Nostalgia

  •  
  •  
  •  
  •  

„E greu! Al naibii de greu să fii stelist în ziua de azi”, spune userul Azzido pe situl suporterilor roş-albaştri, fcsteaua.ro. „Îmi lipseşte atmosfera de altădată, unitatea dintre noi, bucuria de a fi stelist. Îmi lipseşte Steaua! Ştiţi voi care… Steaua care scotea oamenii pe stradă în mijlocul nopţii, cea care aducea 4-5 mii de oameni într-o deplasare pe Dinamo sau pe Rapid”, îşi aminteşte suporterul.

Gura satului stelist adevăr grăieşte. Privim cu coada ochiului înapoi şi zâmbim amar la vederea imaginilor cu tribunele din Ghencea mustind de oameni, gustăm cu poftă din tropăiturile soldaţilor care îngheţau crampoanele adversarilor la ceas de Cupa Campionilor, ne-ntoarcem şi nu putem să ne abţinem suspinele când ne amintim cum jucam Steaua-Dinamo afară, în faţa blocului, să ne bată la cap mamele, jucam marele meci pe covorul de beton căruia i se spune astăzi parcare. Nu ne păsa de nimic pentru că deţineam controlul lumii. Ştiam cine e Hagi şi cine sunt Cămătaru sau Mateuţ, pomanagiilor le spuneam Piţurcă şi nu ştiu cum se făcea că tocmai ăştia plăteau mai des mingile sparte: probabil dădeau mai des la poartă şi, implicit, în boscheţi. Doar un Crăciunescu ne lipsea la fazele „litigioase”, când mingea, trecând printre bolovanii care ţineau loc de bare, ne părea că s-a ridicat mai mult de nivelul genunchilor, transversala noastră.

Eram mândri de istorie, chiar dacă nu-i ştiam prea bine dedesubturile. Astăzi, ştim dedesubturile şi nu mai recunoaştem istoria, nu ne mai urcăm pe garduri de bucurie, ci pe maybachuri şi, de la înălţimea trecutului, înghiţim în hopuri joaca de-a fotbalul pe care o propune echipa actuală, chinuită, îmbâcsită, presată şi stresată să dea mai mult decât poate. Totul e „din obligaţie, nu din pasiune, din plăcere”, aşa cum a constatat fostul mare portar al CCA-ului, Ion Voinescu.

Odată, un băiat căruia avea să i se spună Profesorul mergea pe jos din Obor în Ghencea, pentru că nu-şi permitea un bilet de tramvai. Acela era spiritul care lipseşte astăzi, spirit parcă dispărut odată cu ieşirea din timpul prezent a lui Gheorghe Constantin, Profesorul, şi îngropat deunăzi sub mantia amintirilor. Există acum un loc gol la catedră şi mii de cataloage cu zeci de mii de nume, suporteri aşteptând minunea revenirii la o stare de fapt care să umple bulevardul, de la bucla tramvaiului 41, până dincolo de cimitir şi intersecţia 13 Septembrie-Antiaeriană, locuri bătătorite de generaţii întregi de militari.

E al naibii de greu să fii stelist în ziua de azi. La uşă sună marile meciuri şi nu găsim bolovani să facem barele, pe Gogu de la patru l-a chemat maică-sa că nu şi-a făcut temele, lui Tică i-au căzut pingelele, iar lui Sile-Boloni îi e cam silă să joace, că abia s-a-ntors de la mec. Dar, hai, o scoatem noi la capăt, că doar e Dinamo-Steaua!

Articol publicat în “Observatorul militar” din 17 martie 2010

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *