Bullet Park

  •  
  •  
  •  
  •  

Cheever e cam aşa:

„Chiar tremura şi am luat-o în braţe şi am devenit amanţi înainte ca furtuna să treacă de casa mea.

– A fost bine, spuse ea, a fost foarte bine. Ăsta a fost un lucru bun.

– Pentru mine a fost mai bine ca oricând, i-am spus eu. Hai să ne căsătorim.

Peste şase săptămâni ne-am căsătorit în biserica din Blenville.”

E genul de literatură care se rostogoleşte cu o viteză incredibilă. Multă viaţă, ritm alert, acţiune cât cuprinde şi personaje desprinse din middle-class. În Bullet Park nu e loc pentru femeile singure, cum zice cineva. „Rata divorţului e foarte scăzută, rata sinuciderii era secretă.” Pare un oraş liniştit, în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Puţin probabil ca în acest mediu să găseşti loc unei crime, dar Cheever o face, iar crima, sau tentativa ei – rămâne să vedeţi despre ce e vorba -, nu strică deloc ordinea lucrurilor. Eliot Nailles îl întâlneşte aparent întâmplător pe Paul Hammer (nou venit în oraş), iar din această întâmplare (sau nu – Hammer = ciocan, iar Nails, care se pronunţă identic cu Nailles, înseamnă cuie) se alege posibila victimă. Primele două capitole ale cărţii (şi cele mai lungi) par să nu comunice, pentru că-i fotografiază aproape separat pe Nailles şi Hammer. Apoi, conexiunea este tot mai vizibilă până spre ultimele pagini când are loc dialogul ăsta reprezentativ pentru Cheever(începe Nailles):

„- Hammer?

– Da.

– Tony e bine?

– Acum e bine, dar o să-l omor. Mai întâi vreau să termin ţigara asta.”

 P.S. Am început şi “Intergrala prozei scurte” de Cheever şi am găsit câteva proze care mi-au plăcut. Dacă mai e cineva curios cu privire la acest scriitor, cum eram eu acum câteva săptămâni, pot să garantez pentru el, în măsura în care garanţia asta nu e decât o rimă pentru subiectivitate.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *