„Stadionul Steaua a fost construit de eroi!”

  •  
  •  
  •  
  •  

„Sute de maşini cu materiale ieşeau printr-un singur loc. Pe sub tribună, unde e tunelul jucătorilor.” Colonelul ing. (ret.) Traian Draghia a lucrat la construirea stadionului Steaua, dar spune că nu el l-a făcut, ci miile de soldaţi fără de care performanţe istorice pentru fotbalul românesc nu ar fi fost posibile.

„Steaua”, între iubire şi viaţă

Traian Draghia a scris o carte de poezii şi i-a dat titlul „Iubirea”. Are în lucru alte trei volume, de proză, de astă dată, care se vor chema „Viaţa”, „Credinţa” şi „Armata”. Între timp, însă, a mai publicat şi cartea „Steaua”, în care a prezentat, cu zeci de imagini, istoria construirii stadionului din Bulevardul Ghencea.

„Steaua” nu a apărut întâmplător între „Iubirea” şi „Viaţa”, aşa cum nu întâmplător, în martie 1973, când maiorul Draghia era pe un şantier lângă Piteşti, a fost anunţat de comandantul său că trebuia să se prezinte la ministrul apărării. În dimineaţa următoare, adjunctul ministrului, generalul Vasile Ionel, îi dădea ordin să construiască stadionul de fotbal Steaua în numai opt luni. Pornind de la zero, totul trebuia să fie gata până la 25 octombrie 1973.

 Când şi cum l-a văzut pe Hristos

Într-un apartament din Topoloveni, colonelul ing. (ret.) Nerva Traian Emanuil Draghia, astăzi în vârstă de 76 de ani, şi-a organizat masa de lucru. Îl cunoşti pe om privind pereţii camerei în care-şi regăseşte liniştea. De la dreapta la stânga, tablouri cu Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Decebal, Traian, bunicii săi, desene care amintesc de copilărie şi, la celălalt capăt, Mihai Eminescu privind după o vază cu busuioc spre Veronica sa, al cărei tablou a fost aşezat, strategic, probabil, câţiva centimetri mai sus.

Nu este un interlocutor facil. Trasează din start limitele dialogului – „aveţi la dispoziţie 30 de întrebări şi trei ore” – şi spune mai puţine decât ştie – „îmi amintesc foarte multe, dar unele nu vi le pot spune”, colonelul are câteva principii pe care le respectă cu sfinţenie: „eu nu mint, dar ce nu trebuie să vă spun să ştiţi că nu veţi afla de la mine”.

Traian şi Emanuil i-au fost bunici, iar Nerva naş. Aşa se explică prenumele. Şi chiar dacă are trei, lumea din Gorganu, satul său natal, îl ştie ca nea Milu. „Mama mea, care a fost educatoare, îmi spunea Miluţu meu cel drag. Aşa sunt mamele, iubitoare!”. În „Viaţa” urmează să povestească şi cum, pe la patru-cinci ani, mama îi vorbea despre colinde. „Ne învăţa să colindăm, dar pe mine, că eram mic, nu mă lăsa la biserică. Dar odată, pentru că tot bâzâiam, mi-a dat voie de Paşte, cu tăticul. , mi-a zis tata, când o ieşi popa, te uiţi acolo şi-o să-l vezi pe Hristos. Stăteam cu gura căscată… Şi l-am văzut pe Hristos. Da, când a ieşit popa şi am ocolit de trei ori biserica, l-am văzut pe Hristos într-un nor, cum s-a ridicat la cer”. Sau cel puţin aşa credea Miluţu. „Miluţule, Miluţule, ai fost un prost şi-un prăpădit toată viaţa!”.

Misterul din fumul de ţigară

Cu ajutorul unui dosar stufos, învăluit în fum de ţigară, nea Milu deapănă firul construirii stadionului Steaua. Echipa care a condus „Şantierul Steaua” a fost formată din trei ofiţeri: el, ca şef de lucrări cu partea de stadion şi utilităţi, maiorul inginer Emil Pătraşcu, şef de lucrări la tribuna oficială şi la grupul social, şi locotenent-colonelul Beniamin Botezan, comandantul de şantier. Alături de ei şi de miile de soldaţi, a lucrat zi şi noapte la un proiect unic în România acelor vremuri, un proiect invidiat chiar şi de conducerea de partid.

Deşi iniţial era vorba de un stadion cu 55.000 de locuri, s-a hotărât limitarea la 25.000. Banii trebuiau păstraţi pentru Casa Poporului. Şi aşa, spune Traian Draghia, „au vrut să ne aresteze. Că era stadionul prea frumos!”.

Parcă fumează amintiri. Te-nconjoară misterele, cum e cel al pierderii legăturii cu ceilalţi doi membri ai echipei. Draghia, Botezan şi Pătraşcu nu s-au mai văzut sau auzit de la inaugurarea arenei, pe 9 aprilie 1974. De ce? Când îşi şterge ochii cu palmele acelea groase, care încă mai pot să muncească pământul moştenit în Gorganu, nea Milu spune totul. Sau nimic. Pentru că uneori nu ştie mai multe.

În „Steaua”, iar acest lucru i-a frapat pe editori, a inclus liste întregi cu soldaţii care au făcut parte din echipele de săpători, echipele de montat gradene, cele care au făcut treptele, băncile sau cele care au executat aleile. Nişte eroi pentru nea Milu. I-ar fi invitat pe toţi la lansare.

Mai greu decât oftatul

Cel care i-a ajutat moral şi, poate, nu doar moral, a fost Valentin Ceauşescu. „A contat mult atitudinea lui. Când mai marii nu ştiau nici unde e stadionul, el sărea peste molozul ăla şi venea să ne întrebe dacă merge treaba. Îşi pleca fruntea şi zicea Să trăiţi!”.

A fost greu. Mai greu decât oftatul unui om de 76 de ani care-şi aminteşte de toţi. De soldatul Nedelea din macaraua turn care-i spunea că-i era frică să mai lucreze din cauza oboselii. De Rudi, un director de mare caracter. De căpitanul Gorun, însărcinat să facă terenul de joc. De cum veneau la el soldaţii să-i spună că li se năşteau copiii sau le mureau părinţii şi ei aveau nevoie de permisie. Iar totul era calculat la milimetru, fiecare om avea felia lui de stadion, picătura lui de transpiraţie de bifat în caietele maiorului inginer Draghia.

Au scos-o la capăt. Şi cu gradenele, măsurate de mii de ori, şi cu filtrele, bordurile sau băncile. Stadionul a fost gata la timp, după care fiecare s-a întors la lucrările vremii. Traian Draghia, a participat, printre multe altele, la reconstruirea oraşelor Bucureşti şi Zimnicea după cutremurul din 1977, şi la ridicarea Casei Poporului. A purtat peste tot brelocul şi scrumiera primite cadou de la Steaua. Abonamentul „pe viaţă” la tribuna zero a stadionului „a expirat” la începutul anilor ’90.

Conform documentelor colonelului Draghia, 39 de unităţi militare au contribuit cu efective la construirea stadionului inaugurat pe 9 aprilie 1974, printr-un spectacol care a inclus partida amicală Steaua – OFK Belgrad (2-2).

Articol publicat în “Observatorul militar” din 03 august 2011.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *