Festivalul Internaţional de Literatură – III/1

  •  
  •  
  •  
  •  

Cum am văzut prima seară din ediţia cu numărul trei a FILB? Păi… În primul rând am remarcat şosetele lui Petru Cimpoeşu, de departe cel mai simpatic invitat al serii. În lumina difuză de la Clubul Ţăranului Român, păreau bleu, cu nişte romburi de diferite culori. Interesante. Şi-apoi, tromboza lui, că doar a venit de la Bacău ţinându-şi un picior suspendat în maşină. Şi cea mai tare replică, normal, a lui Cimpoeşu, vizavi de ungurul, originar din România, Adam Bodor: „Abia aştept ca domnul Bodor să ia Nobelul, că atunci ar avea România doi scriitori cu un astfel de premiu”. L-am remarcat pe Cristian Teodorescu şi modul în care obişnuieşte să se uite în cărţi. Îşi apleacă umerii, scoate limba, ridică sprâncenele. Când citeşte, parcă ţine o prună în gură. Cuvintele rostite de el sunt rotunde, parcă pline de conţinut. Oricum, sună bine… Mai puţin încântat, în ce-l priveşte pe Cristian Teodorescu, am fost de modul bucureştean de pronunţie al unor cuvinte: „Dacă unii mai şi citiţi ce am pus eu hârtie…”, „Cărţile care le-am scris”. Mi-l amintesc şi pe Varujan Vosganian şi gestul său reflex de a-şi mângâia genunchii în timp ce avea cuvântul. Şi o frază pe care mi-am notat-o imediat: „Cele mai triste fiinţe de pe acest pământ sunt cărţile pe care nu le deschide nimeni”. Apoi, şi vorbele sfioase ale bătrânului Adam Bodor, care a recunoscut sincer că nu-i place să-şi întâlnească cititorii. „Probabil e vorba de frică”, a spus Bodor. Şi finalul, tot cu Cimpoeşu, şi un citat din Marin Sorescu: „Fiţi optimişti, oameni buni, chiar de-aţi crăpa!”. O seară frumoasă, relaxantă, cu acelaşi fum în sală, mai uşor de neglijat ca în alte situaţii, cărţi la preţ redus cu 10 procente şi lume parcă mai puţină decât altă dată. Oricum, mulţumiri organizatorilor!

 

Citeşte şi:

0 comentarii la „Festivalul Internaţional de Literatură – III/1”

    1. @ionuca
      Da, situatia respectiva spune ceva despre omul CT. Sa-i condamni pe cei care nu prea cunosc tainele gramaticale, dar la randul tau sa gresesti aproape la fiecare fraza… Oricum, a fost amuzant, in felul lui.

  1. Pingback: Rainbow Books
  2. Delicios felul în care le-ai descris gesturile şi obiceiurile, sunt sigură, doar parţial conştientizate. Iar amănuntul cu şosetele mi-a scăpat, de unde stăteam nu aveam o asemenea privelişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *