Beckham în Afganistan. Urmează Chivu?

  •  
  •  
  •  
  •  

[picapp align=”none” wrap=”false” link=”term=beckham&iid=8906581″ src=”f/f/1/5/Members_of_2_99f9.jpg?adImageId=13002455&imageId=8906581″ width=”500″ height=”324″ /]

L-am privit dintotdeauna pe Beckham ca pe un fiţos. Mereu gelat, frezat sau deochiat, David – ce nume pentru un Goliat al imaginii publice! – încerca să impresioneze, fie că se afla pe gazon, fie că zâmbea de pe un panou publicitar cât un bloc de pe Calea Moşilor. Mi-a fost milă de el, săracul, când acum vreo şase ani a dat în păpuşoi penalty-ul împotriva Portugaliei, dar am zâmbit malefic în sinea mea, „aşa-ţi trebuie, fiţosule!”. David era ras în cap la acel meci şi avea pe braţ banderola de „sergent de serviciu pe echipa naţională”, aşa că nimic mai dezamăgitor decât un 11 metri ratat care avea să însemne pierderea calificării în semifinalele Euro.

Beckham a ajuns şi printre „galacticii” de pe Santiago Bernabeu şi mi se pare că din vremea apusă a duelului cu Steaua din Champions League vine povestea seriozităţii sale. Era luceafăr între luceferi, dar la antrenamente dădea sută la sută, muncea până la epuizare şi, culmea, fără fiţe. Atunci am realizat că toată acea lenjerie intimă afişată pe panouri comerciale de la Dubai la Sfântu Gheorghe nu făcea decât să completeze imaginea unui tip care ştie să-şi facă treaba. Mai mult decât atât, am văzut partide în care Beckham şi centrările sale tăiate schimbau decisiv tabela, i-am urmărit dedicarea şi am fost nevoit să-i cer scuze, chiar şi numai în imaginaţia mea. Pentru că David Beckham, dincolo de faptul că e sex-simbol şi soţul Victoriei (simte cineva invidie faţă de acest „cununat cu victoria”?), are o calitate esenţială: este fotbalist. Serios, muncitor, talentat.

Am auzit că weekendul trecut a fost la soldaţii britanici din Afganistan. Am căutat poze cu el, chiar dacă ştiam că-l voi vedea la fel ca-ntotdeauna: cu tatuaje, gelat neglijent şi în ţinută aparent necalculată. Aşa l-am şi găsit. Numai că am citit în jurul lui o bucurie care nu are nimic de-a face cu mila mea mai veche sau cu greaţa de rigoare în faţa preţiozităţii. Soldaţii din Campul Bastion par încântaţi de vizita starului. La autografe, stau în jurul lui precum copiii lângă dozatorul de îngheţată. Se pozează cu el, îi arată cum se trage „cu puşca” şi, lângă un monument al eroilor, îi vorbesc despre cei care nu mai sunt.

E posibil ca Beckham să fi făcut pasul acesta în căutarea unei noi surse de imagine. E posibil orice, dar ce mai contează atâta timp cât a reuşit să deseneze pe feţele zbârcite de nisip şi teamă ale soldaţilor un zâmbet ca-n pozele de acasă? Şi, privindu-l pe David, m-am gândit la „căpitanul” nostru, Cristi Chivu, „noua definiţie a sacrificiului în fotbal”, cum l-a descris Andrei Niculescu în Gazeta Sporturilor. Mi-l imaginez pe Cristi în camuflaj, călcând pe pietrele din Baza Lagman din Afganistan, ducându-le soldaţilor români drapelul pe care l-a expus la finala Inter-Bayern, arătându-le cicatricea şi spunându-le că nimic nu e imposibil. Dimpotrivă. Vizita lui Cristi Chivu în Afganistan ar fi o bomboană de moral extraordinar de tonică.

[picapp align=”none” wrap=”false” link=”term=chivu&iid=8902882″ src=”5/6/4/f/UEFA_Champions_League_d5b5.jpg?adImageId=13002449&imageId=8902882″ width=”500″ height=”350″ /]

Articol publicat în “Observatorul militar” din 27 mai 2010

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *