Adrian Păunescu trăieşte şi în proză

  •  
  •  
  •  
  •  

Pentru mine, Adrian Păunescu e o necunoscută literară. Ştiu doar că l-am auzit recitând nişte poezii proprii şi l-am văzut în nişte înregistrări. De aceea, nu voi spune dacă-mi place sau nu ca scriitor. L-am citit şi l-am urmărit de câteva ori la TV dându-şi cu părerea despre fotbal (Universitatea Craiova, echipa sa de suflet, al cărei imn l-a compus chiar el, era de fiecare dată subiectul preferat).

Ţin minte că, odată, a apărut cu un volum uriaş de poezii. Era foarte încântat de realizare şi s-a apucat să le citească pe sărite. Cele mai multe mi s-au părut drăguţe, unele prea simple, dar, în fine, am zis că nu-mi exprim părerea cu privire la valoarea lui ca scriitor. Nu i-am fost cititor, aşa că spun pas.

Acum vreo câteva săptămâni, am citit în Jurnalul Naţional un articol din care am înţeles că-şi anunţa sinuciderea. Mi s-a părut şocant. Articolul, redactat sub forma unei scrisori către copiii săi, nu lăsa loc interpretărilor: „Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere. Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare…  În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi”.

Între timp, s-a sinucis Mădălina Manole, iar Adrian Păunescu a apărut cu nişte declaraţii prin care recunoştea faptul că a încercat să-şi ia viaţa de patru ori.

Mâine este ziua sa de naştere, iar astăzi am aflat că odată cu împlinirea vârstei de 67 de ani îi va fi publicat primul roman, “Vinovat de dragoste”. Mai multe amănunte aici. Probabil, va fi primul meu contact cu scriitura lui Adrian Păunescu. Pentru ce rândurile astea? Poate pentru a-i mulţumi că a găsit resurse să meargă mai departe şi să-şi facă planuri. Şi să-i spun la mulţi ani!

Citeşte şi:

0 comentarii la „Adrian Păunescu trăieşte şi în proză”

  1. Costi, imi pare bine de cunostinta, cautam de fapt sa postez si eu un mesaj de admiratie la adresa poetului Adrian Paunescu pe care tocmai l-am vazut la o emisiune si aveam sa-i multumesc pentru cuvintele lui ce m-au tintuit doua ore in fata tv.Am 40 de ani si stiu ce a fost Cenaclul Flacara. Nu stiam insa de ceea ce ai scris tu aici. Sunt total de acord cu tine, si desi e tarziu pentru comentarii si felicitari, te felicit pentru mesajul tau. Sper doar ca si d-l Paunescu sa il citeasca.

    1. @daniela
      Cum spuneam, sunt retinut fata de poetul Paunescu, dar stiu ca e bine sa incurajez omul Paunescu. Indiferent de tabere (ca inteleg ca exista si asa ceva), omul merita infinite sanse pentru viata si pasiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *