De pe fronturi

Un irakian care a făcut pe translatorul pentru armata britanică trăieşte acum în Anglia alături de soţie şi de copii. În Irak nu putea rămâne din cauză că ar fi fost victimă sigură dacă ar fi fost identificat. Aşa că a profitat de protecţia oferită de britanici şi a emigrat. De vreo doi ani a aplicat la vreo 200 de slujbe. N-a fost admis. Soţia lui a aplicat la vreo 40. N-a reuşit. Într-un articol din The Guardian, fostul translator spune cum se chinuie, el şi familia lui, să trăiască din ajutoarele sociale. Zice că toţi banii se duc pe întreţinere, pe hainele celor mici şi pe mâncare. Dacă el şi soţia lui vor să-şi cumpere ceva pentru ei, trebuie să strângă bani câteva luni… Ce am înţeles din povestea asta? Că nişte irakieni refugiaţi în Anglia o duc aproximativ la fel sau chiar mai bine decât mulţi dintre noi în România.

Ăsta ar fi un aspect al războiului. Altul este cel care vorbeşte despre căsătoria a doi tineri militari români în Afganistan. Parcă nici romantismul nu mai e ce era odată!

Şi tot din Afganistan, New York Times a scris despre cum îşi dau femeile afgane foc, urmare a traiului subuman la care sunt supuse de soţi sau familie. Când au vreo 12 ani, unele sunt oferite ca acoperire pentru diferite datorii. Cele mai multe habar n-au cum e să te căsătoreşti din dragoste. Iar dacă fug de acasă şi sunt prinse, nici nu vă imaginaţi ce păţesc. Poate v-aţi simţi mai informaţi dacă aţi urmări filmuleţul următor:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Kyc9N-VoAkM]

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *