Piciorul care e, dar nu e

Jurnaliştii folosesc diverse capcane pentru a-şi câştiga cititorii. „Cârligul” poate fi în titlu, intertitluri, şapou sau fotografie. Cei mai pricepuţi în astfel de lucruri sunt cei de la tabloide, maeştri în a umple paginile fără a spune nimic, capabili să aducă în discuţie subiecte fade vopsite în culori fosforescente. „Dilema veche” e altfel. Găzduieşte elite culturale, deci şi jurnalismul pe care îl promovează este unul elitist. Îmi place revista, chiar mult, şi sunt rubrici pe care le caut în fiecare săptămână.

În ultimul număr, care tratează chiar problematica elitelor („cât şi cum ştim să ne creştem valorile”), am găsit un articol excelent semnat de Sever Voinescu: „Piciorul”. Este povestea unui condamnat la moarte, Rodolfo Baiza Hernandez, executat în 2002 la o închisoare din Texas. În detenţie, şi-a pierdut un picior din cauza diabetului. Înainte de execuţie, i s-a refuzat cererea unei proteze, întrucât guvernul a considerat inutilă o cheltuială de 8000 de dolari, cât ar fi costat piciorul respectiv.

În şapoul articolului, se notează: „A mers spre execuţie pe două picioare, unul al lui şi altul al Idiotului”. Citind textul, aflăm că un alt deţinut, numit Idiotul pentru că a fost prins în timpul unei spargeri din cauză că avea proteză, s-a oferit să-i dea piciorul său lui Hernandez, doar pentru ultimul drum. Sever Voinescu recunoaşte că „nu am putut afla dacă solicitarea a fost aprobată şi, în cele din urmă, Hernandez a mers spre execuţie pe două picioare, unul al lui şi altul al Idiotului. Oricum, intenţia contează”.

Atunci, de ce şapoul sugerează că deţinutul „a mers spre execuţie pe două picioare”? Povestea e extraordinară, iar scriitura lui Sever Voinescu ireproşabilă, dar cele două părţi ale articolului mi-au lăsat impresia unui cârlig. Intenţia contează, nimic mai adevărat.

 P.S.: din varianta on-line lipseşte şapoul.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *