Ilie Savu (File din poveste)

  •  
  •  
  •  
  •  

Viaţa sa a fost plină de peripeţii. S-a intersectat nu doar cu toate generaţiile mari ale fotbalului românesc, de la „Conte Verde” la „generaţia de aur”, ci şi de personalităţi ale vremurilor, Hitler, Antonescu, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Le-a supravieţuit tuturor.

Născut în localitatea Cornăţelu din Dâmboviţa, Ilie Savu a făcut fotbal. De la vârsta de 14 ani şi până mai ieri, când l-au dus la Spitalul Militar şi apoi la Cimitirul Ghencea, a jucat, a antrenat şi a condus echipe de fotbal. Ca jucător, pe postul de portar, şi-a început cariera la Prahova Ploieşti şi a terminat-o la ASA sau CSCA, cum s-a numit în primii ani Steaua Bucureşti. Din tot traseul acesta, un lucru a fost mai puţin remarcat: numele echipelor pe la care a trecut – industriale, ca Prahova sau Corvinul, respectiv „cosmice”: Luceafărul, Venus şi Steaua.

Drept urmare, am putea spune că i-au plăcut stelele şi munca, dar dintre toate stelele, de una a fost atras iremediabil: cea care începea să strălucească la 7 iunie 1947, odată cu dispariţia echipei Carmen. Ilie Savu abia se întorsese de pe front, cu o gaură în picior, se pregătea de însurătoare, dar şi-a amânat nunta ca să participe la moşirea Stelei.

Acum, că nu mai e, ni s-a făcut dor de Ilie Savu, şi parcă l-am ruga să ne mai spună câte ceva, ba despre întâlnirea aceea cu Hitler, când a făcut pe saltimbancul sărind peste patru scaune în faţa dictatorului, ba despre cum a fost în şcoala militară sau în munţii Tatra. Dacă ne-ar răbda, am vrea să ne povestească şi despre telefonul acela care suna în timpul meciurilor sub banca de rezerve, despre cum munceau militarii la stadionul din Ghencea în timpul mandatului său de preşedinte şi mai ales despre cum era fotbalul acela jucat şi nu vorbit.

A fost jucător, antrenor şi preşedinte în Ghencea. În urmă cu cinci ani, a fost avansat la gradul de general-locotenent, cireaşa de pe tortul vieţii sale. A îmbătrânit frumos, aşa cum numai oamenii buni pot, iar sub părul său perfect alb a strâns o întreagă istorie. Istoria Stelei. Şi când un om se suprapune existenţei unei echipe, e greu, dacă nu chiar imposibil, să mai apară o personalitate de acelaşi calibru.

Dumnezeu să-l odihnească!

Publicat în “Observatorul militar” din 24 noiembrie. Cuvintele marcate cu roşu lipsesc din forma tipărită. Sursa foto aici.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *