Naşterea dorinţelor lichide

În epilog, stă scris că e o „carte despre bărbaţi”. Mi s-a părut, mai degrabă, o carte despre femei şi pentru femei, prea filozofantă şi prea pe negustul meu pentru a nu mă plictisi. Cât aş vrea să fiu de echilibrat, nu pot să nu spun că mi s-a părut redundant şi obositor modul în care Ruxandra Cesereanu a glosat pe zeci de pagini despre prima atingere, dragostea aproape ireală a unuia pentru ea, femeia, după o singură întrevedere la Veneţia, şi despre tipuri de bărbaţi sau despre ce este bărbatul în opinia a zeci de fete, femei şi bărbaţi.

Din cele 107 caracterizări, câteva mi-au reţinut atenţia şi mi s-au părut folositoare în ideea construirii unor eventuale personaje (pentru cine este interesat de scris). Asta ar fi o parte utilă a cărţii. De pildă, iată „exemplarul” cu numărul 83:

„El era un bărbat cu defect de vorbire şi, ca oricare astfel de bărbat, era frustrant, inhibat, dar cu moţ. Râdeam de el, fiindcă era un pui golaş de găină. Avea păr doar cât să pară viril, dar nu era; avea ochi aprinşi doar cât să pară sclipitor de inteligent, dar nu era. Şi mai avea o slăbiciune: îi plăceau femeile mai bătrâne decât el, iar eu eram tocmai o astfel de femeie. Aşa că mă feream ca naiba de el. Orice femeie puţin mai în vârstă l-ar fi putut seduce destul de uşor dacă i-ar fi ştiut meteahna, dacă ar fi făcut puţin pe Iocasta, pe mămica. Iar el s-ar fi dat pe brazdă ca un pisoiaş, lingându-şi lăbuţele şi mustăţile. Pe mine însă, trufia lui mă călca pe nervi: îl priveam doar ca pe un pui golaş de găină, cu uşurinţa gândului că nu avea niciodată, dar niciodată, să ajungă şoim”.

Am spus că mi s-a părut mai degrabă o carte despre şi pentru femei. De ce? Păi, până şi acolo unde zeci de fete, femei ŞI bărbaţi îşi dau cu părerea despre ce este bărbatul, am avut impresia că răspunsurile au fost date de o singură persoană, femeie şi, mai ales, autoarea cărţii. Dacă asta a fost intenţia doamnei Cesereanu, atunci nu am înţeles de ce a mai scris că răspund zeci de… Dacă nu asta a fost intenţia, atunci ăsta este un defect „urieşesc” al cărţii, dacă am voie să folosesc un cuvânt agreat de autoare. Altfel, e frumos să spui că „bărbatul este ceea ce i-a rămas Evei după ce l-a pierdut pe Dumnezeu”. Chiar mi-au plăcut unele răspunsuri de genul ăsta… Dar luate per ansamblu, cele patru părţi ale cărţii (pe care poate vreţi să le descoperiţi singuri, nu vă pot împiedica) m-au făcut să strâmb din nas ca la un ghiveci nereuşit. Iar coperta mi s-a părut oribilă. Asta e, gusturile nu se discută.

Ruxandra Cesereanu, „Naşterea dorinţelor lichide”, Cartea Românească, 2007

Citeşte şi:

0 thoughts on “Naşterea dorinţelor lichide”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *