De ce s-au grăbit?

  •  
  •  
  •  
  •  

[picapp align=”right” wrap=”true” link=”term=ceausescu&iid=8907401″ src=”f/1/1/0/Pensioner_displays_a_5c90.jpg?adImageId=13104429&imageId=8907401″ width=”234″ height=”322″ /]Aseară, pe OTV, se discuta despre deshumarea cuplului Ceauşescu. În partea de sus a ecranului, telespectatorii erau invitaţi să răspundă măcar în gândul lor la întrebarea „Credeţi că trupurile au fost înlocuite?”. În paralel şi intercalate cu discuţiile din studio, se difuzau imagini cu „procesul” din decembrie 1989. Am urmărit câteva minute „spectacolul” şi am fost marcat încă o dată de primitivismul acelor momente, de graba cu care se aruncau acuzaţii şi se pronunţau verdicte, şi mi-am dat seama de cât de urâtă era România din urmă cu 21 de ani. Aproape că mi s-a făcut milă de soţii Ceauşescu, cei care apucaseră să mă ţină la cozi cu cartela în mână.

Eram un copil pe vremea aceea şi cei mai în vârstă ar putea să spună, uite, domle, vorbeşte şi ăsta care habar n-are cum era pe vremea aia. Poate că aş putea să-i contrazic, dar nici măcar nu-mi stă în intenţie. Nu mai contează cum am privit evenimentele atunci. Pentru mine, important e cum văd lucrurile cu ochii de acum şi n-aş spune ca alţii că era mai bine pe vremea aia, că, vorba celor mai în vârstă, n-am apucat să simt pe pielea mea toate restricţiile, ci doar că am impresia unei stagnări sau a unei involuţii. De la manipulaţii, manipulanţii şi figuranţii acelui proces, orice român se aştepta să vadă lumina. I-au ciuruit pe Ceauşeşti aşa cum nu ai face nici cu un animal turbat şi, privind imaginile, nu poţi să nu fii şocat de rapiditatea cu care s-a derulat totul. De ce le era frică? Se temeau că-l salvează cineva pe Ceauşescu? Dacă da, de unde ştiau şi tot dacă da, cine l-ar fi salvat?… I-au ciuruit şi ce? Nimic…

A fost doar căderea primei piese dintr-un domino uriaş care se tot culcă de aproape 21 de ani. Problema e că nu prea se face curăţenie, ci mai multă mizerie. Soluţia? A propus-o tot OTV-ul, aseară, când în partea de jos a ecranului telespectatorii erau invitaţi să trimită un sms alb. „Puteţi câştiga un bilet dus-întors către orice locaţie din Europa.” N-am trimis, pentru că am gândit capitalist: nu anunţaseră costul sms-ului. Şi-apoi, ce nevoie am de întors? Mi-ar trebui numai dusul.

Citeşte şi:

0 comentarii la „De ce s-au grăbit?”

  1. In decembrie 1989 eram o copila de 8 ani, insa imi amintesc uimirea, socul, spaima ce le-am simtit vazand acel “proces”, acea executie. M-a frapat, prin ochii mei de copil, pozitiile nefiresti in care s-au prabusit corpurile ciuruite ale celor doi. In filme oamenii impuscati nu cadeau astfel… Fara sa caut o explicatie anume, intotdeauna i-am compatimit pe cei doi, a fost groaznica soarta lor, cruda, mai ceva ca intr-o pelicula gen Tarantino. Cu atat mai mult m-a revoltat reactia poporului, cat de manipulabili au putut fi romanii, noi toti…

    1. @claudia
      Realitatea bate filmul. Si, pentru ca ai remarcat cat de manipulabili au putut fi romanii, cred ca afirmatia mai este valabila si astazi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *