Suferinţele unui fotbalist în faşă

Eyal Golasa e un băiat din Israel, care a împlinit 18 ani pe 7 octombrie 2009. Până aici, nimic ieşit din comun, dar staţi să vedeţi, că băiatul ăsta e şi fotbalist, că nu şi-a făcut armata, că părinţii lui sunt divorţaţi şi că e sub contract cu două echipe în acelaşi timp.

Când avea 17 ani, adus de la o academie de fotbal, Eyal a fost obiectul unui contract cu Maccabi Haifa, semnat de mama lui. Era minor şi, chiar dacă i-ar fi plăcut să-şi hotărască singur soarta, nu putea. Aşa că doamna Miri a fost de acord cu un contract pe cinci ani. Nu se cunoaşte părerea domnului Avner.

Majoratul i-a suflat în ceafă lui Eyal. A debutat la echipa mare a lui Maccabi şi a jucat foarte bine în Champions League. Evident, a început să fie căutat de echipe mai cunoscute şi aşa a fost convins să zboare puţin până la Roma. Lazio l-a anunţat transferat, pe el, evreul, la pachet cu un antifascist declarat, austriacul Hitzlsperger. Alegere mai mult decât interesantă, mai ales că nu putem uita gestul repetat al lui Di Canio, fost fotbalist la aceeaşi echipă, care, în decembrie 2005, îşi saluta suporterii în stil fascist.

Cum au aflat de fuga lui Eyal, oficialii din Haifa au reclamat ilegalitatea. Spuneau că acesta nu poate oficializa alt contract, atâta vreme cât are unul în vigoare cu Maccabi, iar partea israeliană nu este contactată pentru negocieri. Dar Eyal a semnat, în speranţa că primul contract va putea fi rupt, din moment ce e major şi responsabil. Doamna Miri, dovedindu-şi nepriceperea (Lazio e foarte aproape de retrogradare), a declarat că-l sprijină pe băiat: „Sunt mândră că va juca la o echipă europeană de top”.

Pe de altă parte, de această dată se ştie şi ce a spus domnul Avner: „Mi-e ruşine pentru ce a făcut”, iar Avi Ratzon, de la cotidianul „Maariv”, a tranşat: „Mussolini se răsuceşte în mormânt la gândul că un israelian poată tricoul lui Lazio”. În câteva zile, s-a jucat un ping-pong peste Mediterana, Eyal a aflat că nu va putea evolua niciodată pentru echipa naţională a Israelului dacă nu-şi va satisface stagiul militar şi, iată, ştire de ultimă oră, băiatul care trebuia să câştige 350.000 de euro în primul an în Italia a revenit spăşit la Haifa. Din păcate, doamna Miri apucase să-şi deschidă iar poşeta vorbelor de duh: „Mare chestie! Nu va juca pentru Israel. Ei şi? De parcă ar fi vreo onoare să joci pentru echipa naţională!”

Acum, Eyal are mai multe probleme de rezolvat: contractul cu Lazio, ruşinea tatălui, gafa mamei şi stagiul militar. Să mai spună cineva că 18 ani e o vârstă frumoasă!


Articol publicat în “Observatorul militar” din 10 februarie 2010

Citeşte şi:

0 comentarii la „Suferinţele unui fotbalist în faşă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *