Arta conversaţiei cu Securitatea

  •  
  •  
  •  
  •  

Cum ajunge o tânără din Dolj să lucreze în Bucureştiul comunist şi mai ales în inima otrăvită a epocii, Securitatea. Cum se desparte o femeie de doi bărbaţi, dar îi păstrează în minte pe alţii. Cum se rupe mama de fii săi, sau, mai degrabă, cum se rup fiii de mama lor. Povestea scrisă de Ileana Vulpescu îmbracă foarte bine toţi aceşti „cum”, însă pe unul nu reuşeşte deloc să-l prindă. „Dar sufletul, cum s-o despărţi oare de trup?” Aceasta este întrebarea care revine obsesiv pe parcursul romanului, iar Ileana Vulpescu devine un fel de Hamlet în căutarea răspunsului. „Omul nu trebuie să lase nimic încurcat în urma lui”, spune autoarea, ca un fel de justificare pentru cele 362 de pagini scrise timp de opt luni, în care se destăinuie în ideea de a pune, în sfârşit, ordine în sufletul său, ordine pierdută odată cu înstrăinarea de cei doi băieţi.

Aş fi preferat ca istoria personală a Sabinei Gherasim să continue şi dincolo de limita numărului de pagini. Ajuns la capăt cu romanul, am avut senzaţia că, după ce am stat câteva ore la taclale cu o doamnă, după ce m-a servit cu dulceaţă şi prăjituri, după ce am savurat o cafea la ibric, îmi sună telefonul şi sunt chemat de urgenţă undeva. Ruptura de roman mi s-a părut dură, poate şi pentru că scriitura este savuroasă, plină de învăţăminte şi fragmente la care e bine să stai să meditezi.

Nu o să spun că doamna Vulpescu a scris o carte pe care nu poţi s-o laşi din mână, pentru că mi se pare o expresie care, vorba autoarei, se desparte de trup. Aş zice însă că, ajungând la mine ca împrumut din partea unui amic, îmi este greu să o dau înapoi şi mă bate gândul să mi-o cumpăr ca s-o am în bibliotecă pentru zilele în care voi simţi nevoia unei lecturi de calitate. Nu am aflat cum se desparte sufletul de trup, dar am citit cu plăcere un roman foarte bine scris de nişte mâini care ştiu să pună miere peste rană. Un roman aş zice, totuşi, pesimist, pentru că Sabina rămâne singură şi se gândeşte cum te-nvaţă viaţa ce-nseamnă despărţirea, „despărţirea de tine cel care-ai fost mai înainte şi distanţa dintre tine şi cei care-nseamnă viaţa ta, o despărţire la fel de traumatizantă”. Persoanele dragi Sabinei mor sau pleacă şi fiecare despărţire lasă un gol pe care bătrâna din spatele literaturii încearcă să le umple cu amintiri.

După 37 de ani lucraţi ca traducătoare la Securitate, Sabina Gherasim a învăţat să nu se mire de nimic, să nu-şi facă iluzii despre nimeni şi despre nimic, şi, de asemenea, a înţeles că binele absolut nu există. Din echilibrul acestor constatări se hrăneşte romanul Ilenei Vulpescu (n. 21 mai 1932), scriitoare de care mulţi îşi amintesc datorită best-sellerului „Arta conversaţiei”, dar pe care, de acum, o s-o ţin minte ca urmare a poveştii pe care mi-a spus-o, ca martor privilegiat, pe buza unei ceşti de cafea.

Ileana Vulpescu, „Notă informativă bătută la maşină”, Editura Tempus, Ploieşti, 2011

Citeşte şi:

0 comentarii la „Arta conversaţiei cu Securitatea”

    1. @Monica
      Imi place senzatia de intimitate pe care stie sa o creeze ca nimeni altcineva. Am citit doar doua carti de-ale dansei, asa ca nu pot sa spun ca-mi place tot. Pana acum e bine si chiar ma intreb de ce nu este inclusa in colectia de la Jurnalul.

    1. @Monica
      Mi-e greu sa cred ca va fi in curand. Daca au trecut de suta si nu au inclus-o macar cu un roman, iar altii sunt cu doua sau trei… Poate ca tine de drepturile de autor… Daca O.P. inseamna Octavian Paler, sa stii ca el e in colectie (Viata pe un peron).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *