Hagi. Cel care vrea şi poate, dar nu oricum

  •  
  •  
  •  
  •  

A fost cel mai mare fotbalist român pe care l-am văzut jucând şi cred că doar printr-o minune sistemul actual de promovare a talentelor mai poate scoate la suprafaţă un alt Hagi. Din nefericire pentru antrenorul Hagi, rememorez nostalgic anii săi de jucător. Nimic din ce a făcut pe banca tehnică nu m-a determinat să spun că, iată, geniul a găsit o nouă formă de exprimare. Mi-e clar, astăzi, că Hagi este un antrenor slab. Conform clasicei expresii „pentru un antrenor vorbesc rezultatele”, dinspre Hagi nu se aude mai nimic. Peste tot eşecuri şi, mai ales, nemulţumirea faptului că marele Hagi, pasionatul Hagi, nu este lăsat să-şi facă treaba, nu este lăsat să-şi vadă în linişte de proiectul său pe termen lung.

Hagi află în fiecare zi că recunoştinţa la români nu e mai lungă decât coada pisicii. El aşteaptă în continuare respect, chiar dacă şi piatra îşi mai netezeşte colţurile cu trecerea anotimpurilor. Trăieşte dezamăgirea unei Românii lipsite de consideraţie, a unei Românii care nu are răbdare şi care nu ştie să construiască aşa cum a făcut-o el la şcoala de fotbal din Constanţa.

Hagi iubeşte naţionala. Atât de mult încât intervine telefonic la televiziuni când Lucescu cel mic spune că suntem în lumea a treia. Hagi poate, Hagi vrea, Hagi se luptă, promovează juniori, are relaţii şi se simte bine când este căutat. Numai că el nu poate să preia echipa naţională în mijlocul unei campanii de calificare. El iubeşte naţionala atât de necondiţionat încât are nevoie de negocieri. Pentru el, preşedintele federaţiei trebuie să declare public nu ştiu ce, să-i dea asigurări. El vrea, el se luptă, el poate, dar nu oricum.

Când te simţi nepriceput, când ţi-e teamă de eşec, începi să pui condiţii. Pentru Hagi, un nou eşec ar însemna sfârşitul visului de a fi antrenor. De fapt, a fost de atâtea ori trezit din somn, încât numai el mai crede că mergând la culcare îşi poate continua visul. Îi doresc succes, numai că orice ezitare, orice pas înapoi, orice condiţionare îl decredibilizează. Sunt sigur că Hagi nu poate fi antrenor (în 10 ani a tot demonstrat-o), dar dacă ajungând la conducerea naţionalei îşi va da seama de lucrul ăsta, cred că mai putem sacrifica vreo doi ani. Pierdem timp, dar salvăm amintirile.

Citeşte şi:

2 comentarii la „Hagi. Cel care vrea şi poate, dar nu oricum”

  1. Spuneam unui prieten, amator si cunoscator de fotbal, ca un antrenor (selectioner in cazul Nationalei, ma corecta el) trebuie sa fie un bun psiholog. In sensul cel mai clasic al cuvantului: sa asculte, sa inteleaga, sa concluzioneze, sa ia masuri). Eu, care nu sunt microbista, consider ca este imperios necesar sa intelegi oamenii ca sa poti construi si mentine o echipa. Pentru ca despre asta este vorba. Si nu e un lucru care se invata la scoala, intuitia si intelegerea asta le ai sau nu le ai. Din acest motiv mi-e mila de marele (ex)fotbalist Hagi. Vrea ceva ce nu poate.

    1. @divagatii
      Impartasesc sentimentul tau. Mai ales ca el e atat de convins ca poate incat mi se pare ca traieste in alta realitate. Poate nu stii, exista la Porto un antrenor care a castigat un trofeu european la 33 de ani. Asta inseamna, dupa mine, vocatia. Hagi nu o are.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *