Reportaj printre talibani

  •  
  •  
  •  
  •  
Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Recent, The Guardian a publicat un reportaj deosebit, în trei părţi, cu o grupare de talibani. Dacă aveţi răbdare, puteţi citi întreg materialul aici: partea I, partea II, partea III. Pe scurt, vă spun doar ce mi s-a părut de reţinut.

Mulţi dintre talibani sunt afgani care lucrează liniştiţi în lumea aşa-zis civilizată timp de nouă luni pe an. În restul de trei luni, se întorc în ţara natală şi luptă cu cei care vor să le ocupe pământul. Un taliban intervievat de reporterul de la The Guardian, Ghaith Abdul-Ahad, este nouă luni pe an şofer de taxi în Londra. În restul timpului slujeşte Jihadul. „Sunt mulţi ca mine în Londra. Strângem bani pentru Jihad şi venim să luptăm dacă putem”, spune şoferul.

Liderul grupării este un profesor de madrassa (şcoală religioasă). După ce îi prezintă reporterului, pe un telefon mobil, filmul ultimei acţiuni, liderul se urcă într-o Toyota şi ascultă muzică talibană (da, există şi aşa ceva, cu versuri de genul „hai, camarade, mergi în faţa inamicului!”). De la el, jurnalistul află că talibanii au susţinerea populaţiei („Dacă oamenii nu ne-ar da bani, cu ce am putea să cumpărăm muniţie?”) şi că au prieteni în Pakistan care-i ajută cu hărţi de pe Google Earth, cu care talibanii localizează diverse instituţii şi puncte cheie.

Apoi, după un atac nocturn, care produce două victime din rândul talibanilor, reporterul este luat prizonier (i se reţin telefonul mobil şi rucsacul, şi are voie să păstreze doar o carte şi un pachet de ţigări). Era bănuit că ar fi divulgat date americanilor. În închisoare, care de fapt e o cameră fără ferestre, reporterul află cum îşi începe educaţia un taliban: pe la 6 sau 7 ani e învăţat bazele credinţei, ritualuri religioase şi gramatica. Apoi studiază limba persană şi poezia, după care învaţă bazele legii islamice şi studiază şi memorează Coranul şi gramatica arabă.

După ce i se verifică datele, reporterul este eliberat, cu scuze şi chiar cu intenţia de a i se înmâna 100 de dolari, “pentru deranj”. Dar să nu uit… Reporterul a mai aflat că spânzurarea a devenit metoda preferată de execuţie aplicată de talibani de când Mullahul Omar, liderul lor spiritual, a zis că decapitarea nu foloseşte imaginii talibanilor (să mai spună cineva că talibanii nu au consilieri de imagine!).

Am mai reţinut ce a spus un lider taliban, fost ambasador în Pakistan, eliberat după trei ani de Guantanamo: “Rezistenţa e mai puternică decât oricând. Talibanii nu au nicio problemă cu guvernul afgan. Problema noastră sunt americanii. Americanii n-au niciun drept să ne vorbească despre democraţie şi drepturile omului. Asta e o problemă afgană şi va fi decisă de către afgani. Americanii sunt arogranţi iar dacă vor să nu fie înfrânţi ar trebui să discute. Locul lor nu e aici. Ei sunt străini.”

Reportajul este extraordinar. Te face să empatizezi cu talibanii. Parcă-ţi dai seama cum gândesc… Am scris despre acest material în ideea pe care intenţionam să o dezvolt cu privire la viitorul şi sensul războiului din Afganistan. Îmi dau seama că trăim vremuri în care adevărul îţi poate da un şut în fund şi de asta nici nu o să dezvolt prea mult subiectul. Vreau doar să ataşez nişte fotografii din Afganistan, cu ajutorul cărora vă puteţi forma o imagine mai bună despre ce înseamnă acea ţară în care mor atâţia soldaţi.

Aşa arată pământul lor:

Casele lor:

Mormintele lor:

Pâinea lor:

E atâta sărăcie şi foame acolo încât, la prima vedere, n-ai cum să înţelegi ce au de împărţit unii cu alţii. Ce bine e să fii inocent şi să nu-ţi pui prea multe întrebări!

În plus, am găsit şi o înregistrare mai veche cu acelaşi reporter:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=I1bvYWIoWhk]

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *