii cameramani mai aveau puţin şi intrau în groapă. Tot căutau unghiuri, îşi cocoţau camerele (să se vadă, domle, mai bine!) şi prindeau durerea ca artiştii. Ce fel de jurnalism e ăsta?

Citeşte şi:

0 comentarii la „Aminul pe sticlă”

  1. Intrebi ce fel de jurnalism este asta. Intamplator sunt studenta la jurnalism in anul I iar profesorii, oameni care au lucrat prin redactii, televiziuni, vin in fata noastra si spun:
    – nu citesc nici un ziar, imi menajez astfel nervii
    – nu pot recomanda un ziar/publicatie
    – jurnalismul (romanesc actual)ar trebui sa fie redefinit
    Recunosc cu totii ca intre teoria pe care ne-o predau, acele valori la care trebuie sa ne raportam, si realitatea mass-media este o uriasa diferenta. Aproape ca realitatea poate fi data ca exemplu de “asa nu”. Etica si deontologia profesionala s-au mutat definitiv in cartile de teoretizare. Si, ca pretutindeni, pestele de la cap se impute. Pentru ca, in ecuatia rating=bani, etica nu mai incape.
    Solutii?! Deoarece nu cred in principiul emigrarii in masa poate ca ar trebui sa ne verificam atent nivelul de etica personala. Fiecare pentru el, pentru inceput, si apoi sa luam masuri. Pentru ca este imperativ necesar sa luam masuri.

    1. @catalina
      Există prea puţini jurnalişti în stare să ia “mâţa de coadă”. După mine, asta ar însemna valoare, să-ţi impui ideile indiferent de patron. Totuşi, cred că e de înţeles ce se întâmplă, pentru că totul trece prin stomacul buzunarului.
      Pe de altă parte, mi se pare îngrijorător că profesorii spun că nu citesc ziare. Se poartă ca-n urmă cu câteva secole. Cărţile care contraveneau moralei creştine erau interzise… Oare nu sunt în stare să găsească nimic bun? Să se apere, prin inteligenţa lor de profesori, de tot balastul?

  2. Inainte de Tecuceanu, “spectacolul” complet in “bransa” l-a dat bietul Ion Dolanescu, fireste, post-mortem. Ce s-a vazut acolo, draga Costi, a fost cu mult peste “biata” inmormantare a nefericitului Tecuceanu. Abia atunci am avut revelatia locuirii intr-un spatiu, oricat de lipsita de modestie ar parea formularea, care nu ma merita!

    1. @Florin
      La Dolanescu, spectacolul continua. La Tecuceanu, s-a oprit odata cu disparitia subita a virusului AH1N1. Apropo: pe unde umbla oare virusul, ca acum cateva saptamani era iures in Bucuresti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *