Concursul naţional de proză scurtă ,RADU ROSETTI”

  •  
  •  
  •  
  •  
  • A XII-a ediţie a concursului este organizată pe trei grupe de vârstă: 10-15 ani, 16-20 de ani, 21-35 de ani.

Categoria de vârstă va fi specificată la începutul lucrării.

  • Condiţii de participare:
    • 1-2 lucrări care să nu depăşească 10 p. (text dactilografiat / tehnoredactat) şi care să nu fi participat la alte ediţii ale Concursului naţional de proză scurtă „Radu Rosetti”;
    • lucrările vor fi semnate cu un motto şi vor fi însoţite de un plic care va purta acelaşi motto şi în care vor fi înscrise datele personale ale concurentului: numele şi prenumele autorului, data naşterii, adresa completă şi numărul de telefon, profesia (plic care va fi deschis după jurizare);
    • participă tineri care nu au debutat editorial, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor sau ASPRO (Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România).
  • Lucrările (schiţe şi povestiri) vor fi expediate pe adresa:

Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti”

Bulevardul Oituz nr. 13 A

Cod poştal 601077

Oneşti, Jud. Bacău

  • Data limită de primire a lucrărilor: 1 octombrie 2010.
  • Premierea va avea loc în data de 28 octombrie 2010.

Pentru laureaţii concursului cu domiciliul în alte localităţi, premiile vor fi expediate prin poştă.

  • Relaţii la telefon: 0234/324099,    tel./fax  0234/312202.

OBSERVAŢII:

Versurile,  fragmentele de teatru sau eseurile filozofice, istorice, lingvistice etc. nu vor intra în concurs.

Lucrările scrise de mână, precum şi cele care nu respectă prezentul regulament nu vor fi luate în considerare.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *