Aţi citit John Cheever? Cum e?

Apare la Polirom integrala prozei scurte semnate de americanul John Cheever. N-am citit nimic de el, dar pare interesant, mai ales când spune: “Un scriitor poate fi vazut cum invata, stingaci, sa mearga, sa-si faca nodul la cravata, sa faca dragoste si sa manince mazare cu furculita. Pare sa fie mai tot timpul singur si incapatinat sa se instruiasca pe cont propriu. Naiv, provincial in cazul meu, deseori beat, uneori obtuz, aproape intotdeauna neindeminatic . Chiar si o selectie riguroasa a operelor timpurii ale unui scriitor nu va fi altceva decit o istorie pura a chinurilor depuse intru intelegerea economiei si a iubirii”. Preţul volumului care urmează să intre în librării este 39,95 lei (la 760 de pagini), iar Malcolm Brandbury a spus că „John Cheever se afla, in literatura americana, undeva intre Scott Fitzgerald si John Updike”. Aţi citit ceva de Cheever?


Citeşte şi:

0 comentarii la „Aţi citit John Cheever? Cum e?”

  1. Am citit “Bullet Park” si mi-a placut! Literatura americana!
    Dar, uite ce spune Petru Popescu despre Cheever, in “Intoarcerea”:
    “M-am uitat la dicţionare şi m-am gândit la un prieten, scriitor. John Cheever, decedat acum. Avusese un rol important în decizia mea de evadare. L-am întâlnit în toamna lui 1970, în Egipt – el fusese invitat să ţină nişte conferinţe, iar eu, tânăr scriitor şi ziarist român, ca să scriu despre tranziţia puterii de la Nasser la Sadat. Pe atunci, Egiptul era o ţară socialistă prietenă, cu mass-media cenzurate, telefoanele ascultate şi străzile mişunând de consilieri ruşi – aşa că, pentru mine, să călătoresc din România în Egipt însemna doar un tur prin imperiul sovietic, care cuprindea acum şi piramidele. întâlnirea cu Cheever, într-un avion care zbura de la Cairo la Luxor, a fost comică. Avionul, şi el de provenienţă sovietică, era plin de consilieri sovietici. După o oră de zbor, mi-am ridicat ochii de pe carnetul pe care mâzgăleam neatent (nu luam notiţe; reportajele aveam sa mi le compun la Bucureşti, conform liniei de partid prescrise) şi am văzut îndreptându-se agale spre mine, pe culoarul dintre scaune, un personaj din altă lume. Era John Cheever. Faimosul romancier american, pe care îl ştiam din fotografii, s-a apropiat pe neaşteptate de mine cu mâna întinsă:
    – Jenia, tu eşti?
    Distrat, Cheever mă confundase cu un poet sovietic, celebru în Vest la vremea aceea, Evgheni (Jenia) Evtuşenko. Nu semănăm deloc cu Evtuşenko, care era şi puţin mai în vârstă decât mine, afară poate de stilul comunist al tunsorii. Indignat, i-am adus la cunoştinţă că nu eram respectivul poet sovietic. Cheever s-a aşezat lângă mine cerându-şi scuze şi s-a prezentat. Ii citisem de curând Bullet Park. Auzindu-mi engleza surprinzător de bună, Cheever deveni pe loc paranoic: nu cumva eram vreun spion sovietic pus pe urmele lui? Ceea ce n-ar fi fost tocmai absurd: doar ne aflam în arealul sovietic, până şi poetul cu care mă confundase era sovietic. La zece mii de metri altitudine, l-am lămurit spunându-i că sunt un romancier român şi că romanele mele se tipăresc, la prima ediţie, în cel puţin douăzeci de mii de exemplare; a rămas perplex când a auzit cifra. Apoi, i-am povestit subiectul din Prins şi şi-a dat seama în sfârşit cine eram: un artist de gherilă dintr-o colonie lipsită de strălucire, idolatrizat de mica lui naţiune. I-am povestit cum mă luptam cu cenzorii. El mi-a povestit cum se lupta cu frica de a scrie, cu teama de cuvintele care păreau atât de pline de adevăr, dar deseori nu erau, şi despre cum asta îl împinsese să bea. Am coborât din avion prieteni. în timpul cinei la un hotel din Luxor, ne-am invidiat reciproc necazurile: el – tinereţea mea înlănţuită care sfida o tiranie, eu – confuzia lui de după succes şi căutarea adevărului propriu. După cină, am închiriat o şaretă cu cai pentru o excursie până la templele vechi de trei mii de ani din Luxor. Sub luna rece care lucea peste Nil, Cheever m-a întrebat dacă nu vreau să evadez. Am ridicat din umeri.
    – Nu vrei să fii liber?
    – Ba da, dar nu ştiu dacă aş putea vreodată să scriu în engleză.
    Intrasem într-o dificultate, ceea ce nu prea mi se mai întâmplase înainte. Era periculos să faci astfel de confesiuni românilor, iar în faţa unui scriitor din Vest nu le-aş fi făcut niciodată, pentru că le dispreţuiam tagma: nu erau supuşi nici unei persecuţii, scriau liber şi câştigau bani, cum îndrăzneau să pretindă că ştiu ceva despre viaţă? Dar Cheever era atât de evident prevenitor şi în acelaşi timp vulnerabil, încât mi-am încălcat regula. A dat din cap: „Ai dreptate, să evadezi e una, să scrii în egleză e cu totul altceva. Puţini străini au reuşit vreodată şi nu ai de unde şti dacă eşti unul dintre ei. Pe lângă asta, acasă la tine faci un lucru important. Nu renunţa aşa de uşor.”
    I-am aruncat o privire ostilă: îl lăsasem să-mi vadă eul conflictual, iar el îl surprinsese prompt şi cu acurateţe. Ceea ce nu-mi plăcea. Dar când m-am uitat iarăşi la el, am văzut că mă privea plin de prietenie şi de compasiune. Templele egiptene rămâneau încet în urmă. Aici eram egali, faţă în faţă cu cea mai durabilă operă de artă din lume, dar nu mi-a trecut prin gând nici o clipă că am putea deveni prieteni sau că el ar putea juca un rol în evadarea mea. Eu făceam parte dintre damnaţi, el nu. Din Egiptul infestat de sovietism, m-am întors în România, la misiunea mea anonimă. Limba engleză era o punte între lumi, dar eu nu mă simţeam sortit s-o trec şi cu atât mai puţin să procreez copii a căror limbă maternă să fie engleza.
    Cheever avea să moară în 1982, cu şapte ani înainte de prăbuşirea comunismului. Vreme de câţiva ani după ce evadasem, ne-am întâlnit şi ne-am scris, apoi întâlnirile şi scrisorile s-au rărit, pe măsură ce noua mea viaţă mă absorbea tot mai mult.”

    1. @dragos c, Constanta
      Sunt convins sa-l citesc. Pare interesant, dar e cam ciudat cum doua dintre cartile lui sunt la 9,99 lei. Plus volumul asta, la 40 de lei sa ai toate prozele scurte, e dubios de putin.

  2. Am citit Bullet Park si Totul pare un paradis. A doua mi-a placut mai mult. Ce apreciez enorm la stilul lui e ca e clar, direct si concis, si cu toate astea lasa loc interpretarilor. Mai mult, se axeaza preponderent pe perioada anilor 50-60, evocand o atmosfera clasica de Mad Men [daca stii serialul], lucru care-mi place nespus. Toate personajele lui fac ceva neobisnuit, cu atat mai mult in contextul conservatorismului anilor 50. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *