Întoarcerea lui Rabbit

Am citit „Întoarcerea lui Rabbit”, al doilea volum din ciclul de patru pentru care este faimos Updike, şi abia acum am aflat că scriitorul a primit Premiul Pulitzer pentru celelalte două volume, pe care urmează, probabil, să le citesc. Aşadar, a fost „Fugi, Rabbit”, urmează „Rabbit e bogat” şi „Odihna lui Rabbit”.

În volumul doi, Rabbit (Harry Angstrom) e angajat într-o tipografie, ca linotipist. E prezentat ca un tip care ţine la familie, un om comun cu o slujbă de rutină. Lucrează în aceeaşi tipografie cu tatăl său, iar la un moment dat, din cauza restructurărilor – deh, în perioada în care Armstrong păşea pe lună, iar Vietnamul era „la modă”, şi tipografiile se modernizau – Rabbit este dat afară, iar tatăl său (mai aproape de pensie, deci oricum aproape ieşit din „sistem”) rămâne angajat.

Acum, Harry este stabilul, în timp ce Janice, soţia lui, pleacă de acasă. Janice se îndrăgosteşte de un grec, Stavros, coleg de serviciu, şi lipseşte din casa Angstrom aproape tot volumul doi. Spre final, cei doi, după ce trec prin fel de fel de aventuri, se întâlnesc şi dau de înţeles că au făcut loc unui nou început.

Culoarea, la propriu şi la figurat, este dată de aventura lui Rabbit cu Jill, o prostituată de vreo 18 ani, pe care Rabbit o găzduieşte. Peste asta, mai apare şi Skeeter, un negru urmărit de poliţie. Skeeter, la rândul lui, profită de Jill, şi există indicii că şi Nelson, băiatul lui Rabbit, ar fi avut ceva de învăţat de la această „nimfetă”.

Pe fondul discriminării rasiale, nişte vecini cu un „spirit al dreptăţii” pronunţat, dau foc casei Angstrom. Jill moare, iar Skeeter fuge cu ajutorul lui Rabbit, după mine, victima volumului doi. Rabbit mi s-a părut jucat de destin, lipsit de control. El este cel părăsit. Parcă anesteziat, nu înţelege nici măcar de ce îl acceptă în casă pe Skeeter. Are nişte momente de revoltă, perioade în care refuză să mai accepte viitorul alături de Janice, dar finalul demonstrează că este un învins.

După mine, cam multe cuvinte cu „p”… Dar astea dau naturaleţe şi realism, în cazul personajelor lui Updike. Acum sunt curios să văd ce e aşa de frumos în „Rabbit e bogat” încât să fi meritat Premiul Pulitzer.

John Updike, „Întoarcerea lui Rabbit”, Humanitas fiction, 2008

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *