Ce plantezi şi ce iese!

  •  
  •  
  •  
  •  

Mă apucase sensibilitatea de un cot exact când treceam pe lângă raftul cu flori şi mi-am zis că n-ar fi rău să iau şi eu o punguliţă cu ceva bulbi de nu ştiu ce, nişte flori, acolo, care să înfrumuseţeze pe cât posibil curtea. Numesc aici curte un spaţiu de patru pe patru, betonat pe o suprafaţă de trei pe trei. Aşadar, pe margini a rămas un spaţiu îngust, în care pământul, şi aşa puţin, este invadat periodic de tot felul de plante, care mai de care mai deochiate. Şi cum mă apucase sensibilitatea exact în dreptul raftului cu bulbi, am pus mâna pe o punguliţă a cărei etichetă înfăţişa nişte flori galbene în deplinătatea lor, deschise şi plesnind de viaţă, ca poza aceea în care lui Marilyn Monroe i se ridică fusta.

Şi-am cumpărat bulbii. Ajuns acasă, am asanat „teritoriul” cu lopata folosită şi la degajarea zăpezii. Am săpat de jur-împrejur şi am nivelat ca şi cum aş fi avut greblă. Era chiar drăguţă curtea, cu palma de beton înconjurată de o bretea de pământ negru, curat. Parc-aş fi lăsat-o aşa. Arăta nemţeşte. Dar aveam bulbii şi mă gândeam ce frumoasă o să fie curtea cu vreo 20 de ghemotoace galbene. Superbă! Am citit eticheta şi am introdus bulbii în pământ aşa cum eram sfătuit acolo, am făcut loc cu palmele şi mi-am adus aminte de Ion, dar nu am sărutat pământul, ci mi-am zis, ia uite, dom’le, ce simplu e să fii grădinar, poate-mi găsesc un part time…

Pentru că a urmat o perioadă foarte însorită, am udat aproape zilnic locul din care aşteptam să iasă „fetele”. Nu a trecut mult şi primele urme verzi şi-au făcut apariţia. Apoi au venit ploile şi m-am bucurat mult că florile mele erau hrănite de mama natură. Treptat, plantele au crescut, tot mai mult şi mai mult, până când au devenit nişte tufe în toată regula, iar în vârful unor rămurele se întrezăreau nişte pete galbene, pe care le-am interpretat drept mugurii viitoarelor flori. Cum au mai venit nişte zile caniculare, le-am stropit cât să văd că nu rămân pleoştite până seara, când răcoarea le mai trezea la viaţă. Florile mele, adevărate minuni! Nici nu-mi imaginam că din câţiva bulbi avea să iasă aşa ceva. Deja mă gândeam că ar fi bine să extrag câteva tulpini şi să le replantez în alte colţuri ale curţii, ca să le dau voie să se dezvolte.

Am prezentat unor musafiri frumuseţea din curte care, de altfel, era de neevitat. Imediat ce treceai de poartă nu aveai cum să nu te minunezi de cât de bine crescuseră florile acelea cumpărate de la supermarket („cine ştie ce bagă ăştia în bulbi”, mi-am zis). „Vedeţi, mai au puţin şi explodează! Ce curte frumoasă o să avem!” Ei se uitau la mine pe de o parte nedumeriţi, pe de alta ruşinaţi. „Păi astea sunt bălării!”, spune cineva în final. Am rămas fără cuvinte. Să râd? Să plâng? „Hai, cum să fie bălării, păi sunt aproape ca pe etichetă, tocmai trebuie să scoată capul petalele!” Chiar mă simţeam jignit. Adică am muncit atât şi lumea nu vede? Musafirii au ieşit pe poartă şi, ca la sfârşitul unui joc absurd în urma căruia cineva trebuie să piardă (da’ de ce eu?), unul observă ceva la colţul gardului: „Uite, că şi-aici a crescut o floare la fel!”. Chiar arăta asemănător, doar puţin mai mică şi cu mai puţine capete galbene, pesemne că aceea nu avusese parte de aceeaşi cantitate de apă ca „fetele mele”.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Ce plantezi şi ce iese!”

  1. A iesit exact ce ai plantat :). Acum poate va fi nevoie de substante pt stropit ca sa nu mai apara iar aceleasi balarii. Bineinteles ca tot la supermarket vei gasi, si uite asa se creaza cererea si oferta din economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *