Avarul de la chioşc

  •  
  •  
  •  
  •  

Am rămas fără pâine. Îmi era silă să merg până la chioşcurile de la care cumpăr de obicei şi-am zis să-l încerc pe unul la care nu fusesem niciodată, mai ales că era la numai două minute, faţă de celelalte, la cinci. Nici nu ştiam dacă ţine sau nu pâine…

0,9 lei scria pe o bucăţică de carton. I-am cerut două şi i-am întins 2 lei. Omul de la chioşc, un mustăcios la vreo 45 de ani, cu obrajii plini şi privire plictisită, a luat banii şi s-a aşezat la loc pe scaunul de pe care se îndurase să se ridice. Am înţeles că-mi pot lua singur pâinile de pe raft. „Ce om de treabă”, am gândit, „mă lasă pe mine să le aleg”. Am luat pâinile şi m-am întors spre el. Aparent, se concentra la ceva de la televizorul ecran 37 pe care şi-l agăţase în colţul din stânga uşii. S-a rupt din concentrare, mirat că încă nu plecasem. „Pâinea este la 1 leu?”, am îndrăznit. „A, am crezut că vrei şi pungă…” Logic, punga se dădea cu 20 de bani. Mi-a întins restul alături de nişte scuze formale, exersate pe cine ştie câţi alţii.

La câteva zile, m-am întors din acelaşi motiv. M-a recunoscut imediat. A şi spus: „Ştiu, nu doriţi pungă!” Mi s-a părut interesant cum din „vrei” a trecut la „doriţi”. Am cumpărat tot două pâini şi am primit rest 20 de bani…

Ca-n basme, a venit şi a treia ocazie. Ce să zic? Mi-am făcut-o cu mâna mea: pentru prima dată am luat cu mine o pungă. După ce i-am întins banii, 3 lei pentru trei pâini, am scos punga ostentativ. Săritor ca niciodată, a preferat să mă ajute: mi-a pus cele trei pâini în pungă, încet, ca şi cum m-ar fi întrebat la fiecare pâine în parte dacă îmi plăcea cum arăta sau voiam alta. După ce mi le-a dat pe toate, s-a mişcat la fel de lent către locul lui de bază. Spera să plec fără rest? Nu ştia cu cine are de-a face. Am îngheţat în ghete până când s-a îndurat să termine maratonul celor cinci metri care-l despărţeau de sertarul cu bani (nu are casă de marcat) şi a bâjbâit puţin pe-acolo. A pus pe masă restul: monezi de 5 bani aşezate într-o coloană ordonată. Le-am luat mirat că a găsit doar pentru mine atâţia bănuţi…

Când am ieşit, m-a lovit din spate o presimţire: dacă nu mi-a dat restul întreg? Am desfăcut palma: 25 de bani. Lipseau 5. M-am recunoscut învins şi, de atunci, n-am mai trecut pe la chioşcul respectiv. Nici cu pungă, nici fără pungă.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Avarul de la chioşc”

  1. @dragos c
    nu ma bucur pentru raul altuia, dar in cazul asta…
    stii ce-as face? i-as duce 1 leu si i-as spune: uite, nene, bacsis pentru viitoarele cinci ocazii. dar n-ar intelege.

  2. M-am gandit, citind textul, daca Romania, prin atitudinea ta, pe de o parte, si aceea a vanzatorului despre care vorbesti, pe de alta parte, are chipul pe care il are.
    Adica un personaj – tu – care testeaza ludic vigilenta unui chilipirgiu – vanzatorul – care se bucura la 20 de bani “mita” de la unul din cei cativa clienti pe care ii are intr-o zi. O sa-mi spui ca Romania inseamna – si nu am sa te pot contrazice – si vanzatorul asta, si tu.
    Dar in tara asta, Costi, se fura milioane (de lei si de euro). Cu acte in regula (nu cred ca iti imaginezi ca se asteapta rabdator restul de la contractele cu statul sau cu primariile ale vreunei firme “agreate”. Acolo e chiar economie de piata, cu gentlemen’s agreement parafat: atat tu, atat eu!), fara nicio jena, fara “vigilenta” celor ca tine, care asteapta restul.
    Daca ochii celebrului contribuabil roman (celebru prin prostia sa supusa, nu prin altceva!) ar sta pe contractele “baietilor destepti” cu statul, asa cum stai tu pe vanzatorul ala (cu punga sau fara), cred ca si chipul Romaniei ar fi diferit.
    Intrebarea, dincolo de textul tau, este de ce ne oripileaza comportamentul gainarului, in timp ce ne plecam mult prea decent in fata “smecherului” de milioane de euro? E vorba doar de suma?

    1. @Florin
      Ma marcheaza lucrurile din realitatea imediata. Pe bietul om de la chiosc mi s-a casunat pentru ca a fost mai accesibil decat “smecherul” de milioane. Si nu neg faptul ca vreau sa ma refugiez cat pot de mizeriile mari. Poate ca incerc sa le abordez treptat, sa ma antrenez, ca sa zic asa. Habar n-am. Poate tine de inspiratie. Nu stiu.

  3. In drum spre casa, dac-o iau “pe bulivar”, trec pe langa un Tip Top. De multe ori ma opresc sa mai iau “ceva”- o pizza, o prajitura, chestii de pofta, si de foarte multe ori sunt imbracata casual, de alergatura, pentru ca ma fandosesc doar in weekend. 😀 Ma cunosc si cunosc toate vanzatoarele de la toate turele.
    Acum o saptamana si ceva, s-a intamplat sa fie nevoie sa cumpar ceva de la magazinul ala, si sa ma prezint elegant imbracata, cam de nerecunoscut. Platesc ce-am de platit fix cu suma necesara, dar, vai, una dintre vanzatoare se trezeste ca foicica aia lesinata de punga pe care mi-a dat-o de fiecare data fara nici un leu in plus, acum valoreaza 30 de bani. Ce zici? Am intrebat-o respectuos de cand costa pungile 30 de bani, si ele zic dintotdeauna, si atunci reformulez: de cand platesc eu pungile cu 30 de bani? Si-am zis ca n-am nevoie, si-am luat ce-am luat si am plecat.
    Testing, dupa doua zile ma duc si-mi dau iar punga gratis. Si le-am zis. 😀 Si si-au cerut scuze, ca cica aia din tura aia n-a stiut ca se dau pungile gratis- bullshit, ca aia lucreaza colo de vreo 2 ani, pe putin.

    Mi s-a parut extrem de reprezentativa povestea pentru felul in care ajung vanzatorii sa judece cam de cati bani te poti dispensa si cand, in functie de ce toale atarni pe tine- la un moment dat. M-a uimit ca acele femei ma cunosteau destul de bine, si totusi s-au gandit sa faca o faza de-asta. E amuzant si enervant in acelasi timp- si ai dreptate: ma iau si eu de “micii rechinasi” pentru ca la aia mari n-ajung si trebuie sa conteze si micile “judecati- drepte”, nu?

    De taximetristi ce zici? 😀

    1. @feeria
      Asta e, avem fiecare luptele noastre mici, dar importante. In legatura cu pungile, uite, am descoperit un chiosc de unde cumpar paine pe vatra. Mereu aceeasi vanzatoare. Mereu aceeasi intrebare: doriti punga? Scrie mare ca punga e 30 de bani, asa ca n-am de ce sa ma supar… La cel despre care am povestit m-a deranjat “lipsa de transparenta”.
      Despre taximetristi? Ii evit, incerc sa ma descurc doar cu RATB-ul. La cumparaturi importante, scot masina. O chestie ma deranjeaza la taximetristi: seara, dupa 11, cand nu mai trece niciun autobuz sau tramvai, refuza sa plece in cursa cu tine daca au prea putin de mers sau daca merg intr-o zona de unde prind mai greu pe altcineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *