Bătrâna ştirbă din Sibiel

Am fost prins într-o plimbărică prin România în ultimele zile. Puţin peste 1000 de kilometri la volan şi trei locaţii (re)vizitate: Cluj-Napoca, Sibiu şi Sibiel. Picioarele încep să se relaxeze, iar mintea decantează imagini care-ar trebui să-mi alimenteze pofta de muncă din următoarele câteva luni. A fost un fel de concediu de odihnă activă şi dacă sunteţi curioşi să vedeţi cam cum a mers „treaba” puteţi privi sub textul ăsta câteva imagini sugestive.

Figura pe care cred că n-o s-o uit niciodată în urma plimbării este cea a unei bătrâne din Sibiel care ne-a întâmpinat cu zâmbetul curios şi neinvaziv specific localnicilor. Avea cam 80 de ani şi un ten care-ar falimenta orice companie producătoare de cremă face-lift. Am salutat-o politicos, ca nişte fiinţe de pe o planetă aglomerată la primul contact cu liniştea. Iar ea, o femeie simplă de pe o bancă, s-a deschis dintr-o dată cu nişte cuvinte greu de scos din minte. „Mulţi vin aici, dar toţi pleacă…” Parcă atât a zis, dar vorbele ei au durut foarte tare. Mi s-a părut cea mai singură persoană din lume. Era acolo, pe băncuţă, în faţa unei porţi mari, la marginea drumului bolovănos. Singură cu praful, iarba şi cerul din fiecare zi. Apoi, dialogul a comutat pe o notă amuzantă: „Mă scuzaţi… M-am grăbit să ies şi mi-am uitat dinţii în casă”. Avea doar vreo trei, jos. Dar zâmbea mai frumos decât şoferii din Bucureşti.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *