Un om simplu (care a fost)

  •  
  •  
  •  
  •  

Rapid a învins-o pe Steaua aşa cum nimeni nu a mai prea făcut-o în ultimul timp. Acel 5-1 de lângă şinele tot mai vitregite de şuruburi s-a petrecut tocmai în weekendul în care norul de cenuşă trimis cu recomandare de un poştaş islandez a poposit deasupra Bucureştiului. Iar unul dintre cei neimpresionaţi de mesaj, chiar dacă acesta spunea că nici măcar avioanele de Guadalajara nu au voie să decoleze, a fost Sandu Neagu, fost fotbalist, tată şi soţ, autor al „celui mai scump gol din istoria fotbalului românesc”, după cum nota Ioan Chirilă în cartea „Mexico 70 – Jurnal sentimental”.

Faptul că a înscris împotriva Cehoslovaciei în acel neuitat 2-1 de pe Jalisco spune multe despre talentul fotbalistului Sandu Neagu, un om a cărui dispariţie ne-a luat prin surprindere. Dacă aş încerca să fiu patetic până la capăt, aş spune că Sandu Neagu a plecat pe furiş şi că a lăsat un gol în inimile rapidiştilor, infinit mai vitriolant decât acel „1” din dreptul Stelei. Însă prefer să întorc emoţia cu faţa la soare şi să scot în evidenţă modul simplu în care „a trăit şi a creat” Sandu Neagu, un fotbalist de glorie care a copilărit în Rahova bucureşteană – pe la Petre Ispirescu, pentru cunoscători – care a început sportul la Steaua (câteva luni de atletism, că la fotbal l-au refuzat spunându-i că-i cam brunet, după cum îşi aminteşte fiul său, Sandrino), care s-a căsătorit cu casiera de la frizeria preferată şi care a jucat până la retragerea din fotbalul mare numai la Rapid (13 ani).

Nu a rămas în „fenomen”, ci s-a angajat la Centrala de Construcţii Industriale, ca maistru. A lucrat şi în Egipt un an şi jumătate şi s-a întors în fotbal abia prin ’94, la juniorii Rapidului. Cu timpul, alcoolul s-a prins de el ca umbra, s-a îmbolnăvit de ciroză şi cam aşa i s-a rupt filmul. A ajuns să nu mai aibă bani nici de pâine, să cumpere „pe caiet” şi să trăiască pe un fir de aţă într-o cămăruţă de sub tribuna din Giuleşti.

Câţi dintre bărbaţii zilelor noastre nu pier la fel? Nu e în jurul familiei voastre niciun amărât căzut în patima băuturii, un sărman care a avut, dar a risipit, un cunoscut care a trăit doar pentru ce este, nu şi pentru ce va fi?

Sandu Neagu a fost un om simplu care a murit din cauza băuturii. Ce îl va menţine în memoria bucuriilor noastre va fi golul acela elegant ca o perlă agăţată de urechea portarului ceh Vencel. Şi bătăile acelea repetate cu pumnul în aer… Cine mai celebrează astăzi atât de copilăros marcarea unui gol? Şi cine mai moare astăzi fără să cheme presa?

Weekendul trecut, avioanele nu au mai decolat către Guadalajara, iar Rapid a învins Steaua cu 5-1. Să nu-mi spuneţi că nu există destin!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WSXPpned45E&feature=PlayList&p=C570424FA12BDDF5&playnext_from=PL&playnext=1&index=9]

Articol publicat în “Observatorul militar” din 21 aprilie 2010

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *