Zaira

  •  
  •  
  •  
  •  

De puţine ori am rămas atât de încântat după citirea unei cărţi aşa cum s-a întâmplat după ce am terminat „Zaira”. Este exact ceea ce se cheamă o poveste, o viaţă spusă aşa cum cred că i-ar plăcea oricărui cititor. Nu cred să existe în ţara asta pasionat de lectură care să nu aprecieze stilul lui Cătălin Dorian Florescu, aşa cum reiese el măcar din ultimul roman publicat. Este savuros de te lingi pe degetele minţii la unele pagini, totul pare firesc, fără hopuri, ca şi cum istoria Zairei ar fi fost acolo, statuie aşteptând dezvelirea. Ăsta e marele talent al acestui scriitor: faptul că te face să crezi că viaţa pe care o povesteşte e perfectă aşa, prin mâinile scriitorului, „mai adevărată” şi „mai caldă” chiar şi decât a simţit-o pe pielea ei femeia reală, în carne şi oase, care a inspirat personajul principal al cărţii.

Pentru cei care încă nu au citit romanul, în linii mari e vorba despre Zaira, născută într-o familie de moşieri din Strehaia, al cărei parcurs bifează ruta Bucureşti-Timişoara-Washington şi retur. Destinul ei este urmărit din burta mamei până pe la 80 de ani şi trece prin toate relaţiile amoroase, prin viaţa profesională (a fost o păpuşăreasă renumită a jumătăţii secolului XX) şi diverse alte teme (absurditatea comunismului, „cum ne păpuşărim unii pe alţii”, vorba spusă la lansare de Cristian Teodorescu, cât din adevăr e bine să spui etc.)  survolate extraordinar de plăcut de un scriitor aflat, după părerea mea umilă, în vârful talentului. Singurul aspect dezamăgitor, repet, din punctul meu de vedere, a fost finalul, prea telenovelistic, chiar dacă dragostea învinge sau poate tocmai din cauza asta.

Uitaţi o notare despre Bucureşti: „era ca o mireasă a cărei lună de miere se încheiase chiar în noaptea nunţii”. Sau autocaracterizarea Zairei: „o femeie scundă şi subţire, care arăta aproape ca o fetiţă, cu doi cărbuni în loc de ochi şi cu şolduri late. O femeie drăguţă, chiar frumoasă, după cum mi se spunea, dar nicidecum o Garbo sau o Hayworth!”. Sau o altă idee de ţinut minte: „O să pierim cu toţii din cauza onoarei, glonţul lasă fără onoare pe oricine”.

Cătălin Dorian Florescu, „Zaira”, Polirom, 2010

Citeşte şi:

0 comentarii la „Zaira”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *