Vremuri grele

  •  
  •  
  •  
  •  

Am prins perioada cozilor, alea care se formau din noapte şi nu se terminau niciodată, nici dac-ar fi înconjurat oraşul, aşa cum se-ntâmplă în cartea lui Dragoş Voicu. Demontam ceasurile care trebuiau să-l trezească pe tata pentru schimbul unu, luam bani din poşeta mamei ca să-mi cumpăr cincinuri şi jucam fotbal chiar dacă aveam numai opt la cunoştinţe despre natură. Erau vremuri grele pentru că nu aveam portocale, banane, cola, adidaşi, hedenşoldăr sau cablu tv. Apoi, am prins generaţia de sacrificiu cu multe materii la bac (parcă şase materii şi şapte probe), cu problema aia de la chimie despre cum se face oţetul din vin, grea de am zis că pic bacu, examenul la facultate, care s-a dat, nu s-a bazat pe concurs de dosare, aşa cum se practică astăzi, şi altele. Peste toate, meditaţiile la mate, stresul că în viaţă trebuie să ai un rost, strigătul turmei care voia să fie salariată, să aibă bani, concedii, familie, distracţii. Vremuri grele, de luptă cu sistemul, cu rostul, cu ideea că trebuie să te demarci, să fii pe poziţie liberă ca să primeşti balonul şi să ai grijă ca nu cumva cineva să-ţi paseze „cartoful fierbinte”. Şi a venit etapa homo salariatus, în care dau la credit, la casco, la chirie şi la apăgazecurentcablutv. Vremuri grele, dar măcar mă bucur de libertate… Ei, dar nici aici nu-i chiar aşa, pentru că fac parte dintr-o întreprindere şi întreprinderea asta are o anumită strategie de imagine şi strategia asta de imagine nu-i permite oricui să spună şi să scrie orice, chiar dacă e libertate şi pentru libertatea asta s-a murit, bla bla bla şi ce dacă, drepţi, soldat, drepţi, am spus, în linie adunarea! Vremuri grele. Tot timpul e ceva de neatins, de nefăcut, de nepătruns, intangibil şi infailibil prin superioritate, un strugure acru la care nicio vulpe nu poate ajunge chiar dacă se trage din Serghei Bubka. Pentru că asta e, oricât ai urca, tot timpul e un şef mai puternic decât tine, care-ţi va aminti că el a prins cozile alea imense înaintea ta, că pe când tu plângeai după citronadă, el trăgea foc cu foc pe timp de noapte şi că, dacă nu te potoleşti şi mişti în front s-ar putea să-ţi paseze „cartoful fierbinte”. Aşa că, mai bine, drepţi, lipeşte palma, privirea înainte şi spatele drept! Vremuri grele.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *